Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


'Meet the Hitlers', un documentar inedit prezentat la New Orleans

trailer_screenshot-meet-the-hitlers.jpg

'Meet the Hitlers', un documentar inedit prezentat la New Orleans. Foto: www.meetthehitlers.com

Documentarul 'Meet the Hitlers', regizat de Matt Ogens, are, joi, premiera la Festivalul de Film de la New Orleans. Filmul urmărește să arate cum a fost afectată viața oamenilor care poartă acest nume încărcat de conotații poate mai mult decât oricare altul în istorie.

Ideea a apărut în urmă cu șase ani, când o cunoștință de-a lui Matt Ogens s-a căsătorit cu un bărbat  pe nume Hitler. Regizorului i s-a părut interesant subiectul și și-a dat seama că nu a văzut niciun film care să exploreze cum se întrepătrund numele și identitățile, aşa că s-a decis să facă el unul.

Inițial, regizorul din California a plănuit să realizeze o comedie neagră sau un film neconvențional, căutând oameni care poartă numele de familie al dictatorului nazist. Apoi, obiectivul s-a schimbat, concentrându-se pe experiențele trăite de cei care poartă acest nume. În timp ce temele de fond au rămas numele și identitatea, documentarul a devenit un film centrat pe personaje.

'Meet the Hitlers', un documentar inedit prezentat la New Orleans

AscultăDownload

Există o mulțime de oameni în lume cu numele Hitler dar nu este ușor să-i găsești, spune regizorul Matt Ogens. Unii dintre ei s-au născut cu acest nume, dar l-au schimbat; alții nu au vrut să vorbească despre acest lucru, de teamă să nu fie judecați.

Persoanele cu acest nume nu apar în cartea de telefon și nu au pagini pe Facebook sau conturi pe Twitter, a constatat el după ce a început realizarea filmului și la care a lucrat cinci ani.

Pentru Ogens, care este evreu, a fost important să rămână obiectiv și să nu-i judece pe oamenii cu numele Hitler, dar acest lucru a fost destul de dificil pentru regizorul de 39 de ani, pentru că în familia sa au existat victime ale Holocaustului, relatează DPA.

De altfel, Ogens spune că dacă s-ar fi numit Hitler, el şi-ar fi schimbat numele şi în niciun caz nu ar fi pus acest nume copiilor săi.

Şi totuşi de ce preferă aceşti oamenii să se numească Hitler?

Tot regizorul a primit câteva răspunsuri în timpul realizării documentarului. De exemplu, regizorul a putut constata că, în unele cazuri, familiile s-au simțit puternice cu acest nume, care a fost transmis din generație în generație.

Strămoșii lui Gene Hitler, de exemplu, au avut acest nume cu secole înainte ca Adolf Hitler să se fi născut. El trăiește în Salt Lake City, Utah, dar rădăcinile sale merg în Circleville, Ohio, unde echipa de filmare a găsit un drum Hitler și un cimitir Hitler, cu aproximativ 25 de pietre funerare cu acest nume, unele datând din anii 1800.