Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


"De ce mă înjuri, mă jidane?" - persecutat sub Antonescu la Craiova

Jean Askenasy cu părinții săi la Craiova în 1944

Holocaustul din România a făcut victime în imensa majoritate pentru evreii din Basarabia, Bucovina, Dorohoi, Herța și Transnistria. Chiar dacă evreii din restul Regatului și sudul Transilvaniei nu au avut aceeași soartă, ei au fost supuși unor crunte discriminări în perioada 1940 - 1944.  

Reporter: Eminentul profesor de neurologie Jean Askenasy este originar din România și a emigrat în Israel în 1972. Mai puțin cunoscute sunt persecuțiile la care a fost supus, el și familia sa în timpul regimului fascist condus de Ion Antonescu în perioada 1940 - 1944 în orașul Craiova unde locuia pe atunci familia Askenasy. 

Știu că sunteți născut în Bulgaria în anul 1929 provenit dintr-o distinsă familie de evrei sefarzi. Puteți să-mi povestiți despre originile dvs?

Jean Askenasy: Originea mea este scumpa mea mamă care este o evreică de origine spaniolă, din Bulgaria, născută în Rusciuc (Ruse) care apoi a locuit la Sofia. Tatăl meu este un român evreu, întrebuințez acest termen nu întâmplător. Să mă explic. Tata este un român născut la Roșiori de Vede (pe când era comună) în Vrancea-Teleorman. Pe atunci avea 6.000-7.000 de locuitori, astăzi are  30.000. În anul 1938 eram cu toții în Franța, unde tata fusese transferat din Bulgaria împreună cu toată societatea Socombel.  

Datorită convingerii că Hitler va ocupa Franța și viața noastră este în primejdie, s-a decis să părăsească funcția foarte importantă pe care o avea, pentru a pleca în țara sa natală împreună cu familia. Eu, născut în Bulgaria și trăind atâția ani în Franța unde eram elev în clasa III primară, cunoșteam România numai din frumoasele povești ale tatălui meu, despre copilăria sa.

Povestea că în comuna unde se născuse, pleca cu carul cu boi, spre răul Verde cu o bandă de 9 prieteni al căror șef era și badea Ion îi dădea voie să mâne boii până în pădurea Nebună, unde se dădeau jos cu toții și se jucau de-a v-ați ascunselea. Asta e imaginea pe care o aveam eu din poveștile lui, îmi mai povestea despre țăranii în opinci îmbrăcați în alb pe care îi îndrăgea.

Ajunși în România, la vârsta de 9 ani, tata m-a înscris în clasa a III-a a școlii Lumina din Craiova. Deși clasa III-a o terminasem la Paris, neștiind limba română și pentru a o învăța, am mai făcut odată clasa III -a la Craiova.

Școala Lumina din Craiova, 1939
Școala Lumina din Craiova, unde a învățat Jean Askenasy la revenirea familiei din Franța
Image source: 
Jean Askenasy

La terminarea școlii Lumina, tata m-a înscris la Colegiul Național Carol I din Craiova. În luna septembrie 1941 când eram în clasa a I-a A cu vreo 30 sau 32 de colegi, a intrat Pedagogul ”Tricolor” (porecla îi venea din faptul că bagheta lui de pedagog era învelit într-un steag tricolor de hârtie) în clasă și a spus: „Aci se află o liftă păgână. Cine este Schinze?”

Eu obișnuit să mi se pocească numele, m-am ridicat în picioare. M-a luat de guler, m-a dus în ultima bancă din clasă (le-a spus celor doi din bancă să plece să își găsească loc în față) și a dat dispoziție ca banca din față băncii mele să rămână liberă și nimeni să nu se mai apropie de mine.

Prim ministrul Ion Gigurtu promulgase legea ca toți evreii să fie scoși din școli, din tribunale, din spitale, din toate întreprinderile și locurile lor de muncă. A doua zi a fost afișat că sunt exmatriculat de la școală.

Am fost foarte abătut, trist, dar am reușit să-mi rețin lacrimile, am privit colegii de clasă, care mă priveau încremeniți, nu cred că realizau ce se întâmplă, dar după privirea lor, îmi dădeam seama că erau speriați și se fereau să spună ceva. Cu toții eram martori la ceva grav.

Eu cu accentul meu franțuzesc, fusesem acceptat de clasă, dar acum avea loc  separarea. Modul în care au aflat că sunt evreu, era pentru ei ca și pentru mine ceva neobișnuit și de o mare gravitate. În ce ea ce mă privește eram crispat. Eu fiul unui român căsătorit cu o bulgăroaică, aveam cunoștințe foarte vagi pe acea vreme despre iudaismul meu.

