Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ceci n'est pas Ministerul Culturii

piata_palatului.jpg

Image source: 
Dilema Veche

Acum aproape un secol, în septembrie 1939, filozoful și scriitorul polonez St. I. Witkiewicz se sinucidea, la anunțul că Armata Roșie a trecut granița de Răsărit a Poloniei, ceea ce pentru el confirma faptul că arta, filozofia și cultura, așa cum le înțelegea el, își trăiesc ultimele zile. Autor, printre altele, al romanului Nesațul – despre care scrie Czeslav Milosz în introducerea Gîndirii captive –, Witkiewicz e cel care parabolizează standardizarea și spălarea pe creier a individului prin îngurgitarea pastilei Murti-Bing. Pastila, odată înghițită, face ca operele de artă disonante să pară niște prostii, complexitățile și atrocitățile istoriei să fie uitate și arta să devină un lucru util, lipsit de abstracțiune și spiritualitate.

Iată-ne în 2018, martori ai unor atitudini demne de „murti-bingism“: opere de artă scoase din muzee pentru așa-zisul lor caracter pornografic și abuziv (adică disonant), afișe reproducînd creații ale lui Egon Schiele cenzurate pentru că agresează vizual trecătorii, invadarea unui cinematograf de către un grup de creștini habotnici pentru a interzice vizionarea unui film premiat la Cannes. În Europa, miniștrii Culturii nu au avut vreo declarație comună legată cel puțin de primele două acțiuni, cît despre ceea ce s-a întîmplat la Muzeul Țăranului Român, nu va exista, probabil, vreo poziție din partea actualului ministru al Culturii și Identității Naționale. Explicația este una și aceeași, atît la nivel european, cît și la nivel național, și e una simplă: ceea ce ar declara, individual sau în grup, miniștrii Culturii europeni nu ar avea, de fapt, nici un efect concret în societate, nu ar produce vreo modificare de atitudine și nu ar determina vreo revizuire a pozițiilor celor implicați.

 

Citiți continuarea articolului semnat de Corina Șuteu în Dilema Veche aici

492