Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Les Films de Cannes a Bucarest, ediția a X-a

la_gomera.jpg

Scenă din filmul ”La Gomera” de Corneliu Porumboiu
Image source: 
Facebook

Filme premiate şi avanpremiere româneşti vor putea fi văzute, în perioada 18 - 27 octombrie, la cea de-a X-a ediţie a festivalului Les Films de Cannes a Bucarest, unde vor mai avea loc întâlniri cu realizatorii filmelor, masterclass-uri, retrospective şi evenimente profesionale, transmite Agerpres.

Regizorul Cristian Mungiu, iniţiatorul festivalului, a anunţat pe 10 octombrie că pentru ediţia din acest an, una aniversară, vor exista mai multe secţiuni - "Secţiunea Oficială", "Focus Spania - Focus Albert Serra", "Ziua de Aur", "Avanpremierele toamnei", "Ivanov 50", "Retrospectiva Claude Lelouch", "10 maeştri pentru 10 ani", "Ce mai fac vecinii noştri?" şi "România. 30 de ani mai târziu".

O noutate a ediţiei din acest an a festivalului o reprezintă secţiunea "Ce mai fac vecinii noştri?".

"Vedem cu toţii foarte mult cinema american, francez, poate britanic din când în când, dar foarte puţin cinema bulgăresc, sârbesc şi aşa mai departe, pentru că felul în care se distribuie filmele astăzi e aşa de natură încât să fim foarte puţin la curent cu ce fac vecinii noştri", a precizat Mungiu.

Cristian Mungiu a mai anunţat că în secţiunea "Ziua de aur" vor fi prezentate, pe lângă câştigătorul Palm d'Or, şi filmele care au luat Ursul de Aur de la Berlin şi Camera d'Or de la Cannes.

În secţiunea "Avanpremierele toamnei" vor fi prezentate filmele româneşti care nu au fost încă pe ecranele din ţară, iar publicul va avea posibilitatea să aleagă "cel mai simpatizat film", care va fi recompensat cu "un mic sprijin financiar", în valoare de 2.500 de euro, pentru a putea ajunge mai bine pe ecranele din România.

Spectatorii vor avea posibilitatea să urmărească producţii de scurtmetraj ale celei mai premiate şcoli de film din lume - "La Fémis", din Franţa.

Evenimentele din cadrul festivalului vor avea loc în şase săli din Bucureşti - Cinema Pro, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Ţăranului, Cinemateca Union, Instituto Cervantes şi Muzeul Naţional de Artă al României - Sala Auditorium.

Les Films de Cannes va avea loc în zece oraşe din ţară: Bucureşti (18-27 octombrie), Iaşi (18-20 octombrie), Cluj-Napoca (18-20 octombrie), Timişoara (18-20 octombrie), Botoşani (20-22 octombrie), Braşov (23-27 octombrie), Arad (25-27 octombrie), Suceava (1-3 noiembrie), Brăila (15-17 noiembrie) şi Slobozia (15-17 noiembrie).

Ediţia a zecea a Les Films de Cannes a Bucarest este organizată de Asociaţia Cinemascop şi Voodoo Films şi realizată în parteneriat cu Ambasada Franţei şi Institutul Francez din Bucureşti.