M-am dus acasă și toată ziua m-am privit în oglindă. Eram obișnuit de la prietenii familiei să mi se spună că sunt un băiețel drăguț, frumos, bine crescut. Tot uitându-mă în oglindă din față și profil, începusem să-i dau dreptate pedagogului tricolor, deoarece din profil, nasul meu părea mai lung decât trebuie.

Rep: Credeți că a fost de fapt momentul când ați realizat că sunteți evreu?

J.A.: Acesta este momentul când Pedagogul Tricolor a declanșat în mine această preocupare pentru evreitatea mea. Am scris o carte despre problemelor identitare împreună cu un distins filozof al ideilor, domnul Sorin Antohi, care sper să vadă lumina tiparului într-un viitor oarecare. Am trecut în revistă complexitatea procesului identitar și nu aș spune că pedagogul tricolor a decis identitatea mea din următorul motiv: evreitatea mea este o caracteristică etnică și nu cred că   identitatea noastră stă în religia noastră, adică în etnie. De altfel eu sunt ateu.

Casa Goebbels
Imobilul în care se afla Școala Lumina a fost confiscat sub regimul Antonescu, devenind Goebbels Haus - Casa Goebbels, după numele ideologului lui Hitler
Image source: 
Jean Askenasy

Prietenia mea cu monsignor-ul Ion Robu, cu prelați ortodocși și catolici, se bazează pe comunicarea noastră intelectuală, deci identitatea mea pentru cei menționați este în primul rând intelectuală și secundar etnică. Nu neg că Pedagogul Tricolor a declanșat interesul meu pentru Iudaism, și pentru evreitatea mea. Se prea poate că identitatea cu caracterele ei fluide au făcut ca în timpul celor 4 ani ai cursului din subsolul Templului Coral să fii pus pe prim plan etnia în profilul identității mele.  

Rep: Vreau să revin puțin la acea perioadă. Ce a însemnat pentru dvs începutul regimului național legionar în septembrie 1940?

J.A.: Aș începe prin a spune că regimul legionar a acționat pe trei planuri. Planul I a fost situația nouă social-politică în care se afla tatăl meu, cel care ne întreținea, și care a devenit foarte precară și instabilă.

Rep: Deci a fost concediat?

J.A.: A fost concediat. A fost luat la muncă forțată, etc. și am trăit momente de maximă nesiguranță. Pe planul II trăiam frica de bătăile legionarilor lui Voicu, care ne pândeau când ieșeam de la școală, sau de certurile mamei cu tata, pe tema omorârii copilului, adică a mea, dacă mă mai lasă la școală. Pe planul III mediu pur evreiesc al existenței mele și izolarea de toți prietenii mei creștini și prietene creștine, a fost vătămătoare.

Templul Coral Craiova
În sediul Templului Coral Craiova a funcționat în perioada 1940 - 1944 o școală clandestină cu opt elevi evrei
Image source: 
Jean Askenasy

Între 1940 și 1944 părinții au organizat o școală clandestină într-o cameră în subsolul templului din strada Horezului nr. 15 sin Craiova, în timp ce toți colegii mei creștini continuau să învețe la Colegiul Național Carol I.

Clasă de opt elevi avea un corp didactic sui generis. Un farmacist ne preda chimia, un avocat ne preda latina, o secretară ne preda româna, un contabil matematica, Această organizare ne-au salvat 4 ani din tinerețe pe care altfel le-am fi pierdut din cauza regimului antonescian al dictaturii nazisto-legionare.

Când băiatul șefului de cuib, Voicu din Craiova a aflat că vreo opt jidani, ies de la sinagoga din strada Horezu 15 în fiecare zi, au început să ne pândească la ieșire. Spre exemplu, Voicu se apropia și mergea în rând cu mine câțiva zeci de metri, după care țipa în gura mare „De ce mă înjuri, mă jidane?” și începea să mă lovească cu pumnii sau cu bățul.

Rep: Deci ați fost victima unor violențe fizice?

J.A.: Da, categoric și nu o dată ci de zeci de ori, la ieșirea de la cursuri. Întrebuințam tot felul de stratageme, plecam la alte ore, încercam să o luăm în sens invers, dar nu ajuta. Tata mă aștepta adesea la ieșire.  

Marcel Askenasy cu fiul său, Jean, în 1940
Marcel Askenasy cu fiul său, Jean, în 1940
Image source: 
Jean Askenasy

Rep: În contextul rebeliunii legionare din ianuarie 1941 ați avut de suferit?

J.A.: Socrul meu Natan Stroe, tatăl soției, care era deseori ridicat de legionari și eliberat pe bani, s-a hotărât într-o zi să se ducă la prietenul lui. La venirea legionarilor care veniseră pentru a-l ridica pe prietenul lui, l-au luat și pe el. A doua zi a fost găsit cu un glonț în cap în pădurea Jilava (pogromul de la București din ianuarie 1941). Acestea sunt lucruri peste care nu se poate trece cu condeiul, și pe care trăindu-le odată nu le mai poți uita în veci.

