Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Un debut literar promiţător

ilinca.jpg

Ilinca Florian, „Als wir das Lügen lernten” („Cînd am învăţat să minţim”), Karl Rauch, Düsseldorf 2018, 188 pp.
Image source: 
William Totok

„Cînd am învăţat să minţim”. Aşa se numeşte romanul de debut, semnat de Ilinca Florian, scris în limba germană şi apărut la Editura Karl Rauch din Düsseldorf. Ilinca Florian s-a născut la Bucureşti, a crescut în Austria şi a urmat cursurile Academiei de Film din Berlin.

1989, vara, concediu la Marea Neagră. Într-o idilă înşelătoare îşi petrece o familie din Bucureşti concediul. Totul pare a fi normal, dar „cerul pare astăzi mai întunecat decît altădată”. Cu această propoziţie începe romanul Ilincăi Florian, „Cînd am învăţat să minţim”. Este o propoziţie rostită de o fetiţă, o fetiţă din perspectiva căreia este redată povestirea unei plecări dureroase din România. Cronologia acestei plecări este compusă din naraţiuni caleidoscopice, care se transformă, pe parcurs, într-o imagine apăsătoare a unei epoci, dominată de minciuni, de frică, de neîncredere, de suspiciuni, de privaţiuni, de primejdii şi de obsesia plecării în Occident.

Copilul înregistrează totul, se opreşte asupra unor detalii care scapă adulţilor, se apropie de lucrurile înconjurătoare cu precizia unei camere de filmat, obţinînd, astfel, imaginile succesive ale unei nenorociri indefinibile.

Fetiţa care frecventează o grădiniţă la Bucureşti nu înţelege nici opreliştile impuse de educatoare şi nici interdicţia familiei de a vorbi cu alte persoane despre intenţia de a pleca din ţară. Dilemele copilului se multiplică în urma unui abuz sexual din partea tatălui pedofil al unei colege, dar şi după ce-şi suprinde mama într-o postură intimă cu unchiul ei. Despre toate întîmplările trăite, văzute, mirosite şi pipăite poate vorbi doar cu un personaj imaginar: Anca. Pe Anca o consultă, cu Anca vorbeşte la telefon şi tot cu ea se poate certa fără teama unor consecinţe neplăcute. Şi tot ei i-ar putea vorbi discret despre primele experienţe erotice. Universul acesta naiv, descris într-o manieră realist-poetică, este mereu supus unui tir al cotidianului din care lipseşte apa caldă, se opreşte curentul şi se stă la coadă după alimente.

Tatăl fetiţei care este probabil arhitect sau inginer constructor a întocmit nişte schiţe pentru o firmă din Germania. De succesul sau insuccesul lucrărilor întocmite depinde şi mult sperata plecare definitivă din România. Visul familiei se împlineşte. Scenele copleşitoare de despărţire, descrise cu naivitatea copilului precoce de către Ilinca Florian, sînt, din punct de vedere literar, poate cele mai consistente pagini ale acestui surprinzător roman de debut. Ultimul capitol în care autoarea povesteşte sosirea la Stuttgart, în Germania, găzduirea la o familie germană care se dovedeşte a nu fi nici „nazistă” şi nici „fără inimă”, precum sunau avertismentele bunicii, şi urmărirea la televizor a răsturnării regimului Ceauşescu, este mai puţin convingător. Aici autenticul se pierde, iar consecvenţa narativă este răsturnată de un livresc dăunător liniei romanului. Deranjante mai sînt în această carte şi folosirea excesivă a comparaţiilor, ca de exemplu: „fiul urla ca o cîntăreaţă de operă”, „mă dădea la o parte ca o valiză pe rotile”, bunica „străluceşte ca un televizor”, el „este leneş ca un sac de cartofi” etc. 

Ilinca Florian, născută în 1983, la Bucureşti, a plecat cu familia în Austria, unde a frecventat şcoala şi a învăţat limba germană. Ulterior a studiat la Academia de Film din Berlin. A scris scenarii şi a realizat cîteva filme, între care amintim documentarul „Still around” („Încă prin zonă”) în care prezintă cu empatie şi fără prejudecăţi politice povestea familiei ei din România.

William Totok despre un debut literar promițător: „Als wir das Lügen lernten” („Cînd am învăţat să minţim”), semnat de Ilinca Florian, apărut la editura Karl Rauch din Düsseldorf.
1146