Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


De ce sunt Radu Gyr și Mircea Vulcănescu criminali de război?

gyr_vulcanescu.jpg

Radu Gyr (stânga) și Mircea Vulcănescu
Radu Gyr (stânga) și Mircea Vulcănescu au fost condamnați pentru crime de război în 1945 respectiv 1946
Image source: 
Wikipedia

Radu Gyr și Mircea Vulcănescu au fost intelectuali publici cunoscuți înainte de 1944 și ambii au fost condamnați pentru crime de război comnise sub regimul Ion Antonescu. Memorialistica legată de ei este ilegală și totuși rămâne în domeniul public și provoacă în continuare dezbateri aprinse.

Atât Radu Gyr cât și Mircea Vulcănescu au fost judecați și condamnați de Tribunalul Poporului în 1945, respectiv 1946. Istoricul Mariu Cazan, cercetător la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" a explicat într-un interviu la RFI contextul condamnării lor. 

Marius Cazan: Convenția de armistițiu semnată între România și puterile aliate (URSS, Marea Britanie și Statele Unite) la Moscova pe 12 septembrie 1944 prevedea la art. 14 “Guvernul și Înaltul Comandament Român se obligă să colaboreze cu Înaltul Comandament Aliat (Sovietic), la arestarea și judecarea persoanelor acuzate de crime de război.

Aceasta includea măsuri juridice și legislative pentru cercetarea și pedepsirea crimelor de război, a celor implicați în războiul purtat împotriva Uniunii Sovietice și a Aliaților în general.

Drept consecință, încercările de pregătire a unei legislații și a unor curți speciale care să cerceteze și să judece pe cei acuzați de crime de război au început la sfârșitul anului 1944, însă abia în primăvara anului 1945 apare un decret-lege care vorbește foarte clar despre pedepsirea criminalilor de război, este vorba de legea 312/1945, adoptată în luna aprilie a acelui an de guvernul condus de Petru Groza.

În baza acestei legislații apar Tribunalele Poporului, în cazul României două: unul București care judeca pe cei acuzați de crime de război în Vechiul Regat și teritoriile sub administrație românească din afara sa (Basarabia, Bucovina, Transnistria) și unul la Cluj care îi judeca pe cei acuzați de crime de război în nordul Transilvaniei, aflat în perioada 1940 – 1944 sub administrația Ungariei și sub ocupație nazistă.

Reporter: Printre primele procese a fost și al “ziariștilor fasciști”. De ce această grabă de a judeca acest lot printre care se numărau Nichifor Crainic și Radu Gyr?

Marius Cazan: Nu știu dacă a fost neapărat o grabă. Dacă ne uităm comparativ la ritmul în care s-au desfășurat procesele din celelalte țări dimprejur sau chiar și din țările din vestul Europei, vom constata că România nu s-a grăbit să aducă la îndeplinire această justiție de tranziție.

Dosarul procesului ziariștilor
Dosarul procesului ziariștilor a fost unul dintre primele pe rolul Tribunalul Poporului în 1945
Image source: 
Arhiva CNSAS

Al doilea lot se numește generic cel al ziariștilor și aici mă întorc puțin la legea 312 care prevede trei categorii de infracțiuni: 1) purtarea războiului împotriva aliaților și URSS; 2) tratamentul aplicat populației civile în baza unei motivații rasiale sau politice; 3) infracțiuni din raza mai largă a ceea ce legea numește “propagandă fascisto-legionară”.

În cadrul procesului lotului ziariștilor cam din această a treia categorie de infracțiuni au aparținut capetele de acuzare.

Reporter: Privind retrospectiv, nu poate fi considerat acest proces o răfuială împotriva unui delict de opinie, prin intermediul unei instanțe văzute ca un instrument al comuniștilor?

Marius Cazan: Această poziție este des întâlnită la cei care contestă implicarea unor ziariști, unor publiciști în responsabilitatea pentru dezastrul țării și crime de război, dar trebuie amintit faptul că maniera în care a avut loc Holocaustul, la fel ca și în cazul altor genociduri în istorie, are o importantă componentă în pregătirea unei atmosfere, unui context propice unor astfel de momente, iar încărcătura propagandistică pe care cuvântul vorbit și scris o are în aceste contexte merită și ea atenția istoricilor mai târziu, dar a meritat atenția tribunalelor care au judecat și au pedepsit criminalii de război.

Reporter: Ce acuzații i s-au adus lui Radu Gyr (pseudonimul lui Radu Demetrescu)?

