Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Campania lui Napoleon în Egipt: fiasco militar, revelație culturală monumentală

egipt.jpg

Napoleon în timpul Bătăliei Piramidelor, tablou de Antoine-Jean Gros, 1810
Image source: 
wikimedia.org

La două sute de ani de la moartea lui Napoleon, echipa postului de televiziune francez France 24 se întoarce în trecut, pe urmele campaniei din Egipt, întreprinsă de generalul Bonaparte în 1798. Un dezastru din punct de vedere militar, dar o adevărată rampă de lansare pentru evoluția politică a lui Napoleon. Pe de altă parte, o inițiativă științifică și culturală impregnată de spiritul Iluminismului, care a trezit interesul întregii lumi pentru trecutul faraonic al Egiptului și, implicit, a pus bazele egiptologiei în sine. În fond o contribuție monumentală adusă culturii mondiale. Robert Solé, scriitor și jurnalist franco-egiptean, analizează această faimoasă expediție din mai multe unghiuri:

La 19 mai 1798, la ora 6 dimineața, peste 300 de nave militare au părăsit portul Toulon în direcția Egipt. În total, aproape 54.000 de persoane, dintre care peste 36.000 de soldați au navigat sub comanda generalului Napoleon Bonaparte, pe atunci în vârstă de 29 de ani.

Oficial, viitorul împărat trebuia să taie accesul Angliei către India și să elibereze poporul egiptean de tirania prinților mameluci care se aflau la putere la acea vreme.

La expediție au participat și peste 160 de civili, printre care arhitecți, astronomi, botaniști, ingineri, pictori, medici și orientaliști, toți membri ai Comisiei de Știință și Arte, special constituită înainte de campanie.

Printre ei matematicianul Gaspard Monge, pictorul Nicolas-Jacques Conté [inventatorul creionului] și chimistul Claude-Louis Berthollet.

Această campanie va fi un moment de referință în istorie, dar nu din motive militare, căci eroul campaniei italiene a văzut cum expediția sa s-a transformat într-un fiasco. După victorii ușoare, cum ar fi cucerirea Alexandriei și Bătălia de la Piramide, flota franceză, deși foarte bine echipată, a fost învinsă în bătălia navală de la Abukir, la începutul lunii august, de englezii conduși de amiralul Nelson.

Un eveniment care a ținut în loc armata din Orient, care va fi ulterior victima unei epidemii de ciumă și care va fi oprită în Saint-Jean d'Acre [în prezent Acra în Israel]. La 22 august 1799, generalul Bonaparte se întoarce în Franța, lăsându-și în urmă soldații, care vor capitula abia la 31 august 1801.

 

 

Dimensiunea culturală

Deși un dezastru din punct de vedere militar, această expediție rămâne remarcabilă datorită dimensiunilor sale culturale și științifice.

„Legenda vorbește mai întâi de victoriile militare, descriindu-l pe Bonaparte drept învingător la Bătălia de la Piramide și cuceritor al țării faraonilor. Dar campania s-a încheiat după trei ani cu un eșec militar, otomanii și englezii recâștigând controlul asupra Egiptului”, explică Robert Solé, autor al mai multor cărți despre expediția din Egipt, intervievat de echipa postului de televiziune francez France 24.

O contribuție culturală colosală și inestimabilă, spune Robert Solé, în sensul că acești savanți au realizat o muncă excepțională, încurajată de Napoleon, care va fi concretizată într-o publicație monumentală, punct de referință pentru întreaga lume a științei și culturii: „Descrierea Egiptului”, o lucrare, a cărei copie este păstrată la Biblioteca arhivelor naționale, în care găsim nenumărate notițe, planuri, desene și schițe, realizate între 1798 și 1801.

„Toată această muncă fără precedent, din punct de vedere etnologic și sociologic, a pus bazele egiptologiei și a marcat istoria științei, subliniază Robert Solé. Oamenii de știință ai lui Bonaparte chiar au dezvăluit lumii Egiptul, dar și egiptenilor, pentru că la acea vreme, egiptenii nu erau interesați de trecutul lor faraonic și chiar respingeau un trecut pe care-l considerau păgân”.