Rep: După ianuarie 1941 (dictatura lui Antonescu) până în august 1944 care a fost regimul familiei dvs și al evreilor din Craiova?

J.A.: Tata cu inteligența sa care o depășește cu mult pe a mea, a găsit formula de a ieși din această situație viu și în condiții acceptabile. În ciuda faptului că maică-mea simțea tot timpul atmosferă de pericol permanent.

Rep: A folosit bănuiesc, metodele obișnuite de corupție a oficialilor.

J.A.: Nu știu dacă este termenul potrivit pentru că această corupție i-a dat lui posibilitatea să supraviețuiască. Tata și-a încheiat viața la vârsta de 78 de ani, știind că pentru a fi cu unicul său fiu împreună, trebuie să vină în Israel.

Rep: Ce a însemnat 23 august 1944 pentru dvs și pentru evreii din Craiova și România în general?

J.A.: Pentru a vă răspunde la această întrebare am să-l citez pe distinsul meu amic academicianul profesor doctor Solomon Marcus, care într-una dintre ședințele de la Academie unde erau mulți istorici le-a spus așa: „Domnilor istorici, nu mai modificați istoria după interesele dumneavoastră. Spuneți adevărul, eu la 23 august 1944 m-am bucurat, am fost fericit că am scăpat de naziști, de germani și de legionari. Asta înseamnă că eu m-am bucurat că jidanii au vândut țara bolșevicilor?"

Rep: Probabil că ați fost reprimit la școala din care fuseserăți exclus cu 4 ani înainte. Ce s-a întâmplat cu atitudinea față de dumneavoastră?

J.A.: Da, toți părinții celor opt elevi ai școlii clandestine, au plecat în grup la București, au obținut de la Ministerul Educației Naționale aprobarea ca trecerea examenului de capacitate cu note de trecere să li se recunoască cei 4 ani de studii. Au pretins ca trecerea examenului de capacitate cu media peste 7.5 să permită întoarcerea la liceul de unde au fost exmatriculați, iar trecerea sub această medie permite continuarea studiului la liceul Frații Buzești.

Băiatul avocatului Foreanu și cu mine am luat medie peste 7.5 și am fost reprimiți la Colegiul Național Carol I clasa a V-a A. M-am aflat din nou între cei 72 de elevi, foarte mulți asistaseră la scena cu pedagogul tricolor care de altfel, nu mai era la liceu.

Rep: Cum ați fost primit? Care a fost atitudinea după 1944?

J.A.: Este o perioadă despre care nu îmi place să vorbesc, o perioadă foarte grea, care a marcat influența uriașă a pedagogului tricolor asupra elevilor. Colegul meu Riza, care după aceea a devenit un mare activist al Partidului Comunist, se urca pe catedră și traducea din Signalul german articole despre ce înseamnă să fii un evreu. După ce termina articolul săreau câte vreo 2-3 pe mine și entuziasmați de Riza își vărsau focul pe mine.

Jean Askenasy
Jean Askenasy în 1946, la vârsta de 16 ani în clasa VI-a A a Colegiului Nicolae Bălcescu Craiova
Image source: 
Jean Askenasy

Rep: Deci în pofida faptului că regimul fascist căzuse, erați în continuare victima persecuțiilor antisemite.

J.A.: Categoric. În acea zi  pe care am relatat-o mai sus, am venit plin de sânge pe guler. Mama i-a cerut tatei să mă retragă de la școală. Tata m-a luat în baie, mama crezând că vrea să-mi șteargă sângele de pe cămașă aștepta liniștită. Tata a început să mă amenințe cu palmele și cu o durere sfâșietoare în piept îmi spunea: să înveți să te bați, am să-și iau profesor de box și de jiu-jitsu, să înveți să te aperi. Simțeam durerea din el și înțelegeam că nu am încotro.

Prezența lui Ștefan Potârcă în clasa V-a A a avut pentru mine un rol copleșitor. Ștefan era fiul fostului ministru al Agriculturii. Era un băiat deosebit, cu care m-am împrietenit, avea o moșie lângă Craiova pe valea Jiului, unde mă duceam deseori cu el cu șareta la fermă. Avea un corp atletic și inspira teamă.

Într-o zi când am fost bătut din nou, s-a suit pe catedră și a țipat : „Cine mai vrea să se bată cu jidanu, câte unu! Dacă vă mai prind că vă năpustiți 2 pe el, veți avea de a face cu mine.” De atunci atacurile s-au rărit, am avut și câteva reușite la bătăi și încet-încet în clasa a VI-a am intrat în normal.

 
Ascultați interviul cu profesorul Jean Askenasy realizat de Petru CLEJ