Marius Cazan: Cazul lui Radu Gyr a fost unul mai complex. El de fapt își începe detenția din timpul regimului Antonescu. Ca și ceilalți membri ai lotului ziariștilor el este acuzat de scrierea unor texte cu caracter anti-democratic și anti-semit în publicații ale vremii, în publicații legionare.

Condamnarea lui Radu Gyr
Radu Gyr a fost condamnat la 12 ani închisoare de Tribunalul Poporului
Image source: 
Arhiva CNSAS

De asemenea, nu trebuie uitat că Radu Gyr a fost o figură publică, centrală, a Mișcării Legionare, a fost membru în conducerea regiunii Oltenia a Mișcării Legionare la mijlocul anilor ’30, a fost autorul multora dintre imnurile propagandistice ale Mișcării Legionare, iar în cadrul statului național-legionar el a avut o demnitate publică în virtutea căreia a luat măsuri de excludere a evreilor din viața profesională.

Reporter: Dar el a și fost închis și apoi trimis pe front de regimul condus de Ion Antonescu.

Marius Cazan: Da, este trimis pe front, pendulează între front și țară, pendulează între starea de libertate și cea de detenție, dar merită menționat că în 1943 are din nou intervenții publicistice și scrie în presa bucureșteană articole care ulterior au apărut în rechizitoriul din timpul procesului lotului jurnaliștilor.

Or, lucrurile acestea cred că contează în imaginea de ansamblu pe care ar trebui să o avem asupra implicării și contribuției lui Radu Gyr la propaganda legionară și pro-hitleristă din timpul celui de-al doilea război mondial.

Aș dori să fac o paranteză aici, care este valabilă și pentru cazul lui Radu Gyr: de multe ori când vorbim despre Holocaust, despre imaginea generală, deci când vorbim despre responsabilii Holocaustului ne uităm cu mult mai multă atenție la instituțiile și la instrumentele de forță din timpul Holocaustului – la armată, la jandarmerie de pildă, și neglijăm importanța pe care o au alte instituții și rolul acestora în timpul Holocaustului.

Vă propun să facem un scurt exercițiu de imaginație și să vedem, să încercăm să analizăm dacă consecințele Holocaustului ar fi fost la fel de grave dacă din acest eșafodaj al exterminării ar lipsi instituții precum Banca Națională sau Căile Ferate Române sau presa, prin locul lor care de multe ori este camuflat sub o latură tehnică, instituții care au avut o contribuție destul de importantă în Holocaust.

Reporter: Vom reveni la Radu Gyr, să trecem acum la un alt personaj a cărui condamnare a fost contestată: Mircea Vulcănescu, un intelectual public cunoscut al perioadei interbelice, care și el a fost judecat și condamnat pentru crime de război. Ce i s-a reproșat?

Marius Cazan: De obicei sunt adeptul nuanțelor, al nuanțelor bine precizate, dar în cazul acesta nu este nevoie de prea multe nuanțe. Imaginați-vă că Mircea Vulcănescu a fost demnitar al statului român, a făcut parte din guvernul Antonescu din ianuarie 1941 până în august 1944, timp în care a participat la zeci de consilii de miniștri în care s-au discutat aspecte ce țin de pregătirea și luarea de decizii cât se poate de practice pentru exterminarea populației evreiești și rome, pentru excluderea din societate a acestora, la care Mircea Vulcănescu a contribuit direct.

Document de deposedare a evreilor din Transnistria
Mircea Vulcănescu a contribuit la politica de deposedare de bunuri a evreilor deportați în Transnistria
Image source: 
Arhiva CNSAS

Mircea Vulcănescu în postura sa de subsecretar de stat în ministerul finanțelor a fost implicat în maniera în care Banca Națională și ministerul finanțelor au pus în aplicare deposedarea de averi, de bijuterii și de bani a evreilor deportați în Transnistria și a avut o contribuție la maniera rapidă în care aceștia au pierit în Transnistria.

De curând am descoperit întâmplător un document, un studiu, o adresă întocmită de o structură din ministerul de finanțe subordonată lui Mircea Vulcănescu cu privire la normele pe care autoritățile ar trebui să le îndeplinească în Transnistria pentru colectarea metalelor prețioase de la populația civilă, iar aceste norme urmau să fie puse în aplicare.

Am rămas surprins să văd că Mircea Vulcănescu pune o rezoluție pe acest studiu întocmit de subordonații săi, cum că respectivele maniere propuse de aceștia erau mult prea slabe și ineficiente și propune niște soluții mai puternice.

