Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Începe Festivalul Național de Teatru. Matei Vișniec: “Teatrul românesc este excepțional”

matei.jpg

Image source: 
facebook/Matei Vișniec

Festivalul Naţional de Teatru, unul din cele mai aşteptate evenimente culturale ale anului, începe astăzi, la Bucureşti. Deschiderea oficială va avea loc, de la ora 17.30, la sala Imagine a Hanului Gabroveni din centrul Capitalei. Vor fi unsprezece zile în care sunt programate peste o sută de evenimente, cifră aleasă şi pentru a marca Centenarul. Cea 28-a ediție a FNT îi este dedicată regizoarei Cătălina Buzoianu. Programul festivalului poate fi consultat aici:https://fnt.ro/2018

 

“Până pe data de 29 octombrie, cei care vor veni să vadă aceste spectacole vor avea o imagine extraordinar de febrilă, intensă, diferențiată, în detaliu, bogată a ceea ce se face în România în materie de actorie, regie, scenografie, coregrafie ș.a.m.d. Cum eu trăiesc de multă vreme între două țări, între două lumi, între est și vest, spun deseori că teatrul românesc este cu totul și cu totul excepțional. României probabil că îi lipsesc multe lucruri ca să fie competitivă în Occident și pe plan internațional, dar nu creativitatea, nu imaginația, nu forța de a crea spectacole extraordinare. În materie de teatru, România, aș spune că se află într-un fel de avangardă, într-un fel de elan extraordinar care este apreciat întotdeauna de criticii străini care vin la diverse festivaluri”, spune scriitorul și jurnalistul RFI Matei Vișniec. Acesta va fi prezent la eveniment cu două spectacole și o lansare de carte. Este vorba despre piesele “Despre senzația de elasticitate când pășim peste cadavre”, o piesă - omagiu adusă scriitorului Eugen Ionescu și  “Migraaaance”, o piesă despre valul de imigranți din Europa. Lansarea cărții “Ultimele zile ale Occidentului” va avea loc pe 25 octombrie, ora 11, la Hanul Gabroveni. „Să nu ne panicăm, nu că Occidentul și-ar trăi ultimele zile...Este o carte despre fantasmele care, de câteva sute de ani, se înlănțuiesc în mințile multor scriitori și filosofi în legătură cu declinul Occidentului și dispariția sa. De fapt, cartea mea este  o carte de nuvele, de fabule filosofice”, ne-a declarat Matei Vișniec.

ASCULTĂ AICI INTERVIUL INTEGRAL:



 

1192