Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Români pe care Franța i-a făcut celebri: George Enescu

vioara_tvr.jpg

Image source: 
https://www.georgeenescu.ro/

Activitatea muzicală a lui George Enescu în calitate de violonist, compozitor, dirijor, pianist, profesor s-a derulat cu intensitate întreaga sa viață, între țara natală și cea adoptivă – Franța. Franța l-a primit cu multă căldură și l-a admirat ca artist, deschizându-i orizonturi și oferindu-i oportunități, fără de care, cu siguranță, muzicianul nu s-ar fi desăvârșit, devenind una dintre personalitatățile marcante ale secolului XX.

Proaspăt absolvent al Conservatorului vienez, la recomandarea profesorului său de vioară Josef Hellmesberger Jr., George Enescu se înscrie, în 1895, la Conservatoire National de Musique et de Déclamation.

„Fără a fi insistat din cale-afară pe istoria muzicii, știam destul ca să îmi fac despre Paris o idee extraordinară. Franța muzicală trăia atunci o epocă frumoasă ce fusese denumită ca atare: a doua Renaștere”, spunea George Enescu.

Între 1895 și 1899  studiază compoziția și vioara cu profesori renumiți: Jules Massenet și Gabriel Fauré (compoziţie), Martin Pierre Marsick și José White Lafitte (vioară), Ambroise Thomas și Théodore Dubois (armonie), André Gédalge (contrapunct).

Un moment important în devenirea sa artistică îl constituie concertul – portret componistic, cu lucrări în primă audiție, care a avut loc în data de 11 iunie 1897 la Petite Salle Pleyel. În program: Sonata în re major pentru vioară și pian (Allegro vivo, Adagio, Allegro), Suita în stil vechi pentru pian op. 3, Două lieduri pe versuri de Porto-Riche și Victor Hugo, Nocturnă și Saltarello pentru violoncel și pian, Cvintet pentru pian, două viori, violă și violoncel.

Cu  dirijorul Gabriel Pierné; Foto: https://www.georgeenescu.ro/

Acestui eveniment îi urmează  prima audiție absolută a suitei simfonice Poema Română pentru orchestră op. 1, la data de 6 februarie 1898 la prestigiosul Teatru Châtelet, în interpretarea Orchestrei Colonne sub bagheta lui Edouard Colonne. Presa franceză a salutat cu entuziasm debutul tînărului compozitor român. În L'Illustration și Le Figaro apar fragmente din Poemă și din Suita pentru pian în stil vechi op. 3 însoțite de notițe laudative; iar Gabriel Astruc – ginerele cunoscutului editor Enoch – povestește că, încântat de originalitatea Poemei, l-a îndemnat pe socrul său să o editeze; Enoch, care cândva înțelesese valoarea lui Franck și Chabrier cu mult înainte ca ei să fi devenit celebri, a tipărit și Poema română.

 

Vioara Bernardel inscripționată cu numele său

Deși ceea ce își dorea cel mai mult era să compună muzică și nu să devină un virtuoz al viorii, studiul, perseverența și participarea la concursurile de vioară organizate la Conservatorul din Paris îi aduc lui Enescu Premiul al II-lea în 1898 și, un an mai târziu, Premiul I, la absolvirea clasei de vioară. Cu această ocazie primește o prețioasă vioară Bernardel, inscripționată cu numele său.

George Enescu în 1900; Foto:​ https://www.georgeenescu.ro/

„Ca violonist am debutat la Paris, în 1900, și am cântat după aceea, în multe țări din Europa, în Belgia, Olanda, Germania, Elveția...” spunea George Enescu.

Tot în capitala Franței înființează două formații de muzică instrumentală: un trio cu pian în 1902 (împreună cu pianistul Alfredo Casella și violoncelistul Louis Fournier) și un cvartet de coarde în 1904 (cu violonistul Fritz Schneider, violistul Henri Casadesus și violoncelistul Louis Fournier).

La începutul Primului Război Mondial (1914) George Enescu  obține un permis de ședere în Franța și unul de liberă circulație, putând să susțină  recitaluri de binefacere atât în România cât și în Franța. Fondurile strânse la concertele din Paris sunt donate Asociației femeilor franceze, pentru refugiații, evacuații și sinistrații de război și pentru soldații răniți. Odată cu intrarea României în război (în 1916), Enescu se refugiază la Iași, unde, alături de alți artiști români,  susține o bogată activitate în scop caritabil.

Perioada interbelică este, fără îndoială timpul maturizării artistice a muzicianului. Este vremea finalizării unor opere muzicale de mult începute, a sintezei componistice originale între muzica vest-europeană și cea tradițională românească a desăvârșirii sale ca  personalitate singulară prin plurivalență și viziune artistică.

 

Entretiens avec Georges Enesco

Cu ocazia împlinirii vârstei de 50 de ani, Enescu este aniversat la Paris. Cunoscuta publicație Le Monde Musical  îi dedică numărul 11 din 30 noiembrie 1931. În același an, orașul Paris îi decernează maestrului („compozitor celebru și violonist virtuos român, membru corespondent al Institutului Franței și ofițer al Legiunii de onoare”), diploma de onoare și medalia de aur.

La 13 martie 1936, are loc la Opera Mare din Paris premiera absolută a creației lirice Oedipe. Rezultat al unui îndelung proces creator, monumentalul opus este, fără îndoială, o capodoperă a secolului XX.

În 1946, datorită regimului politic nou instaurat, George Enescu părăsește definitiv țara natală. După un turneu de câteva luni în Canada și Statele Unite, muzicianul român ajunge în Franța, unde va locui până la sfârșitul vieții.

În toamna anului 1951, Enescu acordă muzicologului francez Bernard Gavoty o serie de 20 de interviuri transmise în același an de Radiodifuziunea franceză (RDF) sub titlul Entretiens avec Georges Enesco. Aceste interviuri radiofonice devin în 1955 materialul de bază al volumului Les souvenirs de Georges Enesco, publicat de autor după o prealabilă revizuire și corectare a manuscrisului de către însuși Enescu.

Muzicianul român părăsește această lume la data de 4 mai 1955, fiind  înmormântat, în celebrul cimitir Père-Lachaise, alături de compozitorul Hector Berlioz.

Succesul de care s-a bucurat George Enescu în Franța a fost consemnat  printr-un număr impresionant de cronici, eseuri, articole și recenzii în presa franceză (Le Figaro, Journal Musical, Le Monde Musical, Journal de Débats, La Chronique des Arts etc.) și confirmat prin distincțiile primite pe parcursul vieții: Premiul Pleyel acordat de Revista Musica din Paris (1903), Legiunea de Onoare a Franței în grad de cavaler (1913), ofițer (1924), comandor  (1936), membru corespondent al Institut  de France – Académie de Beaux-Arts (1929), Diplôme de Médaille d´Honneur oferită de către Societatea Arts - Science - Lettres, sub patronajul Ministerului Instrucțiunii Publice și al Artelor (1931), Marele Premiu al Discului acordat de Revista Candide din Paris pentru înregistrarea Concertului pentru două viori și orchestră în re minor de J. S. Bach, interpretat de George Enescu și Yehudi Menuhin (1933).

 

Sursa: Muzeul Național George Enescu