Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


The Shape of Water - cel mai premiat film la a 90-a gală Oscar

oscar_3.jpg

Cea de-a 90-a gală a premiilor Oscar a avut loc duminică
Cea de-a 90-a gală a premiilor Oscar a avut loc duminică
Image source: 
Wikimedia Commons

Academia de Arte Cinematografice a decernat duminică, 4 martie, pentru a 90-a oară, premiile Oscar. Ceremonia, desfașurată pentru a 17-a oară la Teatrul Dolby din Hollywood  a fost dominată de filmul  "Forma Apei", răsplătit cu patru  statuete, pentru cel mai bun film, regie, muzica (francezul Alexandre Desplat) și scenografie.   Au urmat, în ordinea sufragiilor, "Dunkirk" cu trei recompense,  între care cea pentru montaj,  "Ora Cea mai Întunecată", și "Trei Panouri Publicitare Lânga Ebbing, Missouri", cu câte două.



 

Fast, antren, și semne  de angajare politică pe mai toate temele fierbinți ale momentului: Trump, protestele feminine, imigrația, proiectatul zid pe granița sudică.

La ceremoniile Oscar, implicarea e la modă. Dacă se poate, pe un ton șugubăț.

"Oscar e cel mai iubit și respectat bărbat din Hollywood. Pe bună dreptate. Uitați-vă la el: își ține mâinile la vedere, nu scoate un cuvânt nelalocul lui și, cel mai important, n-are nici urmă de penis. Exact bărbatul de care avem nevoie. Trebuie să dăm un exemplu, și adevărul este că dacă reușim să ne coalizăm pentru a pune capăt hărțuirii sexuale la locul de muncă, femeile vor avea de îndurat hărțuire doar în toate celelalte locuri, tot timpul. În decursul acestei seri sper să ascultați sprijinitori bravi și persuasivi ai unor mișcări precum #MeToo, sau " Time'sUp" sau #NeverAgain, pentru că acțiunea lor este importantă. Progresăm. E o seară a spiritului pozitiv", a spus în deschidere, cu umorul de rigoare,  Jimmy Kimmel, amfitrionul reinvitat după prestația de anul trecut și care moderează o emisiune nocturnă  pe telerețeaua NBC.  A fost și cea mai explicită aventurare în politic. Celelalte au rămas la nivel grăbit-aluziv, cu rare excepții: un montaj despre incluziune, toleranță, dreptate, și imperativul pentru a șaptea artă de a dramatiza povești care surprind condiția umană în toată splendoarea diversității ei, un omagiu feminist rostit de laureata pentru rol principal, și o subtilă pledoarie pentru condiția de imigrant datorată regizorului laureat Guillermo del Toro.

"Sunt un imigrant care în ultimul sfert de secol a trăit într-o țară sui-generis, parte America, parte Europa, parte pretutindeni. Cel mai mare miracol pe care arta, industria noastră îl săvârșește este ștergerea frontierelor. Să continuăm s-o facem, în special acum, când unii ne cer să le adâncim".

Totul calibrat fin, pentru a nu împieta asupra tonalitățtii unei ceremonii plasate fără echivoc, precum industria pe care o onorează, sub semnul comercialului,  al profitului. O realitate constantă, într-o lume care prețuiește continuitatea. Între hotelul Roosevelt, scena primei ediții, în 1929, și teatrul Dolby, decorul ultimei, distanța fizică este de numai 161 de metri.  Telerețeaua ABC - care a transmis evenimentul pentru a 52-a oară - a cheltuit peste 44 de milioane de dolari pe spectacol și a cerut 2,6 milioane dolari pentru 30 de secunde de publicitate.

Înclinindu-se în fața acestei realități, Oscar-ul încearcă, disperat uneori, și cu dificultate crescândă în ultimii ani, să recompenseze meritul artistic, ignorând, pe cât posibil, producțiile standard ștanțate pe bandă rulantă de colosul superproductiv hollywoodian.  E un echilibru delicat, păstrat anul acesta parcă mai bine decât de obicei. Șase dintre cele nouă filme nominalizate la categoria cel mai bun film au înregistrat încasări de peste 100 de milioane. Pelicula care a plecat cu grosul statuetelor,  "Forma Apei", a totalizat peste 110 milioane, "Trei Panouri..."  peste 121 milioane.  "Dunkirk",  cel mai popular film al anului trecut - și al doilea pe lista nominalizărilor, cu opt, între liderul "Forma Apei" (13) și Trei Panouri Publicitare (7) - a fost preferat și el la trei categorii.               

Cei peste 3.000 de spectatori din sală, și zecile de milioane de telespectatori din peste 200 de țări, au avut parte de un spectacol tradițional în clasic stil hollywoodian,  într-o perioadă în care acest stil este, dacă e sa judecăm după prezența în sălile de cinematograf, mai puțin prizat decât altădată. Și nu e doar stilul, e și conținutul. Formulele de succes pecuniar au ajuns la saturație; industria a suferit în ultimii ani contestații atât din interior - pentru insuficientă incluziune și diversitate - cât și din exterior, pentru elitism și neimplicare în actualitate. A venit peste toate acestea scandalul Harvey Weinstein, care a dezvăluit o fațetă întunecată a relațiilor umane hollywoodiene. Industria a făcut, ca și-n anii trecuți, pași pentru a corecta ce se poate corecta. Am avut prima nominalizare feminină la regie de imagine, Rachel Morrison pentru "Mudbound" și a 5-a selecție feminină din istoria oscariană pentru regie artistica, Greta Gerwig pentru debutul său în lung metraj, "Lady Bird". Un film cu tematică și distribuție de culoare,  "Get Out" a concurat pentru cel mai bun film și a câștigat, prin Jordan Peele, pentru scenariu original.  Alți afro-americani au fost prezenți în forță la categoriile interpretative.

Pentru rol principal au fost plebiscitați  Frances McDormand și Gary Oldman,  pentru interpretări de impact în " Trei Panouri Publicitare..."  și respectiv "Ora Cea Mai Întunecată".  În roluri secundare s-au detașat Sam Rockwell și Allison Janey pentru roluri complexe,  nuanțate în drama "Trei Panouri Publicitare lângă Ebbing, Missouri", și respectiv biografia romanțată a patinatoarei Tonya Harding, "Eu, Tonya." La categoria film străin, o victorie anunțată, cea a peliculei chileene O FEMEIE FANTASTICĂ, divagație - ca și  SPUNE-MI PE NUMELE TĂU, laureat pentru scenariu-adaptare - pe subiectul extrem de actual al homo și trans-sexualității.

Industria trece printr-o criză de identitate, în bătaia vânturilor politice, culturale și tehnologice. Procesul de re-definire a pornit, lent ce-i drept, în căutarea formulelor de relevanță și angajare care să depășească discursurile ceremoniale anuale.

Filmul care a dominat această ediție, "Forma Apei", face trimiteri de atmosferă, ton și trama la Hollywood-ul anilor 1960, construind o fantezie romantică fidelă genului.  "Trei Panouri..."  are contondențe critice dar nu se îndepărtează prea mult de perimetrul dramei provinciale delimitate de pildă de filmul Fargo, în care, acum 22  de ani, făcea un alt rol mare, laureata din acest an, Frances McDormand.

Așadar, nimic nou sub soare.

Ca spectacol, Oscar-ul nu ignoră dar fardează cu talent realitățile, transfigurându-le în ritualul liniștitor al tradiției atotputernice.

S-a întâmplat și de această dată. Spectacolul, familiar, a învins totul, făcându-ne să uităm.

Sau să sperăm.

836