Acest document, cu rezoluția pusă de Mircea Vulcănescu, ajunge la guvernatorul Transnistriei, Gheorghe Alexianu, care decide că această manieră de aplicare a deposedării de metale prețioase a populației civile poate fi aplicată la momentul respectiv doar evreilor.

Ironia acestei situații este data respectivei rezoluții puse de Ion Antonescu este 16 decembrie 1941, dată la care are loc și un consiliu de miniștri la care participă și Mircea Vulcănescu, la care participă și guvernatorul Alexianu, iar discuțiile între mareșalul Antonescu și Alexianu se duc în direcția felului în care evreii din Odessa trebuie urgent evacuați din oraș, deportați.

Nu știu dacă rezoluția respectivă a fost pusă înainte sau după acest consiliu de miniștri, însă ea arată o implicare deloc pasivă în această chestiune a demnitarului statului român, Mircea Vulcănescu. Nu cred că e nevoie de argumente în plus ca să arătăm că Mircea Vulcănescu a avut o contribuție la felul în care statul român și-a exterminat proprii cetățeni în perioada războiului.

Reporter: Mircea Vulcănescu a fost condamnat în 1946 la opt ani închisoare unde a murit în 1952. Fiica sa, Măriuca a a contestat acea decizie, dar Înalta Curte de Casație și Justiție a respins acțiunea în 2019, deci în condiții de democrație.

Marius Cazan: Și în cazul lui Radu Gyr, familia sa a încercat la începutul anilor 2000 un demers similar, care însă nu a avut succes.

Reporter: Cu alte cuvinte, atât Mircea Vulcănescu și Radu Gyr au avut statutul de criminal de război confirmat în condiții de democrație. Cu toate acestea, deși Ordonanța de Urgență 31/2002 o interzice în mod explicit, în București există o stradă și un liceu numite după Mircea Vulcănescu, precum și un bust în public, iar la Cluj există o stradă numită după Radu Gyr. Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” a făcut mai multe demersuri pe lângă autoritățile responsabile pentru îndepărtarea acestor nume și s-a izbit de un refuz. Cum vă explicați?

Marius Cazan: Explicația nu cred că e valabilă doar pentru cele două cazuri, ci mai curând pentru toate cazurile în care Institutul Wiesel și nu numai acesta le sesizează din timp în timp autorităților.

Bustul lui Mircea Vulcănescu
Bustul lui Mircea Vulcănescu din București fost dezvelit de fiica acestuia, Măriuca Vulcănescu

Aș spune că aici e un cocktail de motivații și de explicații pentru modul în care autoritățile locale tratează problema cultului criminalilor de război pe spațiul public, un cocktail în care explicațiile diferă de la caz la caz.

Aici vorbim și de nepăsare, vorbim de rea voință și neștiință, de lipsă de educație, de asimilarea valorilor civice democratice pe care ar trebui să le aibă autoritățile locale, de multe ori există o confuzie vinovată sau interesată între statutul de responsabil pentru trecutul fascist al respectivelor personalități statutul ulterior de deținut, regimul de detenție statul comunist și suferințele, moartea în cazul lui Mircea Vulcănescu, pe care cei doi le-au îndurat sub acest regim carceral comunist, care nu intră în discuție după părerea mea, atunci când se analizează și se pune în discuție statutul de criminal de război pe care aceștia îl au.

Autoritățile se complac în această situație ilegală din motivele pe care le-am menționat, în plus cred că nu există metode de penalizare a acestor autorități pentru neaplicarea legii. Sunt situații în care autoritățile motivează lipsa lor de acțiune prin faptul că numele străzii sau al instituției respective a fost dat înainte de apariția OUG 31/2002, însă nimic nu le împiedică să înlăture respectivele elemente de cult.

Lucrurile parcă se schimbă, iar autoritățile par tot mai dispuse să ia măsuri pentru înlăturarea numelor acestor criminali de război din spațiul public.

Acolo unde există reticență maximă se pot lua măsuri care iau timp, dar până la urmă eforturile cred că merită. E cazul unei străzi din Beiuș care purta numele Mareșalului Ion Antonescu la care a fost nevoie de un proces în contencios administrativ care a durat vreo șapte ani și care în final a dus la schimbarea numelui străzii în urma unei hotărâri judecătorești care a obligat administrația să facă acest lucru. E o manieră care ia timp și costă bani, dar ideal ar fi ca autoritățile locale să respecte legea, pentru că în fond despre asta e vorba.

 
Ascultați interviul cu istoricul Marius CAZAN realizat de Petru CLEJ