Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


N. Stroe-Nacht - actor celebru, evreu, aproape uitat în România (II)

stroe_alb.jpg

N. Stroe-Nacht a continuat să aibă o carieră de succes după 1944
Image source: 
Eugen Nacht-Stroe

Actor celebru de revistă și comedie înaintea celui de-al doilea război mondial, N. Stroe-Nacht a continuat cu succes cariera sa după 1944 până la plecarea sa în Israel 1977. Foarte popular pe atunci, azi el este aproape uitat în România. 

N. Stroe, pe numele său adevărat Stroe Nacht, a suferit discriminări în timpul regimul fascist condus de Ion Antonescu (1940 - 1944), când a apărut pe scenă doar la teatrul evreiesc Barascheum înființat de autorități. 

El a fost protejat în această perioadă de marele actor Constantin Tănase și de partenerul său din cadrul celui mai vestit cuplu de revistă, Vasile Vasilache, dar prăbușirea regimului Antonescu a adus cu sine nu numai o nouă libertate, ci și două mari tragedii în viața lui N. Stroe, după cum povestește într-un interviu la RFI fiul acestuia, Eugen Nacht-Stroe.

Reporter: A venit 23 august 1944, când s-a prăbușit regimul Antonescu. Ce s-a întâmplat după aceea? Ce a făcut tatăl dumneavoastră după acea dată?

Eugen Nacht-Stroe: 1944 a fost, întâi și întâi, pentru tata, un an groaznic datorită faptului că la bombardamentul de la 4 aprilie, bombardamentul american asupra Bucureștiului, de la 4 aprilie, Vasilache a fost omorât și tata a fost sufletește distrus.

N. Stroe la Atlantic
N. Stroe și-a reluat cu succes activitatea după 1944 la Teatrul Atlantic până când a fost naționalizat în 1948
Image source: 
Eugen Nacht-Stroe

N-a mai vrut să urce pe scenă și 23 august a venit ca o adiere de vânt plăcută pentru evreii din România dar, pentru că era, totuși, o revenire la libertate, lumea nu știa ce se întâmplă în spatele cortinei și nu știau nimic de intrarea rușilor prin Moldova și toate astea și a fost un moment important pentru , dar era adânc totalmente distrus din cauza morții lui Vasilache, iar atunci, fosta lui soție, de care divorțase însă erau în relații foarte, foarte bune, Nora Piacentini, o actriță celebră din România, din anii ăia, împreună cu noul ei soț, Mircea Șeptilici, au încercat să-l, ca să zic așa, readucă pe tata pe linia de plutire și i-au propus să deschidă împreună un teatru nou, care se va numi „Teatrul Atlantic” și care se afla într-o sală unde prin anii ‘60-‘70 a fost acolo Barul Atlantic.

Era exact în spatele Hotelului Central, în blocul care dădea în partea cealaltă, pe Calea Victoriei. Era într-un subsol o sală nu mare, cu câteva sute de locuri, unde au înființat acest teatru, Teatrul Atlantic, erau patru, ca să zic așa, proprietari: tata, compozitorul Elly Roman, Nora Piacentini și Mircea Șeptilici.

Și acolo au creat, cum s-a făcut la Barascheum, două trupe: o trupă de revistă și o trupă de spectacol de proză. 

Și acest teatru, unde a redebutat, a fost un real succes financiar pentru că acest teatru a mers cu săli pline patru ani de zile. Patru ani de zile arhiplin tot timpul și în 1948 a fost bineînțeles desființat datorită naționalizării.

Moartea lui Tănase

R: După drama cu Vasilache, a venit o altă dramă, cu Constantin Tănase.


N. Stroe cu Constantin Tănase la Teatrul Cărăbuș
N. Stroe cu Constantin Tănase la Teatrul Cărăbuș (rândul doi, stânga)
Image source: 
Eugen Nacht-Stroe

ENS: Tănase a fost, cum v-am spus, ca să zic așa, ca un frate mai mare al lui tata. Tata, chiar și după ce a murit Vasilache, a continuat să scrie revistele lui. Cărăbușul nu mai exista ca grădină pentru că începuse să se construiască în locul lui celebra grădină care a fost ulterior Comitetul Central al PCR și juca pe la tot felul de alte săli, chiar și la circ.

