Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Românii din afara ţării: drepturi şi nedreptăţi

romanasi.jpg

Românii din afara ţării : drepturi şi nedreptăţi

Românii din afara ţării, iată un subiect inepuizabil de dezbatere. El a fost  discutat şi în aceste zile în cadrul festivalului organizat de asociaţia Europa Nova, la Bruxelles. Invitaţi la dezbatere, eurodeputaţii Iosif Matula şi Marian-Jean Marinescu au ales să abordeze acest subiect din perspectiva situaţiei românilor din ţările vecine României.

Cine sunt românii din afara României, care sunt condiţiile în care trăiesc ei şi de ce a fost organizată această dezbatere ? Iată o explicaţie a Ioanei Belu, preşedinta asociaţiei Europa Nova care a organizat la Bruxelles un festival dedicat limbii române :

« Festivalul Europa Nova este dedicat limbii si culturii române, nu am vrut sa-l dedicam unei ţări. Am vrut să fie festivalul tuturor celor care vorbesc limba română.. Sunt foarte mulţi români care trăiesc în afara graniţelor. De aici, în mod natural, a venit idea acestei dezbateri. “

Iar dacă despre românii care traiesc în ţările UE nu se poate spune, cu unele exceptii, că sunt supuşi unor nedreptăţi, situaţia este însă diferită pentru cei care se găsesc în ţările limitrofe României.

Eurodeputatul Iosif Matula spunea chiar următoarele :

« Se poate constata astăzi că într-o mai mare sau mai mică măsură, la toate punctele cardinale, România este o ţară înconjurată de români. În jurul frontierelor de astăzi ale statului român traiesc milioane de etnici români care au fost şi sunt acolo autohtoni , deci oameni ai pământului.

Între aceştia se înscriu şi oameni din dreapta Dunării, existenţi într-un număr mai mare sau mai mic înspre sud, în Bulgaria, Grecia, Albania şi în toate ţările rezultate din destrămarea fostei federaţii iugoslave. Din Valea Vardarului şi până în Peninsula Istria ţi apropierea Triestului. »

De la ţară la ţară, fie că este vorba despre Ungaria, Ucraina, Serbia sau Bulgaria, se remarcă faptul că minoritatea română nu beneficiază de drepturile pe care România le garantează  minorităţilor sale.

Spre deosebire de maghiari, care au atât deputaţi în parlamentul României cât şi învăţământ în limba maghiară, românii nu au acelaşi tratament în Ungaria. Aici, de altfel, minoritatea română este asimilată poporului ungur.

În Ucraina, tradiţiile româneşti, limba şi dreptul la învăţământ in limba română nu sunt respectate.

În Serbia, situaţia aşa numiţilor vlahi este complicată. În Voievodina, o regiune formată din multe minorităţi şi cândva autonomă din punct de vedere cultural, românii au posibilitatea de a-şi prezerva limba şi cultura.

Pe Valea Timocului însă, mereu asimilată Serbiei cultural şi lingvistic, acest drept nu există. Învăţământul este în limba sârbă, la fel şi slujba religioasă. A încerca să clădeşti o parohie de limba română pe Valea Timocului este împotriva legii.

Iar Serbia întreţine o confuzie de termeni între români şi aromâni, pe care-i numeşte pe toţi vlahi.

Acestea fiind datele problemei, România ar trebui să ceară cu mai multă insistenţă acordarea unor drepturi. Marian-Jean Marinescu explica aceasta :

« România n-a avut niciodată o atitudine să spunem , agresivă. N-a cerut niciodată  pentru o zonă  unde traiesc români autonomie, nici măcar culturală ! Nu cum cer alţii teritorială la noi acasă…Noi am cerut un singur lucru : să poată să vorbească limba, să înveţe limba maternă şi să aibă biserica în limba maternă acolo unde sunt oameni care vor să se ducă la biserică, ortodoxă sau catolică. »

În opinia lui Marinescu, România nu ar trebui neapărat să fie agresivă în a-şi apăra identitatea peste hotare, ci mai fermă. Apoi, trebuie să fie şi realistă…Ce presiune se mai poate face pe Ungaria ? Şi cum să impui Ucrainei să respecte un drept al minorităţilor ?

Cum să-i impui acelaşi lucru Greciei, unde traiesc mulţi români dar unde conceptul de minoritate etnică nu există ? Grecia, alături de Belgia şi Franţa, nu a semnat Carta europeană a limbilor minoritare.

Singura posibilă presiune diplomatică şi subtilă dar eficientă este cea pe care UE o va exercita asupra Serbiei, stat candidat la aderare. În cadrul negocierilor preaderare se pot face multe, explică Marian-Jean Marinescu :

« Acum sârbii vor să intre în Uniune şi pe dreptul minorităţilor, după părerea mea, vor avea mari probleme pentru că ungurii vor face cum au făcut şi cu noi şi eu zic ca şi noi… »

Iar această dezbatere nu s-a axat, cum poate că era de aşteptat, pe situaţia românilor neprimiţi încă pe deplin pe piaţa de muncă a UE. Nu se poate vorbi de o nedreptate în acest caz, ci de aplicarea unui text comunitar care deschide complet această piaţă doar în 2014.

Nu se poate vorbi de discriminare cu adevărat nici în cazul Germaniei, al Marii Britanii şi al Franţei care se plâng de nivelul crescut al criminalităţii sau al fraudei sociale de import românesc.

Adevăratele probleme se află însă în ţările care, cum spuneam, refuza românilor dreptul la propria lor identitate: limba română şi tradiţiile româneşti…Iosif Matula :

« Cine are o limbă, are o credinţă, cine are o credinţă are o biserică, cine are o biserică are o ţară, spunea marele poet basarabean Grigorie Vieru …”

În fine, românii înşişi s-ar putea ajuta mai mult atunci când se află printre străini. Se remarcă însă că este imposibil pentru români să-şi unească forţele, să-şi facă auzită vocea, să poată exercita presiuni sau pur si simplu să se ajute între ei, să fie solidari aşa cum o fac de exemplu polonezii…

Şi la drept vorbind, care dintre noi nu a vorbit mai încet sau deloc într-un spaţiu public din străinătate când a auzit vorbindu-se româneşte în preajmă?

Mihaela Gherghişan, corespondent RFI la Bruxelles despre românii din afara graniţelor