
Cultură
Special Sibiu: cum aratǎ o zi de festival
dp-sibiu-2.jpg

Presupunînd cǎ un turist sau un iubitor de culturǎ vrea sǎ-şi petreacǎ o zi la Sibiu în plin festival, iatǎ ce ofertǎ culturalǎ ar putea avea astǎzi 11 iunie.
La ora opt dimineaţa l-ar putea surprinde pe artistul Dan Perjovschi completînd cu desene şi comentarii umoristice zidul exterior al Teatrului Naţional "Radu Stanca", devenit un fel de "ziar orizontal". Vizitatorul nostru mai are însǎ de ales între mai multe expoziţii: la centrul de informare turisticǎ poate fi vǎzutǎ o expoziţie de fotografii trasînd parcursul artistic al lui Silviu Purcǎrete, imens regizor cu un univers de imagini absolut impresionant. La Casa Artelor poate fi vǎzutǎ o expoziţie de gravurǎ şi desen semnatǎ Marcel Ghirnoagǎ iar la Sala Thalia o expoziţie de fotografie dedicatǎ altui regizor celebru şi provocator, Radu Afrim.
De la ora zece, la centrul de conferinţe al festivalului încep discuţiile cu diverse companii, artişti şi personalitǎţi, precum şi lansǎrile de cǎrţi, sub bagheta unui excelent moderator, criticul Octavian Saiu.
La ora 14 are o loc prima lectura publicǎ a zilei, la librǎria Humanitas, unde piesele citite sunt şi înregistrate pentru radio, dar şi comentate ulterior. La ora 15 Teatrul Gong are în program un prim spectacol pentru copii, iar la ora 16 începe spectacolul "Cioran intim" cu George Banu.
Tot la ora 16, Academia de teatru de la Shanghai prezintǎ un spectacol intitulat "Inapoi la vaţǎ", iar la Sala Astra Film are loc o discuţie cu un important artist contemporan, italianul Pippo Delbono.
Adaug în parantezǎ cǎ nu de puţine ori unii participanţi la Festivalul de la Sibiu s-au "plîns" de prea marea abundenţǎ de evenimente şi cǎ nu pot fi în acelaşi timp în douǎ sau trei locuri concomitent. Imposibil deci sǎ fii astǎzi şi la discuţia cu Pippo Delbono şi pe pietonala Nicolae Bǎlcescu unde are loc un spectacol de stradǎ pe tema levitaţiei indiene...
Pentru vizitatorul nostru virtual, de la ora 17 încolo programul se complicǎ şi mai mult pentru cǎ nu va şti ce sǎ aleagǎ: un spectacol de flamenco în biserica Sfîntul Ioan, sau spectacolul fanfarei franceze "Saugrenue" prezentat tot pe pietonala Bǎlcescu?
Din orǎ în orǎ spectacolele de stradǎ de înlǎnţuiesc, cu cîteva mari surprize astǎzi, pentru cǎ intrǎ pe scena stradalǎ mai multe companii franceze asociate pentru a oferi spectacolul "Cirque Pop’up - Atomique-Bikini".
La sinagoga din Sibiu are loc în seara aceasta un concert de "hang" oferit de Francesco Agnello, şi meritǎ sǎ spun cîteva cuvinte despre acest istrument. El seamǎnǎ cu un fel de vas de metal iar sunetele sunt obţinute printr-o subtilǎ percuţie realizatǎ cu mîinile. Chiar dacǎ aminteşte de muzica tibetanǎ, instrumentul a fost inventat recent de doi elveţieni şi evocǎ xilofonul, mandolina şi harpa. El ar putea fi plasat în familia instrumentelor primitive, dar presupune o mare abilitate. Variaţiile sale sunt infinite şi se poate spune cǎ în timp ce cîntǎ la el artistul se şi perfecţioneazǎ şi îi descoperǎ posibilitǎţile.
Sǎ revenim însǎ la parcursul vizitatorului nostru care ar mai putea asista astǎzi la cel puţin cinci spectacole de teatru, dintre care unul semnat de Radu Afrim despre Maria Tǎnase. Menţionez cǎ un mare teatru din Polonia se aflǎ cu douǎ spectacole la Sibiu, este vorba de teatrul Stary din Cracovia, iar în seara aceasta el prezintǎ piesa lui Thomas Bernhard intitulatǎ "Fraţii vitregi". Ultimile spectacole ale serii încep la ora 23, printre ele fiind şi unul interpretat de compania francezǎ Olivier Dubois, intitulat "Pentru tot aurul din lume".
Iatǎ cum ar putea arǎta deci ziua unui amator de culturǎ la Sibiu, şi nu am citat decît jumǎtate din propunerile posibile. Iar dacǎ mai are vlagǎ, ieşind de la ultimul spectacol, la miezul nopţii, invitatul nostru n-ar trebui sǎ rateze atmosfera din curtea festivalului. Pentru cǎ abia acum încep veritabilele întîlniri, în curtea festivalului, unde se intrǎ cu un badge şi unde toate companiile şi toţi artiştii îşi dau de fapt întîlnire pentru cǎ acolo au posibilitatea de a se cunoaşte şi de a dialoga în modul cel mai prietenesc cu putinţǎ, gustînd mici, vinuri româneşti şi diverse sorturi de bere. Aceastǎ grǎdinǎ a festivalului este un veritabil miracol pentru cǎ este unicǎ. Nici la Avignon şi nici la Edinburg nu existǎ aşa ceva, un loc unde toatǎ lumea sǎ se poatǎ întîlni într-un fel de exuberanţǎ festivalierǎ care se încheie cu fraternitate şi cu dans. S-ar pǎrea cǎ organizatorii au decis ca la trei dimineaţa sǎ se dea totuşi semnalul de plecare pentru cǎ altfel festivalierii riscǎ sǎ nu mai fie buni de nimic în ziua care tocmai începe.