Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Scriitorul israelian Amos Oz a încetat din viață

amos_oz.jpg

Image source: 
AFP

Cunoscutul scriitor israelian Amos Oz  a încetat din viață vineri, la vârsta de 79 de ani, în urma unui cancer care a evoluat rapid. Anunțul a fost făcut de fiica sa Fania Oz-Salzberger într-o postare pe o rețea de socializare.

 

 

S-a aflat de mai multe ori pe lista scurtă a nominalizaților la Premiul Nobel pentru literatură și a fost laureat a numeroase premii internaționale precum Premiul Păcii al Editorilor Germani (1992), Premiul Goethe (2005), Premiul Grinzane Cavour (2007), Premiul Príncipe de Asturias pentru literatură (2007), Premiul Heinrich Heine (2008), Premiul Franz Kafka (2013), etc.

Opera sa a fost tradusă în peste 40 de limbi, inclusiv în română.

S-a născut la Ierusalim în 1939, părinţii săi fiind originari din Polonia şi Lituania. La 15 ani se stabileşte în kibbutzul Hulda.

Părinții lui erau poligloți, însă niciunul dintre ei nu vorbeau cu ușurință în ebraică. Vorbeau între ei în rusă sau poloneză. Cu toate acestea, lui Amos Oz nu i-au permis să învețe decât ebraică. Mama, care suferea de depresie, s-a sinucis când Oz avea doar 12 ani, iar evenimentul și-a pus amprenta și în opera sa.

Numele său real era Amos Klausner , „Oz” (care înseamnă ”curaj” în ebraică) este un pseudonim adoptat de autor.

După absolvirea Facultăţii de Filozofie a Universităţii Ebraice din Ierusalim revine în kibbutz, unde practică agricultura şi predă la liceul local până în 1986, când se mută cu familia în oraşul Arad (din Israel), relatează News.ro.

Primul său volum de povestiri, "Acolo unde urlă şacalii", a apărut în 1965, fiind urmat de romanul "Altundeva poate" (1966).

În 1967 a luptat în Războiul de Şase Zile, iar în 1973 a participat la Războiul de Yom Kippur. Încă din 1967 era susținător al soluției celor două state pentru conflictul israeliano-palestinian.

După succesul internaţional al romanului "Soţul meu, Michael" (1968; Humanitas Fiction, 2013), scriitorul a continuat să publice cărţi de ficţiune: "Până la moarte" (1971), "Atinge apa, atinge vântul" (1973), "Muntele Sfatului Rău" (1976; Humanitas Fiction, 2012), "Sumki" (1978; Humanitas Fiction, 2014), "Odihnă desăvârşită" (1982; Humanitas Fiction, 2011), "Cutia neagră" (1987; Humanitas Fiction, 2012), "Să cunoşti o femeie" (1989), "Fima" (1991), "Să nu pronunţi: noapte" (1994; Humanitas Fiction, 2010), "Pantera din subterană" (1995; Humanitas Fiction, 2013), "Aceeaşi mare" (1999), "Poveste despre dragoste şi întuneric" (2002; Humanitas Fiction, 2008), "Deodată în adâncul pădurii" (2005; Humanitas, 2010), "Rime despre viaţă şi moarte" (2007; Humanitas Fiction, 2009), "Scene de viaţă campestră2 (2009; Humanitas Fiction, 2011), "Între prieteni2 (2012; Humanitas Fiction, 2014), "Iuda" (2014).

A semnat eseuri literare, culturale şi politice, cele mai cunoscute aflându-se în "Cum să lecuieşti un fanatic" (2006; Humanitas Fiction, 2011), "Dragi fanatici" (2017; Humanitas Fiction, 2018).

În 2012, a publicat împreună cu fiica sa, istoricul Fania Oz-Salzberger, eseul "Evreii şi cuvintele".

Era căsătorit din 1960 și avea trei copii cu soția sa Nily.

*

Acum 70-80 de ani lumea a primit un cadou foarte frumos din partea lui Hitler şi a lui Stalin. Nu a fost intenţia lor de a ne face acest cadou, dar totuşi ni l-au dat: au lăsat în conştiinţa lumii un şoc atât de puternic, încât pentru mai mult de jumătate de secol mulţi oameni au fost foarte ruşinaţi să fie numiţi rasişti, să-şi manifeste deschis şovinismul, să mai fie revoluţionari însetaţi de sânge. Şi asta doar din cauza acelui şoc cauzat de Hitler şi Stalin. Dar se pare ca termenul de valabilitate al cadoului a trecut. Nu mai este relevant pentru noile generaţii, care nu au amintirea acelui şoc. Iar oamenii devin iar vulnerabili instinctelor până acum reprimate: instinctele naţionaliste, xenofobe, antisemite, islamofobe, chiar şi cele împotriva femeilor...”.

”Adevărata bătălie a zilelor noastre nu este cea dintre Islam şi lumea occidentală, sau dintre Est şi Vest, ci este lupta dintre fanatici şi noi, toţi ceilalţi. Fanaticii cred în mântuirea imediată, spre deosebire de noi. Şi sunt gata să sacrifice oricâte vieţi este nevoie pentru această mântuire...”

(fragmente dintr-un interviu acordat de Amos Oz agenției news.ro, publicat în decembrie 2016)

Tags: 
683