
Cultură
Soulages, un maestru în muzeul lui
pictor.jpg

Pierre Soulages, în vârstă de 94 de ani, este artistul francez contemporan cel mai bine cotat din lume. Recent un tablou al său a fost vândut la o licitaţie la Londra cu peste 5 milioane de euro iar retrospectiva Soulages din 2010 de la Centrul Pompidou din Paris a fost vizitată de o jumătate de million de persoane.
Originar din Rodez, artistul – foarte legat de pământurile sale natale – s-a lăsat convins de fostul primar al localităţii să accepte şi chiar să participe la creearea acestui muzeu care-i va purta numele, o premieră pentru un artist încă în viaţă. Trebuie spus aici ca o anecdotă repetată chiar de Soulages că numele artistului e mai cunsocut în lume decât cel al oraşului său natal. Construit din bani publici şi după planurile unui cabinet de arhitectură catalan din Barcelona, Muzeul Soulages a beneficiat de două importante donaţii din partea artistului ca să-şi umple sălile şi pereţii, una dintre cele mai impunătoare donaţii făcute vreodată în Franţa de un artist în viaţă. Zeci de picturi pe pânză, peste o sută de picturi pe hârtie, zeci de litografii şi serigrafii, vitralii, statui din bronz, fotografii, corespondenţă şi o serie de alte documente din arhiva personală : gestul făcut de Pierre Soulages este estimat la circa 70 de milioane de euro.
Muzeul care-i poartă numele va găzdui astfel o bună parte din lucrările cele mai apreciate de colecţionari. In fapt Muzeul Soulages reuneşte cea mai mare colecţie Soulages din lume. O colecţie de circa 500 de opere care arată toată diversitatea de tehnici folosite de marele artist.
Proiectul muzeului, lansat în urmă cu aproape 10 ani, a trecut prin diverse faze : între cei care erau pentru, cei care se opuneau ideeii şi nedecişii, discuţile au fost aprige. Rezultatul final i-a mulţumit însă pe toţi. Rodez, graţie acestui nou muzeu – construit practic integral din cuburi uriaşe din oţel - şi a amenajărilor adiacente – săli de cinema, grădini publice, bulevarde restaurate, şamd – a căpătat un alt suflul, o cu totul altă dinamică. « În fine lumea o să ştie unde e Rodez pe hartă » recunoşteau responsabilii locali.
De notat totuşi că pe lânga importanta donaţie pe care a făcut-o muzeului care-i poartă numele, Pierre Soulages a impus şi o serie de condiţii drastice administratorilor : în primul rând să boteze muzeul cu numele său, să nu extindă clădirea, să-i deschidă spaţile şi unor artişti naţionali sau internaţionali, să-şi aleagă cu grijă proiectul arhitectural – peste o sută de echipe de arhitecţi au participat dealtfel la concursul internaţional. Tot atâtea condiţii care au fost întocmai îndeplinite şi care sunt astăzi salutate de practic toată lumea, fie ei localnici, politicieni sau critici de artă. Mai rămâne ca de acum încolo şi cei o sută de mii de vizitatori aşteptaţi anual la Rodez să aprecieze şi ei opera lui Pierre Soulages, un artist devenit celebru pe plan mondial graţie aşa-ziselor sale « outrenoir », tablouri abstracte impunătoare în care negrul domină.
In fine să mai spunem că Pierre Soulages este un pictor foarte apreciat de preşedinţii francezi, de unde şi întrebarea pe care şi-o pun déjà unii : oare artistul e pe cale să devină monument naţional ? Cert e că Georges Pompidou, încă de pe vremea când era premier al Franţei îşi agăţase în 1962 un tablou de Soulages în birou. Când devine sef al statului câţiva ani mai târziu, Pompidou – mare amator de artă contemporană – va duce pictura la palatul Elysée. Semn cà Soulages e un artist consensual, socialistul François Mitterrand se pasionează şi el pentru operele artistului. Jacques Chirac la fel, preşedintele conservator înmânându-i lui Soulages Ordinul naţional al meritului. Nicolas Sarkozy, după ce este introdus în cercul artistlyi de soţia sa Carla Bruni, va declara de partea sa că Soulages este unul dintre pictorii săi preferaţi căruia dealtfel îi va înmâna Legiunea de onoare. In fine dacă despre gusturile artistice ale actualului şef de stat socialist nu se ştiu prea multe, François Hollande a impus un tablou pe lista celor 10 capodopere pe caer Franţa le-a trimis la Pekin cu ocazia serbării semicentanarului relaţilor diplomatice sino-franceze.