Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Expoziţie Marius Purice: (i) Love me

Marius Purice expune silueta feminină în plein air-ul Aiurart; o analizează, o deformează voit și invocă parcă adulația frumuseţii reale, imperfecte. Prin texturile neaşteptate, subtilitatea antropologică, dezgolirea formelor atent inventariate şi transformarea acestora într-un manifeso sculptural, Marius Purice mutilează perfecțiunea plicticoasă a trupului canon al epocii noastre.

Eroii populari de azi nu mai sunt puternici, fondatorii de imperii şi inventatorii.  Celebrităţile noastre sunt vedete de cinema şi cântăreţi, frumoşii oameni relaxaţi care practică o filozofie a plăcerii mai degrabă decât a disciplinei şi a muncii”. Henry Pachter*

180 cm și 89 de kg, 174 cm și 52 de kg, 162 cm și 66 de kg, 176 cm și 97 de kg, 160 cm și 60 de kg, 154 cm și 60 de kg, 169 cm și 70 de kg, 163 kg şi 80 de kg. Asocierea acestor  două dimensiuni  ale corpului uman, înălțimea și greutatea, nu ar trebui să contribuie decisiv la confortul nostru fizic sau mental. Dar, deja, 50 la sută dintre fetițele preșcolare, cu vârste cuprinse între 3 și 5 ani, sunt îngrijorate de greutatea corporală⃰.  Este vorba despre presiunea societății, cu siguranță. Creșterea constantă a regulilor societății schimbă canonul frumuseții, bazându-se mai mult pe speranța unor creșteri ale vânzărilor de haine decât pe secțiunea de aur. S-a ajuns,  de ceva vreme, la măsura zero, doi de zero și, mai nou, trei de zero. Marius Purice - și cei 162 de cm cu 75 de kg ale sale - evidențiază mercantilizarea figurii feminine până la pierderea unicității și identității ei. Corpul uman, acest nesfârșit și plicticos pretext al perfecțiunii, a fost căutat  mulți  (mult prea mulți)  ani în marmură, ipsos, teracotă, piatră și lemn. Corpul, folosit ca pânză, sau instrument de exprimare, deformat prin mutilări ca simbol al statutului social, îi folosește lui Marius Purice pentru o inventariere grijulie a formelor ce-l compun.  Folosindu-se de lemn, pe care-l îmbracă în rășină, foiță de cupru sau metal, Purice investighează antropologia socială a formelor feminine. Dintr-o necesitate creată de materialul folosit, Purice deformează canonul 90, 60, 90, cu bunăştiinţă, și  corpurile feminine, sculptate de el, stau,  ascunse parcă  la Aiurart,  așteptând,  într-o societate ipocrită - puritană - ortodoxă, o nouă revoluție sexuală. Realizate pe parcursul desfăşurării  bursei Vasile Pârvan de la Roma,  sculpturile lui Purice folosesc pe deplin, arhitectura Aiurart, pentru a se lăsa descoperite. Tipologiile complementare pe care Marius Purice le expune în (i) Love me  exprimă nu o frumusețe idealizată prin diferențele evidente și romanțate, ci o realitate a frumuseții.

Marius Purice (n. 1977) are un Masterat în Sculptură, clasa prof. Mircea Spătaru, în cadrul Universității Naționale de Arte din București (2007).  A expus la The Road to Contemporary Art (2009, 2010).  În 2011 expune în cadrul expoziției Spazi Aperti la Accademia di Romania din Roma, curator Luisa Conte. Petrece 4 ani la Roma ca bursier al Vasile Pârvan  și al Fundației Catel. Trăiește și lucrează în București.

* British Journal of Developmental Psychology, volume 28, Issue 2, pag. 413–426, iunie 2010

Ioana Ciocan, curator al programului Sculptură en plein air-ul Aiurart