Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


„Chipuri, locuri”, nominalizat la Oscar 2018, va avea premiera în cinematografele românești pe 29 iunie

„Chipuri, locuri” va putea fi văzut în avanpremieră națională la Festivalul One World România, luna aceasta, pe 18 martie, ora 15:30, la Cinema Pro, și pe 25 martie, ora 21.00, la Cinemateca Eforie.

Documentarul „Chipuri, locuri/ Visages villages/ Faces Places”, semnat de Agnès Varda și JR, nominalizat la premiile Oscar 2018, va avea premiera în cinematografele românești pe 29 iunie, fiind distribuit de microFILM.

Agnès Varda, una dintre cele mai importante figuri ale Noului Val francez, și fotograful și muralistul JR sunt coregizorii documentarului - road movie „Chipuri, locuri/ Faces Places”. Cu toate că aparțin unor generații diferite, Varda (89 de ani) și JR (35 de ani) sunt suflete pereche, împărtășind pasiunea pentru imagini și maniera în care sunt create, prezentate și transmise mai departe.

Cei doi călătoresc prin mai multe sate din Franța, în camioneta lui JR transformată în studio foto, întâlnesc localnici, le descoperă poveștile și le transformă portretele în imense fotografii murale. Le expun pe case, hambare, fațade de magazine sau trenuri și scot la iveală umanitatea subiecților și pe cea proprie.

„Chipuri, locuri” va putea fi văzut în avanpremieră națională la Festivalul One World România, luna aceasta, pe 18 martie, ora 15:30, la Cinema Pro, și pe 25 martie, ora 21.00, la Cinemateca Eforie.

Lungmetrajul documentar a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes, unde a fost recompensat cu două premii - L' Oeil d' Or și Palme de Whiskers. Pelicula a fost prezentată în numeroase festivaluri - a obținut premiul publicului la Toronto, a fost recompensată cu trofee ale Asociațiilor Criticilor de Film din Toronto, San Francisco, Los Angeles și New York, precum și cu cel al Societății Naționale a Criticilor de Film (National Society of Film Critics).

În plus, „Faces Places” a fost desemnat cel mai popular documentar la Vancouver IFF și cel mai bun film la Haifa IFF. Pelicula a primit trofeul Lumière la categoria documentar, dar și două nominalizări la premiile César 2018 - pentru cel mai bun lungmetraj documentar și cea mai bună muzică originală (Matthieu Chedid).

„Chipuri, locuri” este scris, regizat și comentat de Agnès Varda și JR.

Filmul este o coproducție Ciné Tamaris, Social Animals, Rouge International, Arte France Cinéma, Arches films, cu sprijinul Canal +, Arte France, Le Pacte și Cohen Media Group.

696