Special Sibiu: umbra lui Cioran pe strǎzile oraşului

In fiecare an cînd vin la Sibiu simt nevoia sǎ fac şi un pelerinaj în satul lui Cioran, la Rǎşinari. De fiecare datǎ conduc acolo prieteni francezi, actori, regizori sau critici literari, care simt ca şi mine un frison de emoţie la gîndul cǎ marele filozof este nǎscut nu departe de Sibiu.

Drumul spre Rǎşinari este o ocazie, pentru strǎini, de a descoperi frumuseţea regiunii. Sibiul este înconjurat de un peisaj sublim, iar Carpaţii Meridionali care se vǎd în zare amplificǎ senzaţia de frumuseţe. Satul Rǎşinari respirǎ o autenticitate cu care strǎnii nu sunt obişnuiţi. Turismul de masǎ nu a ajuns încǎ la Rǎşinari, iar satul trǎieşte în ritmul sǎu obişnuit, cu oameni care merg sau se întorc de la muncǎ. Pelerinajul la Rǎşinari are ca punct principal casa în care s-a nǎscut Emil Cioran, numai cǎ din pǎcate ea mai aparţine familiei şi deci rǎmîne închisǎ pentru vizitatori. Pe faţada ei se poate citi o inscripţie cu data naşterii filozofului. Strada pe care se aflǎ aceastǎ frumoasǎ casǎ tradiţionalǎ se numeşte "Protopopul Emil Cioran", ceea ce stîrneşte imediat diverse comentarii. De fiecare datǎ le spun prietenilor mei cǎ tatǎl lui Emil Cioran a fost preot, ceea ce nu l-a împiedicat pe filozof sǎ scrie cele mai teribile rînduri critice faţǎ de religie din cîte s-au scris în limba românǎ.

Admiratorii lui Cioran, odatǎ ajunşi la Rǎşinari, încearcǎ sǎ mai capteze ceva din misterul naşterii filozofului plimbîndu-se pe uliţele satului, pavate cu piatrǎ de rîu. Timpul pare încremenit în acest sat despre care Cioran spune cǎ a fost pentru el un "paradis". Prietenii mei francezi imi declarǎ toţi cǎ au fost influienţaţi în tinereţe de aforismele lui Cioran şi mǎ întreabǎ unde este "Coasta Boacii".  Le arǎt colina din faţa noastrǎ, majestuoasǎ, impunǎtoare. Pǎşunile se întind cu generozitate pe ea pentru a se prelungi apoi cu o pǎdure stufoasǎ. Pe acea colinǎ a alergat, în copilǎria sa, cel care urma sǎ devinǎ un mare nume al literelor franceze, un mare filozof cinic, un spirit incisiv cu un stil unic în analiza contradicţiilor fiinţei umane. In unele din interviurile sale, extrem de puţine, precum şi în notele lǎsate de Cioran în faimoasele sale carnete, el exclamǎ deseori: "De ce am pǎrǎsit Coasta Boacii? Trebuia sǎ rǎmîn la Rǎşinari." Cioran este un mare nostalgic, dar de fapt nu s-a mai întors niciodatǎ în România. Ar fi putut sǎ o facǎ imediat dupǎ cǎderea comunismului, în 1989, dar a refuzat. Probabil de teamǎ sǎ nu-şi vadǎ "Coasta Boacii" distrusǎ de anii absenţei.

Colina nu pare sǎ fi fost însǎ afectatǎ nici de perioada comunismului şi nici acum, de capitalism şi de globalizare. In timp ce o admirǎm de departe, eu şi prietenii mei francezi, o turmǎ de oi îşi face apariţia şi începe sǎ urce uşor rǎspîndindu-se pe colinǎ. Imposibil de imaginat ceva mai bucolic. Alǎturi de noi susurǎ un rîuşor care traverseazǎ satul. Prietenii meui francezi fotografiazǎ din cînd în cînd casele şi uliţele, bisericile şi munţii din jur, încîntaţi de aceastǎ întîlnire cu autenticul şi deci cu Cioran. Ajungem şi în faţa unei pensiuni care poartǎ numele filozofului. Sunǎm la poartǎ şi suntem primiţi de o femeie între douǎ vîrste, extrem de amabilǎ. Ne invitǎ sǎ vizitǎm camerele şi ne spune cǎ tocmai a gǎzduit, la începutul lunii iunie, un grup de persoane care au participat la un colocviu despre Cioran organizat la Sibiu şi Rǎşinari. Plecǎm cu cǎrţile de vizitǎ ale Pensiunii Cioran, nu se ştie niciodatǎ, poate cǎ într-o bunǎ zi vom reveni pentru a gusta plǎcerea unui rǎsǎrit de soare cu Coasta Boacii chiar în dreptul ferestrelor.

Si la Sibiu este prezent Emil Cioran, dar altfel… Cei care l-au citit cu atenţie îşi amintesc de paginile sale tulburǎtoare legate de insomnie. Cînd avea 19 ani, la Sibiu, Cioran pare sǎ fi trǎit o experienţǎ unicǎ, revelatoare: şi-a pierdut somnul. Ori, explicǎ el în unele dintre paginile sale, cînd omul nu mai doarme dispar şi frontierele dintre zi şi noapte, timpul nu mai este fragmentat şi viaţa devine o linie lungǎ lipsitǎ de sens. De unde concluzia cǎ fǎrǎ ritm şi ritmicitate viaţa devine insuportabilǎ. In perioada sa de insomnie Cioran se plimba noaptea, ca o stafie, pe strǎzile Sibiului. "Din cînd în cînd mai întîlneam cîte un soldat sau cîte o prostituatǎ", noteazǎ undeva Cioran.

Imposibil deci, pentru nostalgicii cioranieni, sǎ nu-l întîlneascǎ pe Cioran, noaptea tîrziu, pe strǎzile Sibiului.

El poate fi întîlnit însǎ, în cadrul festivalului, şi datoritǎ unui inspirat spectacol-lecturǎ conceput de criticul şi eseistul George Banu. "Cioran intim" se intituleazǎ pe bunǎ dreptate acest spectacol bazat pe aforismele subtile ale fiolozofului şi pe unele din confesiunile sale. Atmosfera muzicalǎ cu totul specialǎ este asiguratǎ de compozitorul francez Francesco Agnello. In caietul program spectacolul este prefaţat cu aceastǎ frazǎ din Cioran aleasǎ de George Banu: “Trebuie sǎ scrii cu un minimum de cǎldurǎ sau, dacǎ nu, sǎ nu mai scrii de loc”. In ciuda disperǎrii metafizice cu care s-a hrǎnit toatǎ viaţa, Cioran a scris totuşi cu cǎldutǎ, în sensul cǎ a avut încrede în cuvinte. Ceea ce pune în luminǎ şi spectacolul dedicat lui Cioran în oraşul insomniilor sale, Sibiu.