Tata îi scria împreună cu Vasile Cristodulo și regiza toate revistele, până când s-a întâmplat celebra poveste cu boala lui: era vară și a băut o bere rece după spectacol iar el era bolnav foarte des de amigdalită, Tănase, avea problema asta și acum deja s-a agravat

R: Asta era în 1945.

ENS: 1945...nu avea nicio legătură cu poveștile care apăruse, cum că rușii l-ar fi omorât. Chiar vreau să spun. Am scris chiar pe Facebook de câteva ori.

Mama mea, fusese angajată, în perioada aceea, la Cărăbuș, la Tănase. Era actriță tânără și ea mi-a spus acest lucru: Tănase a fost foarte iubit de ruși.

Cu toate că nu înțelegeau ei limba, veneau la revistele lui, cumpărau, cumpărau 3-4 rânduri numai cu soldați, ofițeri...erau entuziasmați de Tănase.

Iar tata mi-a spus, apropo de acest lucru cu aceste zvonuri cum că ar fi spus pe scenă lucruri împotriva rușilor și e celebru prin neadevărat prin celebrul “davai ceas, davai palton” și toate astea, nu aparțin de Tănase.

Tănase era un om de afaceri foarte, foarte abil, foarte abil și știa că el, în momentul în care au apărut rușii în București cu, cu celebra intrare cu soldați și cu tancurile, el era la tata acasă, în blocul Bavaria – era un bloc care s-a dărâmat la cutremur în 1977, vis-a-vis de Național – și vedeau pe stradă tancurile astea și Tănase era cu tata și cu compozitorul Gherase Dendrino, la tata în garsonieră, și Tănase a spus „Ăștia-s oamenii, cu ăștia defilăm.”

Adică și-a dat seama, și-a dat seama care este situația și nu ar fi făcut el ceva care...nu a fost un om care s-a luptat cu guvernele. Avea foarte multă critică în spectacole, critică la adresa a tot felul de miniștri, de oameni, dar a înțeles imediat ce se întâmpla aici.

Bun. Practic nu a avut legătură cu politica, dar a murit de la o amigdalită, a făcut septicemie și în vremea aia nu exista în România penicilina, abia apăruse în Statele Unite, și nu a rezistat.

Pe tata l-a dărâmat încă o dată această chestie, cu Tănase.

Apreciat de liderii comuniști

R: Vreau să vă întreb...sigur, nu are legătură cu persecuțiile din vremea Holocaustului, dar care a fost relația cu noul regim, regim care s-a dovedit totalitar, chiar dacă evreii nu au mai fost persecutați, nu în același fel și nu în mod oficial?


N. Stroe cu Petru Groza
N. Stroe era apreciat de lideri ai regimului comunist ca Petru Groza
Image source: 
Eugen Nacht-Stroe

ENS: Tata nu i-a simpatizat pe comuniști și din momentul în care s-a făcut naționalizarea, întâi și întâi că la teatrul acesta, Atlantic, din 45 până în 48, veneau toți liderii comuniști la spectacole. Gheorghiu Dej îl simpatiza foarte mult pe tata, Petru Groza, Gheorghe Apostol.

Veneau foarte des, adică era foarte simpatizat. În 1948 s-a înființat primul teatru de estradă, de stat unde este acum Sala Savoy, pe Calea Victoriei și a fost numit ca director acolo Elly Roman, care a fost membru de partid imediat după ‘47, și tata director artistic și încercau tot timpul să îl convingă să se înscrie în partid, în Partidul Muncitoresc Român.

Tata refuza tot timpul și l-au chemat la minister să-i spună că nu va mai conduce artistic teatrul și nu poate dacă nu intră în partid și atunci a rămas doar ca vedetă a teatrului, până când și-a dat demisia, în 1962.

Nu a avut niciun fel de legătură cu politica comunistă, nu a vrut, și faptul că era simpatizat de Dej și de Petru Groza nu i s-a făcut nimic rău, nu i s-a făcut, în schimb, fratele lui tata a avut mai mult de suferit, Isaiia Răcăciuni , scriitorul, el fiind în partidul Social Democrat al lui Voitec și când a fuzionat și a fost absorbit de Partidul Muncitoresc Român, el a refuzat să intre și a fost arestat de Securitate și a fost ținut acolo o săptămână, luat noaptea din pat și asta i-a creat o boală de nervi foarte serioasă...fratele lui tata până prin 1960 și ceva nu a avut voie să mai scrie și nu a fost publicat deloc.

