Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Filozofie și chiar mai mult...

thomas_nagel.jpg

Sursa imaginii: 
humanitas.ro

Cum ar fi dacă în mijlocul verii, în mijlocul străzii, al zilei și chiar al vieții ai simți deodată nevoia acută de a te întreba la modul cel mai serios cine ești, ce anume este real din tot ceea ce te înconjoară, ce este binele, răul, adevărul și dacă ar fi posibil să afli un răspuns care să-ți ofere cu certitudine o înțelegere lipsită de echivoc asupra tuturor acestora? 

Bineînțeles că trecând peste etapele în care te vei suspecta de insolație sau de contaminare gravă cu sindromul „Neo, Matrix & co”, o să te pui la umbra unui gest bătrân (pomii nu-ți vor mai părea demni de încredere) și o să te sprijini iarăși doar de vechile tale legături neuronale în speranța că nu te vor lăsa pradă iluziei sau erorii de judecată.

Dar s-ar putea că asta să nu fie totuși de ajuns și să reprezinte doar începutul unei lungi călătorii pline de întrebări și neliniști. Și dacă încercând să găsești un drum care să te ducă totuși la lumină, ți-ar cădea în mână acea foarte scurtă introducere în filozofie a lui Thomas Nagel intitulată Oare ce înseamnă toate astea?, cred că viață ta s-ar schimba într-o anumită măsură la un mod cu totul neașteptat.

Revenind la chestiunea cu mijlocul și nevoile lui filozofice, aș zice că, spre bucuria generală, dorința bruscă de cunoaștere pe care oricine ar putea să o resimtă în, desigur, mijlocul cercului de prieteni devenit dintr-odată pătrat, se poate lega perfect de exercițiul pe care îl propune filozoful american fiindcă el este unul mai mult de curaj decât de tip riguros academic. Nagel vrea ca oricare dintre cititorii lui să mediteze liber asupra câtorva dintre lucrurile uzuale și aparent de la sine înțelese pe care ne bazăm în gândire, dar care la o privire mai atentă pot oferi surprize uriașe.

Atât de inedite ar putea fi noile perspective rezultate în urma acestui demers, încât multe dintre certitudinile pe care ne fundamentăm percepția asupra lumii s-ar putea prăbuși fără drept de apel și în mare viteză. Bineînțeles că o parcurgere de acest gen nu trebuie făcută în mijlocul unei intersecții supraaglomerate, dar e foarte probabil ca la încheierea unei lecturi de nici 90 de pagini să ai senzația clară de a te afla prins exact în mijlocul ei, în fix inima unui trafic nebun, amenințat din toate punctele cardinale, paralizat de teama de a face un singur pas în orice direcție care te-ar putea duce spre un accident cu urmări fatale.

Totul este metaforic desigur, nu trebuie privit nimic din punct de vedere medical. Dar o mică fractură de ego e foarte probabil totuși să se producă. Și chiar necesitatea unei pauze prelungite pe malul vieții, într-o contemplare plină de perplexitate asupra curgerii și înțelegerii existenței (ceva cam de tip Siddhartha), s-ar putea să fie resimțită acut și ea.

Dar nu trebuie pierdută încrederea. Totul va trece, și revenirea în brațele musculoase ale realității solide se va face cu și mai multă voioșie, pe bază de mici și amici, la o binemeritată bere de după. În fond, gândim, dar mai și trăim, citim, dar mai și cinstim, nu?

Și totuși, odată intrat în lumea lui Thomas Nagel lucrul nu va trece fără urmări. Revenirea este inevitabilă. Cele zece capitole ale cărții se vor transforma încet dar sigur într-un mic decalog obsedant care îți va incendia nopțile, va evolua într-un foarte lung monolog cu fața la fereastra zidită a realității (pentru că pur și simplu nu o să te mai oprești din a te întreba încontinuu cât de reală este aceasta) și în cele din urmă se va articula într-un vesel necrolog al fostelor tale convingeri, acum uitate și îngropate sub un munte de întrebări în continuă creștere.

Asta însă nu trebuie să ducă la depresie în niciun caz. Scara spre cer e făcută treaptă cu treaptă exact din cuiele bătute cu propria mână în minte și înflorite toate în veșnicul semn al întrebării. Fără eternele și atât de chinuitoarele întrebări nu există căutare și nici drum. Iar pe verticală lucrurile se complică pentru că treptat totul dispare, punctele de sprijin se pierd și nu le mai poți găsi decât în tine, iar la un moment dat în mod inevitabil te vei găsi total singur în fața necunoscutului, doar cu aceleași întrebări în buzunare.

Atunci ele ți se vor părea cei mai fideli prieteni și focul lor vă fi unul la care vei putea să te încălzești (din păcate tot numai metaforic). Cred că despre asta este vorba în labirintul de perplexități pe care Thomas Nagel îl aduce în fața cititorului cu umor și dezinvoltură, ca într-un joc al minții cu mize, în trecere fie spus, devastatoare. Dar el îndeamnă la îndrăzneală și încăpățânare constructivă. Puneți-vă întrebări până la capătul drumului, chestionați totul, îndrăzniți mai mult.

Cartea aceasta de dimensiuni reduse reprezintă un salt în gol, o alunecare în credința că mintea noastră poate face față oricărei provocări. Oare ce înseamnă toate astea? reprezintă întrebarea nerostită a copilăriei în fața întregii realități, dar ea funcționează la toate vârstele la fel de eficient. Curiozitatea de a chestiona lucruri fundamentale – asupra cărora, din inerție, lipsă de timp sau pur și simplu dezinteres, nu insistăm decât în împrejurări de multe ori dramatice – s-ar putea să ne ducă mai aproape de o înțelegere mai adecvată a ceea ce trăim.

Multe dintre raporturile noastre cu realitatea sunt făcute „din mers”, în grabă și superficial. S-ar putea să te surprindă dificultatea cu care ai reuși să definești cât de cât coerent, de exemplu, binele. Iar asta cu atât mai mult cu cât te-ai putea afla în mijlocul unor activități de rutină, în mijlocul de transport sau chiar la mijloc de codru des. Fiindcă revelația te ajunge oriunde. Și o face apăsat.