Cronica Bridgerton: Oare culoarea pielii chiar nu are importanță?

Suntem în 1813, la curtea reginei Charlotte, la Londra. Doamnele din înalta nobilime vin să le prezinte suveranei pe fiicele lor, abia ajunse la vârsta măritișului. Rochii pastel, zâmbete crispate, reverențe stângace... s-au mai văzut astfel de scene de nenumărate ori, și la cinema și la televiziune. Numai că de data asta regina este... metisă.,,, Actrița care o interpretează este Golda Rosheuvel.

Cronica Bridgerton, un serial produs de Shonda Rhimes, pe care Netflix l-a lansat în 25 decembrie anul trecut, introduce principiul cunoscut în Statele Unite drept ”colorblind casting”, ceea ce s-ar traduce prin ”distribuție daltoniană”, adică o distribuție care nu ține cont de culoarea pielii actorilor.

”Actori care nu sunt albi joacă personaje care în istorie sau în operele literare originare erau indubitabil albe, cum ar fi cazul lui George Washington”, notează Süddeutsche Zeitung, care consacră un amplu articol acestui fenomen.

Muzicalul “Hamilton”, exemplul fondator

Referirea la părintele fondator al Statelor Unite nu e întâmplătoare. Toamna trecută, după cinci ani de la succesul pe care l-a înregistrat pe Broadway, spectacolul de musical theatre Hamilton a făcut furori pe platforma Disney+.

Comedia se inspiră din genul hip-hop și R&B și are în distribuție actori de culoare care interpretează rolurile celor care au redactat Constituția Statelor Unite. Printre aceștia Lin-Manuel Miranda, de origine portoricană, care joacă rolul principal.

(...)

”Colorblind casting” se extinde

Aplicată până acum mai mult în teatru, ”colorblind casting” nu este o noutate nici pentru televiziune, nici pentru cinema, reamintește Süddeutsche Zeitung:

“În 1965, egipteanul Omar Sharif îl juca pe Doctor Jivago. La începutul anilor 1970 afroamericanul Car Anderson l-a jucat pe Iuda în opera rock Jesus Christ superstar, atât pe scenă cât și pe ecran. Iar în 1997, în filmul pentru televiziune Povestea Cenușăresei, Whitney Houston era zână iar Whoopi Goldberg regină”.

Metoda are tendința de a se extinde în zilele noastre, inclusiv în ficțiunile istorice, ca în aceste două recente cazuri: în serialul american The Great, la curtea reginei Ecaterina a II-a a Rusiei se perindă mai mulți aristocrați de culoare, iar britanicul Sacha Dhawan, care are părinți indieni, îl joacă pe contele Orlov.

Al doilea exemplu este filmul The Personal History of David Copperfield, realizat de Armandi Ianucci, care va fi disponibil pe Amazon Prime din 26 ianuarie și în care indo-britanicul Dev Patel îl joacă pe eroul principal al romanului lui Dickens.

Un pretext controversat

Într-o lucrare apărută în 2017, intitulată ”Black Tudors: The Untold Story”, istoricul Miranda Kaufman estimează la cca 15 000 numărul de negri care trăiau deja pe pământ britanic la mijlocul secolului XVIII.

”Și nu toți erau sclavi”, subliniază Süddeutsche Zeitung. Unii dintre aceștia aveau chiar poziții înalte în societate.

Potrivit istoricilor regina Charlotte avea strămoși de origine metisă, tatăl lui Alexandre Dumas era un fost sclav care a ajuns general, iar străbunicul lui Pușkin fusese și el sclav înainte de a fi înnobilat de Petru cel Mare ca secretar imperial și de a face o strălucită carieră în armata rusă.

Apărătorii acestui tip de casting spun că acesta poate stimula simțul critic al spectatorilor. Süddeutsche Zeitung apreciază, de exemplu, ca foarte bine venite criticile primite în 2017 de Cristopher Nolan, care în filmul său Dunkerque a distribuit doar actori albi, deși, potrivit istoricilor, la bătălia din 1940 au participat și soldați de origine indiană.

(...)

Articolul din Süddeutsche Zeitung se încheie cu afirmația actriței Gemma Chan, ai cărei părinți sunt din China, respectiv Hong Kong. Întrebată despre rolul de doamnă de onoare pe care l-a jucat în filmul Maria Stuart, Regina Scoției, tânăra actriță a răspuns: ”Vorbim despre Anglia de altădată descrisă de Anglia de astăzi. Cred că este potrivit”.

Traducere și editare de Șerban Georgescu, după articolul din Courrier International