"Evreu blestemat!"

R: Dar vreau să vă întreb, din punctul de vedere al antisemitismului care era foarte aproape de suprafață, l-a simțit tatăl dumneavoastră?


Eugen Nacht-Stroe cu părinții și sora sa
Eugen Nacht-Stroe cu părinții și sora sa
Image source: 
Eugen Nacht-Stroe

ENS: Vreau să vă spun ceva. Tata a fost un om foarte discret și nu prea vorbea, nu vorbea de nimic.

Chiar vreau să vă spun că până când am ajuns cu toții în Israel, adică mama, tata și cu mine, mai am o soră care trăiește în Germania, ea a plecat din România înaintea noastră, și până în '77 când am ajuns în Israel tata nu a deschis gura de nimic, nici împotriva comuniștilor și nimic în legătură cu perioada fascistă din România.

Eu îmi aduc aminte că eram copil și tata avea un obicei să păstreze toate hârțoagele lui într-un dulap mare și am găsit acolo un pașaport al lui tata, iar pe fotografia lui era o ștampilă roșie pe care scria “evreu”.

Eu nu știam ce este asta, m-am dus la tata și l-am întrebat ce-i asta, iar tata s-a enervat și a zis “Nu-i nimic, lasă, lasă, lasă asta” și a rupt pașaportul în fața mea.

În clasa întâi tatăl meu a vrut ca eu și sora mea să învățăm la școala germană din București, pentru că și el și fratele lui învățaseră la școala evanghelică din București.

La școala germană erau pe lângă câțiva evrei, erau puțini români și mulți germani, sași.

Într-o zi în clasa întâi am ajuns în clasa la mine – iar asta o țin minte – câțiva băieți și fete au început să mă arate cu degetul și să spună "Verfluchter Jude! – Evreu blestemat!".

Eu n-am înțeles ce voiau de la mine și m-am dus și i-am povestit lui tata, tata s-a făcut alb la față, s-a dus a doua zi la directoarea școlii și au fost probabil chemați părinții, pentru că și așa școala era în vizorul Securității.

Tata era evreu, mama mea creștină, iar când m-am născut tatăl meu voia foarte mult ca eu să fiu botezat ca evreu, mama s-a opus și atunci amândoi părinții mei au decis să nu facă nimic și să mă lase pe mine să aleg când voi fi mare, iar eu am venit în Israel și toate operațiunile de trecere la iudaism le-am făcut aici, la o vârstă înaintată.

În momentul în care am depus actele, tot ce a fost în legătură cu tata a fost scos, inclusiv STROE și VASILACHE. Tata a avut două emisiuni care trebuiau să apară la TV. Securistul de la de la televiziune i-a raportat directorului general, Tudor Vornicu, iar acesta l-a chemat pe tata la el și i-a transmis că cele două emisiuni au fost tăiate.

Emigrarea în Israel

R: Ce influență au avut asupra dumneavoastră cele două perioade, fascistă și comunistă?


N. Stroe în Israel
N. Stroe-Nacht a emigrat în Israel în 1977 cu soția sa, Rolanda Camin, și fiul său, Eugen
Image source: 
Eugen Nacht-Stroe

ENS: O să încep cu cea comunistă pentru că m-am născut acolo și vreau să spun că ca și toți ceilalți care s-au născut în perioada în care m-am născut eu și am crescut, ca copil și adolescent în România, pentru că în casa mea nu se vorbea nimica politică, nici pentru, nici contra, nu se vorbea, deloc, eu am trăit cu senzația, asta e viața, așa trăim cu toții și nu am nimic de reclamat, mai târziu, când am început clasa a 12-a de liceu și apoi în anii de facultate am început să înțeleg oarecum ce se întâmplă acolo, dar ca să spun așa, ochii mi-au fost deschiși când am părăsit România în '77 și am început să înțeleg ceea ce s-a întâmplat acolo.

Un prieten al tatălui meu, chiar în anul în care am ajuns mi-a dat o carte în limba franceză care mi se pare că se numea L'Histoire de la Roumanie, unde am citit povestea de la 23 august încoace care pentru mine a fost, nu am dormit toată noaptea, a fost un șoc fantastic în care am înțeles cum am fost mințiți toată această perioadă.

