Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Găurile negre din societate

richard-feynman-nobel.jpg

Richard P. Feynman
Image source: 
Wikipedia via Dilema veche

Fizicianul Richard P. Feynman (despre care am mai scris) a devenit, după Albert Einstein, una dintre cele mai proeminente figuri între fizicienii secolului XX, iar la 30 de ani de la moarte parcă devine din ce în ce mai popular. Laureat al premiului Nobel, s-a distins prin contribuții importante în domeniul cuantic. În anii Războiului a lucrat la Los Alamos la proiectul fabricării bombei atomice. A cucerit însă publicul larg prin mintea sa sclipitoare, prin personalitatea și excentricitățile sale. După cîteva cărți legate de biografia și descoperirile sale, editura Humanitas a publicat și un volum (Sensul tuturor lucrurilor) cu trei conferințe ținute de Feynman la Seattle, în 1963.

Astăzi, titlurile lor sînt de natură să ne stîrnească interesul: „Incertitudinea științei“, „Incertitudinea valorilor“ și „O epocă neștiințifică“. Conferințele sînt legate de observațiile fizicianului asupra a ceea ce se petrecea în general în societate, în Statele Unite și nu numai acolo, în anii ’60, dar ele ne duc automat cu gîndul și la ceea ce trăim astăzi în România și nu doar în România. În prima lui conferință, Feynman vorbește printre altele și despre aplicațiile științei și dă un exemplu care îl uimește. Spune cum oamenii din cartierele sărace din zonele mai înalte din Rio de Janeiro, în secolul XX, nu au canalizare și apă curentă. Nu poate fi o problemă legată de știință, spune el, și nici de expertiză practică, pentru că la doi pași, în zona plajei și a cartierelor bogate, asemenea probleme au fost de mult rezolvate. Nici costul unei biete țevi și al unei pompe care să ducă apa în vîrful fiecărui deal nu i se pare demne de luat în seamă. Și totuși, noi știm că și astăzi, după încă o jumătate de secol, deși omul a ajuns pe Lună, într-o mulțime de locuri de pe Pământ lucrurile stau la fel. De pildă, deși intrată în Uniunea Europeană de peste un deceniu, România are încă peste două mii de școli cu „buda“ în curte. Adică acolo n-a ajuns pînă astăzi tehnologia țevilor și a pompelor? Și, în definitiv, cît poate să coste așa ceva?

 

Citiți continuarea articolului semnat de Andrei Manolescu în Dilema Veche aici

651