Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Napoleon I în Belgia

napoleon.jpeg

"Napoléon à Fontainebleau" de Paul Delaroche pe afișul expoziției de la Waterloo
Image source: 
RFI/Mihaela Gherghisan

Ocupația franceză a Belgiei a luat sfârșit în 1815 odată cu abdicarea Împăratului Napoleon I, înfrânt tot în Belgia, la Waterloo și mort mai apoi în 5 mai 1821, în urmă cu 200 de ani. Din acea perioadă Belgia păstrează și acum urmele Imperiului care sunt mai bine conservate aici decât în Franța însăși.

Francezii au trecut de multe ori și uneori au și rămas prin acest loc din Europa vestică, acest teritoriu ce desparte Franța de Olanda și de Anglia și ce nu primește un nume oficial și un rang decât în secolul XIX. 

In acei ani tulburi de început de veac, Napoleon, întemnițat pe insula Elba , reușește să scape pentru a se întoarce triumfal la Paris. Dar austriecii, olandezii și englezii i-au pecetluit deja soarta: trupele împăratului francez le vor înfrunta pe cele engleze, olandeze și austriece în 18 iunie 1815 la Waterloo, în Belgia francofonă de astăzi. 

Waterloo, la câțiva kilometri de Bruxelles. Aici englezii îl așteaptă pe Împărat care urcă de la Paris și care după o lungă șovăială atacă armatele engleze și olandeze. Cu o armată de patru ori mai numeroasă decât cea a inamicului, Napoleon și mareșalii săi nu reușesc însă ore în șir să preia pozițiile anglo-olandeze.

Ce nu a prevăzut Napoleon – care nu a putut inspecta înainte terenul de luptă și nici nu se simte bine - este că armata austriacă se apropie dinspre est, vine în forță dinspre Wavre . Napoleon se precipită cu o parte din oameni atunci spre a o opri, dar forțele armatei sale slăbesc sub atacul aliat, iar înfrângerea nu va putea fi evitată. 

Un nou muzeu construit de guvernul britanic se află astăzi la câțiva metri de la celebra Colină a Leului – statuia ridicată în vârful unei coline. 

La butte du Lion, Waterloo ( RFI/Mihaela Gherghisan)

Ras și strâns de sătenii de la Waterloo , pământul care a înghițit sângele celor 9500 de morți pe câmpul de luptă a fost transformat într-un summum al aducerii aminte. In vârful sau tronează un Leu, simbol al victoriei englezilor asupra unui om mărunt și nebun, asupra unui tiran pe care generalul Wellington îl ura. 

Dar vizitând astăzi acest loc, ne vine greu să credem că Napoleon a fost cel înfrânt la Waterloo. Totul aici este un omagiu adus împăratului francez care nu a fost doar tiranul de care se temeau atunci puterile Europei. 

Definitiv înfrânt la Waterloo, Napoleon abdică și este exilat pe insula Sfânta Elena unde își va sfârși zilele. Odată cu abdicarea sa iau sfârșit și cei 20 de ani de ocupație franceză a ceea ce se va numi mai târziu Regatul Belgiei. 

O expoziție inaugurată în luna mai anul acesta și intitulată „De la Waterloo la Sfânta Elena”, retrasează ultimii ani din viața lui Bonaparte.Cercetători belgieni au adus aici obiectele personale care i-au aparținut împăratului: una din celebrele pălării ale Împăratului, cămașa sa de noapte, papucii, baia în care se scalda, cărțile pe care le-a citit în temnița de pe Sfânta Elena. 

Pălărie aparținând lui Napoleon Bonaparte expusă acum la Waterloo ( RFI/Mihaela Gherghisan)

Obiectele acestea sunt autentice, ele au fost împrumutate de la colecționari și din alte muzee, totul este autentificat – o sarcină imensă din cauza multitudinii de false obiecte care circulă acum în lume, ne spune istoricul Antoine Charpagne:

Cada de baie și alte obiecte personale folosite de Napoleon în exil pe Insula Sfânta Elena (RFI/Mihaela Gherghisan)

Dar cu toate că micul regat nu există încă în momentul Waterloo, el purta deja în 1815 și a continuat să poarte urmele trecerii lui Napoleon pe aici. 