Acest demers cultural și științific, care a trezit interesul pentru Egiptul Antic sub toate formele sale și a dat naștere interesul francezilor pentru această țară, se înscrie în spiritul epocii Iluminismului, susține autorul cărții „La Grande Aventure de l'Égyptologie” , ed. Perrin, 2019.

„La vremea acestei campanii, imediat după încheierea Revoluției franceze, exista convingerea că trebuie să răspândim civilizația în lume. Ori, întrucât în acel moment consideram că Egiptul se află la originea civilizației, era vorba într-o oarecare măsură de a readuce civilizația în leagănul ei, la origini”.

”Acesta a fost, cel puțin oficial, spiritul acestei expediții, în condițiile în care Napoleon se declara un admirator al islamului și susținea că expediția lui nu are nimic în comun cu o cruciadă”.

 „O bombă cu efect întârziat”

Numai că la acea vreme această campanie a reprezentat primul șoc major de după cruciade.

„Iar egiptenii, subliniază Robert Solé, nu înțelegeau ce voiau acești francezi să facă în țara lor, de fapt o provincie a Imperiului Otoman. Cu atât mai mult cu cât a fost vorba de fapt de o operațiune colonială și de o ocupație militară”.

Întrebat despre percepția egiptenilor de azi asupra acestei expediții napoleoniene, scriitorul franco-egiptean precizează că până în anii 1950, când Egiptul era încă monarhie, „egiptenii au acceptat că francezii împreună cu Bonaparte au adus modernitatea, cu toate că această campanie a bulversat istoria țării”.

„Această expediție, examinată în mod obiectiv, este o bombă cu efect întârziat, întrucât la acea vreme, chiar dacă nu aducea vreun beneficiu considerabil egiptenilor, provoca o ruptură în istoria acestei țări care era amorțită de secole, afirmă Robert Solé.

Chiar dacă generalul nu trebuie lăudat pentru violența campaniei, Egiptul modern începe cu Bonaparte, cu această faimoasă campanie. Efectul politic a fost major,  atunci a fost distrus sistemul politic al mamelucilor și s-a pregătit terenul pentru Méhémet Ali, fondatorul statului modern”.

„Începând cu 1952 și lovitura de stat care l-a adus pe Gamal Abdel Nasser la putere, această campanie a început să fie prezentată drept ocupație străină, o paranteză, ceea ce a avut ca efect principal trezirea naționalismului egiptean”, continuă Robert Solé. ”Expediția franceză a fost în mare parte ignorată și rămâne până astăzi foarte puțin cunoscută și prea puțin predată în școlile din Egipt”.

În cele din urmă, dacă această campanie a făcut o mare diferență în Egipt, a avut și un impact asupra sorții imperiale a „învingătorului de la Piramide”.

„Pentru a rezuma, adaugă Robert Solé, putem spune că Napoleon Bonaparte a plecat în Egipt în 1798, pentru a reveni mai târziu în Franța ca să preia puterea, după ce dobândise o adevărată experiență de șef de stat, în calitate de lider atât al armatei din Orient, cât și al Egiptului”.

Deși, chiar înaintea campaniei, era cel mai popular general din țară, nu era pregătit să preia puterea, așa cum unii l-au încurajat să facă înainte de 1798.

„Era prea devreme să atace Directoratul, știa și o simțea și mai presus de toate era convins că trebuie să plece în Orient, care îl atrăgea foarte mult pe tânărul general fascinat de Alexandru cel Mare, căci pentru el, spune Robert Solé, în această regiune a lumii putea înfăptui un plan măreț.

Și de fapt a avut dreptate, căci după experiența crucială din Egipt, a devenit mai întâi consul, apoi în sfârșit împărat”.

 

Traducere de Andreea Sefciuchevici după articolul France 24

Editor: Șerban Georgescu