Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Premiul neaşteptat pentru un film „greu de înghiţit”

pintilie_ursul_de_aur_.jpg

Marelui premiu al Berlinalei 2018, Ursul de Aur, a fost atribuit filmului „Nu mă atinge-mă” regizat de Adina Pintilie.
Image source: 
screenshot Berlinale

Reacţii după acordarea marelui premiu al Berlinalei 2018, Ursul de Aur, cu care a fost distinsă regizoarea româncă, Adina Pintilie pentru filmul, „Touch Me Not” - „Nu mă atinge-mă”.

Înaintea decernării premiilor Berlinalei, preşedintele juriului, Tom Tykwer, a făcut o declaraţie sibilinică, afirmînd că el îşi doreşte la acest festival filme „furioase şi greu de înghiţit” („wilde und sperrige”). Probabil că a avut în vedere filmul care a fost distins, în mod neaşteptat, cu marele premiu Ursul de Aur.

Anunţarea peliculei cîştigătoare de către Tykwer, în engleză, urmată de cea a directorului Berlinalei, Kosslick, în germană, a fost primită de către jurnaliştii prezenţi la centrul de presă cu uimire. În sala festivă, din Palatul Berlinei, în care se decernează premiile, anunţul, bineînţeles, a fost urmat de aplauzele celor aflaţi de faţă.

Nimeni nu se aştepta ca filmul de debut al Adinei Pintilie, „Touch Me Not” („Nu mă atinge-mă”) să ia marele premiu.
Ştirea a fost imediat răspîndită de agenţiile de presă. Una din aceste ştiri, începea cu propoziţia: „filmul experimental radical” al Adinei Pintilie a fost distins cu Ursul de Aur. Mai ales publicaţiile germane din provincie, care n-aveau corespondenţi acreditaţi, au preluat ştirea (în primul rînd, de la agenţiile de presă: dpa, AFP, epd) fără vreo modificare a textului. În aceste ştiri, se sintetizează tematica filmului şi se mai spune că a stîrnit controverse.

Primele analize scrise de cronicari prezenţi la Berlinală, care au văzut filmul, au fost publicate spre miezul nopţii în ediţiile digitale ale unor ziare şi pe site-urile unor posturi de radio-televiziune. Altele au apărut duminică în formă electronică, şi luni, în ediţiile tipărite ale ziarelor.

Ecourile au fost împărţite – ca de altfel şi cronicile apărute după premieră.

În ştirea difuzată, sîmbătă seara, de postul naţional de radio „Deutschlandfunk” se spunea textual: „Regizoarea în vîrstă de 38 de ani înţelege filmul ei drept un ‚proiect de cercetare’ pe tema intimităţii. În film se pot vedea, cu multe detalii, multiple forme ale sexualităţii umane, o vizită într-un club sado-masochist; prezenţi [în această peliculă] sînt şi oameni cu dizabilităţi. Asta poate fi considerat artistic într-un soi de situaţie de laborator; mulţi critici, însă, considerau expunerea excesivă de sex drept insuportabilă. Ei au plecat [din sală].”

Faptul că mulţi au părăsit sala era mai degrabă legat de calitatea artistică nesatisfăcătoare a filmului şi nu ca un protest ostentiv, fiindcă ar fi considerat creaţia Adinei Pintilie drept un atentat la pudoare.

Filmul în nici un caz nu este pornografic, aşa cum am spus şi în cronica difuzată vineri. Filmul va scandaliza mai ales anumite cercuri ultraconservatoare din România, ceea ce s-a şi întîmplat. Reacţiile de respingere au început să curgă deja pe la miezul nopţii, iar duminică s-au intensificat. Ele seamănă foarte bine cu cele răspîndite, în 2015, cînd a fost distins, la Berlin, cu un Urs de Argint, Radu Jude pentru filmul său excelent, „Aferim”. Jude a fost supus atunci unui tir de înjurături xenofobe, cu nuanţe antisemite, şi etichetat ca anti-român.

Cu invective similare, venite din partea unor militanţi naţionalişti, care nici măcar nu au văzut filmul, a fost împroşcată şi Adina Pintilie. Iată un exemplu cu atît mai semnificativ, fiindcă vine din partea unui politician al unui partid parlamentar de opoziţie. Acest deputat susţine într-o declaraţie, răspîndită duminică de o publicaţie digitală autoritar-naţionalistă, că „nu avem de ce să ne mîndrim (...) că periodic vreun film făcut la noi în țară cîștigă vreun urs pe la Berlin. Aceste premii se dau pe criterii pur ideologice și au puține legături cu arta cinematografică autentică. Și la Berlin dar și la Cannes nu contează atît producția, jocul actorilor, mesajul, caracterul universal, peren ori adînc al ideilor filmului, cît contează aspecte care țin de corectitudine politică, ideologie de gen și alte componente ale marxismului cultural postmodern. Postmodernismul relativist condamnă cultura la uniformizare și trivializare forțată!

Dar iată în încheiere cîteva opinii culese din mass-media de limbă germană. Poate cea mai dură reacţie de respingere a filmului se poate citi în ziarul conservator berlinez „Die Welt”. Autorul articolului care prezintă premiile Festivalului, compară decizia juriului, într-un mod cu totul inadecvat, cu cea „de şoc”, din 1986, cînd a fost premiat filmul „Stammheim – Grupul Baader-Meinhof în faţa tribunalului” (al lui Reinhard Hauff) cu Ursul de Aur. (Sub denumirea grupul Baader-Meinhof este cunoscută echipa de terorişti germani care au acţionat în cadrul organizaţiei Fracţiunea Armata Roşie – RAF.)
„Neue Zürcher Zeitung” scrie că decizia juriului a stîrnit nedumerire – inclusiv pentru faptul că pelicula a mai obţinut şi premiul pentru cel mai bun film de debut (dotat cu 50.000 de euro, decernat de un alt juriu, prezidat de regizorul român, Călin Peter Netzer, distins, în 2013, cu Ursul de Aur, pentru filmul său „Poziţia copilului”, iar, în 2017, prezent la Berlinală cu filmul său, „Ana, mon amour”). „Süddeutsche Zeitung” din München aminteşte că filmul premiat nu s-a numărat printre favoriţii festivalului. Postul de radio Berlin Brandenburg (RBB) a susţinut că premiul este cea mai mare surpriză a ultimilor ani, adăugînd: „chiar dacă filmul are unele părţi slabe, decizia nu e chiar proastă”.  
Mai multe ziare germane (ca „Hannoversche Allgemeine Zeitung”) nu şi-au ascuns consternarea că nici unul dintre cele patru filme germane care au rulat în cadrul competiţiei nu a fost premiat de către juriul prezidat de un regizor german. Cel puţin adaptarea cinematografică a romanului „Transit” de Anna Seghers, în regia lui Christian Petzold, ar fi meritat un premiu.
Din publicaţiile consultate, „Spiegel-online”, cotidianul berlinez „Die Tageszeitung” (taz) şi ziarul vienez „Die Presse” sînt singurele care nu au avut rezerve faţă de  acordarea marelui premiu al Berlinalei filmului, „Nu mă atinge-mă”.

Ascultă AICI corespondența de la Berlin
874