
Cultură
29 Mai 2013
Începe Festivalul Internaţional de Teatru de Stradă B-FIT in the Street!
bfit-2.jpg

Începe Festivalul Internaţional de Teatru de Stradă B-FIT in the Street! Foto: ArCuB
Între 30 mai şi 2 iunie, peste 200 de artişti renumiţi în Europa vor evolua într-o desfăşurare de forţe artistice de anvergură. Principalele spaţii în care publicul se poate întâlni cu noul trend al „spectacolului de cetate” sunt: Piaţa George Enescu, Piaţa Universităţii (zona statuilor) şi intersecţia Lipscani – Carada, din Centrul Istoric al Bucureştiului.
Cele mai aşteptate producţii ale ediţiei din acest an sunt cele ale trupelor Compagnie Off (Franţa), Theater Tol (Belgia), Compagnie des Quidams (Franţa) şi Sam Shine (Olanda). Spectacolele lor vor transforma spaţii binecunoscute ale oraşului în peisaje feerice, scăldate în lumini şi culori uimitoare şi vor surprinde prin ineditul viziunilor artistice.