Împărțirea administrativă a teritoriului belgian de astazi i se datorează. Numele și delimitarea provinciilor nu se vor schimba nici în 1831 și nici mai târziu. Codul civil copiat de la francezi va rămâne în vigoare până în 2020. 

Ca și în România, și în Belgia codul civil – numit codul napoleonian, este în continuare de actualitate. El își are originea la 1804 și a fost copiat după cel francez. 

La insistențele împăratului, ansamblul de legi și reguli ce formau Codul civil, sunt împărțite în 36 de dosare ce sunt votate în Franța între 1803 și 1804. In 1807, ansamblul este numit codul Napoleon. 

După 1815, când teritoriile de la nordul Franței devin olandeze - pâna la crearea Belgiei mai bine de 15 ani mai târziu - presiunea crește pentru ca acest cod impus aici de Napoleon să fie schimbat. Dar belgienii se opun. 

Ei vor păstra în linii mari codul Napoleon și după independența obținută în 1830 – cu promisiunea că un cod belgian va fi redactat mai târziu. Doar în 2020 acest nou cod belgian va intra în vigoare, dar el nu se îndepărtează decât pe alocuri de cel impus de Napoleon cu 200 de ani urmă. 

Alte reforme sau legi aplicate de Napoleon acestor foste teritorii austriece nu vor supraviețui trecerii timpului, dar vor lăsa urme de neșters. 

Un exemplu îl constituie așa numitele „ferestre oarbe” întâlnite în toate orașele din Belgia – mai mult în partea francofonă și mai ales în Bruxelles. Ele par a fi fost zidite după construcția caselor de vreun proprietar fără gust sau de un speculant imobiliar veros. 

Ei bine, ferestrele oarbe datează de pe vremea ocupației franceze când impozitul era calculat...în funcție de numărul ferestrelor unei proprietăți. Pentru a reduce această povară, arhitecții au desenat case cu mai puține ferestre funcționale, însă de dragul simetriei au adăugat ferestrele oarbe. 

Fereastră "oarbă" în Bruxelles a unei clădiri purtând amprenta epocii ocupației franceze (RFI/Mihaela Gherghisan)

Anul acesta, cum din cauza pandemiei artiștii au trebuit să-și reinventeze complet activitatea, un fotograf din Bruxelles a creat o expoziție inedită: el a acoperit aceste ferestre oarbe cu portrete locuitorilor din cartier. 

Urmele ocupației franceze din punct de vedere lingvistic au fost extrem de prezente și în partea nordică, cea flamandă, a regatului unde anul creării Belgiei găsește deja o francizare avansată. 

Limba flamandă va rămâne răspândită la sate, dar în orașe burghezia și nobilimea flamandă se exprimă în limba franceză. In zilerele noastre, există mai departe familii în Flandra din așa numita „vechea burghezie” unde franceza – vorbită pe vremuri pentru a nu se face înțeles de servitori – este în continuare privilegiată. 

In ceea ce privește stabilitatea politică propice unei dezvoltări economice, Belgia a profitat din plin de anii petrecuți sub ocupația franceză. Siderurgia –care nu va declina decât după 2010 aici – și industria cărbunelui – apusă mai demult – vor cunoaște atunci o epocă strălucită.

In Belgia, se crede că urmele Franței revoluționare și apoi ale Imperiului au fost mai bine păstrate aici decât în Franța însăși. 

In sprijinul acestei teorii, istoricul belgian Hervé Hasquin aduce exemplul legislației privind  divorțul, exemplul statutului membrilor clericali şi respectul față de alte religii – întâlnit de fapt prima dată în Olanda câteva secole mai devreme. 

Legislația belgiană a integrat legislația ce permite divorțul încă din vremea lui Napoleon fără a renunța vreodată la ea, spre deosebire de Franța unde desfacerea căsătoriilor a fost o vreme interzisă.

In Belgia napoleoniană membrii clericali sunt pe deplin în grija financiară a statului , iar legislația este aplicată și în zilele noastre, pe când în Franța acesta nu mai este cazul decât în Alsacia și Lorena. 

In fine, toleranța față de alte religii este de 200 de ani parte integrantă a legislației belgiene care permite conviețuirea marilor religii, ca protestantismul și iudaismul, în paralel cu catolicismul. 

 
Corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghisan