Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Pagina de istorie: Cine a fost Vasile Lupu, ctitorul bisericii Trei Ierarhi din Iași

vasile_lupu.png

Tabloul votiv din interiorul bisericii Trei Ierarhi din Iași
Sursa imaginii: 
doxologia.ro

În data de 6 mai 1639 a fost încheiată construcția uneia dintre cele mai frumoase biserici din România. Este vorba de biserica Trei Ierarhi, ctitoria controversatului domnitor Vasile Lupu. Biserica a devenit necropolă domnească: acolo sunt înmormântați voievodul Vasile Lupu, domnitorul Dimitrie Cantemir și principele Alexandru Ioan I Cuza.

Ctitorul bisericii Trei Ierarhi a fost voievodul Moldovei, Vasile Lupu. Era de origine grecească, după tată. În 1637, Vasile Lupu a decis să înceapă construirea unei biserici necropole, care urma să servească în primul rând familiei sale. Biserica Trei Ierarhi a fost terminată în 1639.

Vasile Lupu a transformat acest lăcaș de cult într-un simbol al puterii și măreției sale. În unele reprezentări, apărea încoronat cu o coroană imperială, pe care se regăseau deopotrivă bourul Moldovei și acvila bicefală a Bizanțului.

Vasile Lupu visa să stăpânească și Valahia, precum și Transilvania. Din acest motiv, a pornit un război care l-a adus în conflict cu voievodul Valahiei, Matei Basarab, precum și cu principele Transilvaniei, Gheorghe Rakoczi al II-lea. A încercat să cucerească Valahia în 1637, însă a fost înfrânt.

În 1639, Vasile Lupu a obținut pentru fiul său, un firman din partea sultanului otoman, prin care Ioan Lupu era numit voievod al Valahiei. Apoi a cerut ajutorul tătarilor și a invadat din nou în Valahia. S-a autointitulat voievod al Moldovei și Valahiei și a creat chiar un sigiliu cu stemele îngemănate ale celor două țări românești. A fost înfrânt și de această dată de către Matei Basarab.

În aceste condiții, Vasile Lupu a încercat să devină principe al Transilvaniei, cu ajutorul mitropolitului Ilie Iorest de la Alba Iulia. A eșuat și de această dată. În 1644, s-a împăcat cu Matei Basarab și cu Gheorghe Rakoczi al II-lea.

Însă vechile adversități au reapărut în 1653, când Gheorghe Rakoczi al II-lea a invadat Moldova, cu gândul de a instala pe tronul de la Iași un domn vasal, Gheorghe Ștefan. Vasile Lupu a fugit peste Nistru și s-a întors cu o oaste căzăcească. A recuperat Moldova și a invadat din nou Valahia, pentru a treia oară. A suferit însă o înfrângere drastică și a fost nevoit să plece în exil.

A ajuns la tătarii din Crimeea, care, implicați într-un război de durată cu Polonia, nu au putut să îi ofere ajutor. În aceste condiții, Vasile Lupu a plecat la Istanbul. A fost arestat și închis în temnița Edikule. A fost eliberat și a murit în 1661, în exil. Osemintele i-au fost readuse în Moldova și înmormântate în ctitoria sa, biserica Trei Ierarhi.

Vasile Lupu a rămas în istorie nu prin intrigile sale nereușite, ci prin activitatea sa culturală. A oferit numeroase donații mănăstirilor de la Muntele Athos, precum și patriarhiilor ortodoxe din Levant. În 1642, biserica și mănăstirea Trei Ierarhi a devenit gazda unui sinod ortodox, iar în 1645, tot în acest lăcaș de cult a fost uns patriarhul Paisie al Ierusalimului. În mănăstire au funcționat o academie și o tipografie. Biserica Trei Ierarhi amintește și azi setea de glorie a unui voievod care s-a dovedit prea slab pentru ambițiile sale.

 

Ascultați rubrica ”Pagina de istorie” în fiecare zi, de luni până vineri, dimineața de la 7.55 și de la 9.55 și după amiaza de la 17.20, numai la RFI România

Toate edițiile rubricii Pagina de Istorie: http://www.rfi.ro/tag/pagina-de-istorie