Premiul Nobel pentru literatură pe 2014: francezul Patrick Modiano

Scriitorul francez Patrick Modiano a primit Nobelul pentru literatură pe anul 2014 "pentru arta memoriilor, prin care a evocat destinele umane cel mai greu de înţeles şi a dezvăluit universul ţărilor aflate sub ocupaţie", a precizat Comitetul Nobel.

În 2013, premiul Nobel pentru literatură a fost atribuit scriitoarei Alice Munro, din Canada, considerate un maestru al prozei scurte contemporane.

Iată și comentariul dramaturgului Matei Vișniec despre Modiano și premiul acordat astăzi:

”Nu mă surprinde, nu mă surprinde deloc faptul că a câștigat Patrick Modiano premiul Nobel. Ce mă surprinde este că de data asta juriul pare să nu fi aplicat niciun criteriu geopolitic pentru a atribui premiul – l-a atribuit pe motive literare pure”, spune Matei Vișniec. ”Ei bine, Patrick Modiano este deja publicat în România înainte de căderea comunismului, eu eram student, probabil prin 1977-78, când am citit primul roman de Modiano tradus în românește, Strada buticurilor obscure se numea, publicat la editura Globus. Mai târziu l-am regăsit în Franța ca pe un scriitor foarte harnic, el publică un roman cam o dată la doi-trei ani, nu-mi dau seama câte are el la acest moment dat, dar oricine intră într-o librărie franceză găsește cel puțin zece romane de Patrick Modiano.

Gurile rele spun că de fapt el scrie unul și același roman, dar cu câtă finețe, cu câtă profunzime, cu câtă originalitate. Patrick Modiano este prin excelență autorul care își caută memoria, în toate romanele sale există un tânăr rătăcit în hățișul memoriei sale sau un raport, o relație, între același personaj tânăr și același personaj bătrân.

Este și un scriitor care are o frumoasă valență cinematografică, de altfel s-au realizat câteva filme după romanele sale. Îmi amintesc de un roman, Villa Triste, și filmul realizat după acest roman, superbă frumusețe de roman, pentru că atmosfera este în primul rând personaj principal, este un scriitor care știe să capteze în primul rând acest lucru rar, pe care alții nu mai știu să îl capteze și anume atmosfera.

Cine îl citește rămâne la sfârșit vrăjit, pentru că până la urmă sunt detalii, nimic semnificativ nu se întâmplă în romanele sale, decât că treptate se construiește un fel de emoție, un fel de autenticitate, se întâmplă ceva adevărat, rămâi până la urmă cu gustul emoției.” (Matei Vișniec)