Adică, pentru mine, ca să zic așa, după sosirea aici în Israel am început de fapt să înțeleg și într-un fel să urăsc această perioadă. Ca copil am fost un copil fericit, dar vreau să vorbesc în legătură cu problema Holocaustului.

Eu sunt ceea ce se numește în termeni științifici "A doua generație a Holocaustului" și este foarte interesant că eu neștiind nimic despre nemți și fasciști, am avut toată copilăria mea, până la 7-8 ani, am avut noaptea coșmaruri cu ofițeri și soldați naziști.

Nu am povestit nimănui până în ziua de astăzi acest lucru pentru că îmi era rușine ca să spun lu mama şi lu tata că am visat cu asta, dar aceste visuri reveneau tot timpul și s-a întâmplat; aicea unde locuiesc eu în Israel, un orășel mic Somam, ca în toată tara se organizează în fiecare an de ziua Holocaustului un fel de spectacol-comemorare și am fost rugat să regizez și să scriu acest spectacol în orășelul meu și am început să studiez în foarte mare profunzime tot ce puteam despre Holocaust.

Și am avut niște momente de criză sufletească și de plâns care n-am avut în viața mea. Dintr-o dată ceva s-a deschis în mine care parcă a fost închis în toți acești ani și de atunci problema Holocaustului pentru mine este una din cele mai importante probleme din viața mea.

De aia vreau să și spun că în momentul în care citesc ceea ce spuneți pe Facebook așa mă pătrunde, mai ales de poveștile cu Antonescu și acest Teşu Solomovici, mă jignesc şi intru în dispută aproape cu oricine. Adică simt nevoia interioară să le pun piciorul în prag.           

Negarea Holocaustului

R: Ce sentiment aveți când în ziua de azi vedeți atâția oameni care pun la îndoială Holocaustul, neagă Holocaustul, minimalizează Holocaustul, fac apologia lui Antonescu și a Mișcării Legionare?  

N. Stroe-Nacht
N. Stroe-Nacht, popular până la plecarea sa în Israel în 1977, aproape uitat de atunci
Image source: 
Eugen Nacht-Stroe

         

ENS: Ca să spun așa, într-un fel, în interior mă simt jignit, adică deja mă consider o parte a acestei lumi care a trăit Holocaustul și este aproape de neconceput cum există încă în ziua de astăzi oameni care nu acceptă Holocaustul și care încearcă să-l reabiliteze pe Antonescu, problema asta mă roade și îmi pune foarte multe întrebări.

Bineînțeles, pot să dau explicații şi dumneavoastră să dați explicații, antisemitismul acesta de ani și ani de zile, de sute de ani, care a fost, ca să zic așa, transmis din generație în generație. Sigur că sunt explicații, dar explicațiile pe mine nu mă interesează, sunt sincer jignit și chiar am avut o mică întâmplare, există un domn în România, un individ care a fost colonel la SRI și care a scos o carte...           

R: ...Vasile Zărnescu – Holocaustul Gogoriță Diabolică.           

ENS: Da, nu vreau să îi spun numele. Și am fost totalmente șocat că încă apare și cartea la început a apărut și în librării și lansată și după aia a fost interzisă.

Și a făcut întâmplarea ca eu să fiu într-o relație de amiciție cu fata lui, el fiind divorțat. Și am sunat-o la telefon și i-am spus "E tatăl tău ăsta?", mi-a spus "Da, nu am nicio legătură cu asta" și i-am zis în râs așa "Să fii atent că Mossad-ul nu doarme."

Și vreau să vă spun că după două zile am primit un anunț pe Facebook de la domnul Vasile Zărnescu pe care fiica îl informase și care m-a luat la trei parale, cum se numește că "O să crezi că mi-e frică de Mossadul tău, noi SRI știm cum să..." m-a luat tare și m-a amenințat chiar să am grijă de mine întâi și întâi că el are grijă de el.

Eu o simt ca o jignire toată această și vreau să vă spun că venind în România aproape în fiecare an în ultimii ani de zile întâlnesc această fată a antisemitismului românesc din ziua de astăzi, există chiar și într-un fel oarecum camuflat.

 

Prima parte a interviului aici