Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


30 aprilie, Ziua internațională a jazzului

jazz.jpg

Image source: 
pixabay.com

Astăzi este Ziua internaţională a jazzului. UNESCO a ales Australia pentru ediţia din acest an, însă evenimentul este marcat în peste 190 de țări. Ziua internaţională a jazzului este celebrată și în România, în mai multe oraşe,  prin organizarea de întruniri, concerte şi festivaluri.
 

În întreaga lume, vor avea loc o serie de spectacole de muzică de jazz, programe educaţionale la care şi-au anunţat participarea numeroşi maeştri de jazz, ce vor fi sărbătoriţi.

Evenimentele dedicate zilei culminează cu "All-Star Global Concert" din Melbourne, Australia, ce adună peste 30 de artişti renumiţi la nivel mondial, printre care Herbie Hancock (SUA), James Morrison (Australia), Cieavash Arian (Iran), William Barton (Australia), Igor Butman (Federaţia Rusă), Eli Degibri (SUA), transmite agerpres.ro.

Concertul va fi difuzat pe YouTube și Facebook, de către Organizaţia Naţiunilor Unite şi UNESCO pentru milioanele de spectatori din întreaga lume.

O serie de spectacole de jazz şi programe de outreach vor avea loc şi în Adelaide, Mount Gambier, Sydney, Perth şi în alte oraşe australiene.

Ziua internaţională a jazzului se încheie cu Festivalul de tineret "Generaţii in Jazz" din Mount Gambier, care va avea loc în sudul Australiei.

Pe 11 noiembrie 2011, UNESCO a proclamat data de 30 aprilie Ziua internaţională a jazzului.

Jazzul este un stil unic de muzică, care îşi are originea în sudul Statelor Unite, cu rădăcini şi în tradiţiile muzicale africane şi cu influenţe europene. El a devenit o formă de artă internaţională, care evoluează continuu, traversând globul, inspirându-se din muzica ţărilor şi regiunilor pe care le străbate.