O comoară a naziştilor, găsită la München

Operele de artă descoperite în locuinţa unui münchenez erau considerate pierdute sau distruse în timpul ultimului război mondial. Potrivit revistei Focus, ar fi vorba despre 1500 de tablouri aparţinînd unor clasici ai modernismului ca: Pablo Picasso, Henri Matisse, Marc Chagall, Emil Nolde, Franz Marc, Max Beckmann, Paul Klee, Oskar Kokoschka, Ernst Ludwig Kirchner şi Max Liebermann. Operele acestor artişti fuseseră confiscate în timpul dictaturii naziste, fiind stigmatizate drept producţii ale „artei degenerate” şi emanaţii ale „spiritului jidovit”, „decadent” şi „dizolvant”, opus celui „germanic” şi „arian”. Valoarea operelor descoperite acum la München este estimat la 1 miliard de euro.

Potrivit revistei, operele au fost descoperite în urma unui control vamal efectuat deja în anul 2011.

A urmat o percheziţie la cetăţeanul Cornelius Gurlitt, în vîrstă de 80 de ani, descoperit, întîmplător, în urma unui control la trecerea frontierei germano-elveţiane, cu o sumă mare de bani. În locuinţa sa din München, el a păstrat operele confiscate despre care se ştia că fuseseră confiscate sau furate de nazişti, atît de la persoane particulare, cît şi din diferitele muzee şi galerii europene. Percheziţia a avut loc în cea mai mare taină. Abia acum s-a aflat despre existenţa tablourilor care se află, în prezent, în custodia autorităţolor vamale din Bavaria.

Meike Hoffmann, istoric de artă din Berlin, se ocupă de expertizarea operelor, încercînd să stabilească provenienţa şi valoarea lor exactă. Cel puţin 300 de opere identificate au fost catalogate de nazişti drept „degenerate”, fiind confiscate. Pentru alte 200 există revendicări ale foştilor posesori sau moştenitori care de ani de zile caută operele dispărute.

Într-un interviu acordat postului de radio Deutschlandfunk, expertul Stefan Koldehoff, şi-a exprimat surpinderea că autorităţile nu au făcut publice operaţiunea efectuată în urmă cu aproape 3 ani.

Tot el a arătat că proprietarul locuinţei, Cornelius Gurlitt, este fiul lui Hildebrand Gurlitt. Acesta fusese însărcinat de către nazişti să vîndă unor amatori bogaţi din străinătate aşa numita „artă degenerată“. Se estimează, că după 1937, au fost vîndute, pe această cale, cel puţin 20.000 de opere de artă scoase din circa 100 de muzee germane. Creaţiile purtau semnătura a 1400 de artişti consideraţi decadenţi. Bătrînul Gurlitt vindea tablourile, aducînd astfel valută în băncile naziştilor. Cu alte cuvinte, tablourile nu au fost distruse de către nazişti, ci folosite ca sursă valutară, necesară pentru maşinăria de război a lui Hitler.

Cornelius Gurlitt, împotriva căruia procuratura a început urmărirea penală pentru evaziune fiscală, a „moştenit“ practic operele de artă de la tatăl său. Din cînd în cînd, mai vindea cîte-un tablou. Timp de peste 50 de ani, el a preferat să trăiască într-un anonimat absolut. Despre existenţa sa habar n-avea nici măcar poliţia.

Culmea este că şi după percheziţia din primăvara anului 2011 a reuşit să mai vîndă, la o licitaţie din Köln, un tablou de Max Beckmann pentru care a încasat 864 000 de euro.