Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


MNAC: Prima procedură de achiziții publice de artă contemporană din ultimii 12 ani

mnac.jpg

Image source: 
Facebook / MNAC

Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) anunță lansarea primei proceduri de achiziții publice de artă contemporană din ultimii 12 ani, se arată într-un comunicat al instituției transmis marți. Achiziţia are loc în urma suplimentării cu 2.000.000 de lei de către Guvern a bugetului instituţiei muzeale.

Procedura se va derula în două faze distincte: selecţia competitivă, urmată de negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare (procedură distinctă de atribuire) cu fiecare dintre câştigătorii selecţionaţi de juriu.

Juriul, alcătuit conform principiilor deontologice ICOM, este format din 11 membri titulari şi doi supleanţi, iar în structura sa se vor regăsi reprezentanţi ai Consiliului Ştiinţific al MNAC, ai universităţilor de profil din Bucureşti şi din ţară, ai sectorului independent, precum şi specialişti desemnaţi de către Uniunea Artiştilor Plastici.

"Noua sesiune de achiziţii de artă contemporană, lansată în contextul de stres economic al pandemiei COVID-19, vizează creaţia artiştilor vizuali în viaţă, originari din România, activi pe scena de artă în ţară şi/sau în străinătate, indiferent de mediul în care lucrează, şi este menită să crească patrimoniul cultural gestionat prin colecţia MNAC. Achiziţiile vor constitui un stimulent pentru producţia artistică actuală, iar procedurile vor viza operele de artă originale, din toate mediile, inedite, relevante pentru constituirea canonului artei contemporane, opere aparţinând atât artiştilor de referinţă ai istoriei recente, din România sau diaspora, cât şi tinerelor generaţii", precizează MNAC.

Strategia acestei sesiuni se va sprijini pe cei doi poli creaţi de MNAC în ultimii ani: Expoziţia permanentă şi Centrul de Documentare şi Cercetare a Culturii Vizuale "Mihai Oroveanu".

"Luând în considerare şansa de a participa la aceste două importante programe, artiştii sunt invitaţi să privească la istoriile lor personale şi să propună lucrări care evidenţiază căutările desfăşurate în intimitatea atelierului. Sunt încurajate propuneri care să răspundă dimensiunii de laborator a activităţilor MNAC, însoţind lucrările oferite spre achiziţie cu materiale documentare (arhive de lucru, schiţe pregătitoare, machete, desene, documentări foto, video, etc.) care vor contribui la constituirea unei priviri de ansamblu asupra procesualităţii artei contemporane româneşti, sprijinind astfel unul dintre scopurile distinctive ale muzeului - documentarea şi cercetarea colecţiilor, ca garanţie de studiu pentru generaţiile viitoare", se arată în comunicat.

Toate detaliile despre procedurile de participare se accesează de pe site-ul MNAC. Dosarul de participare se trimite în format digital, direct sau prin wetransfer.com la adresa de e-mail: [email protected]. Caracterul internaţional al comisiei de jurizare impune completarea formularelor şi documentaţiei în limbile română şi engleză.