Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Gândim prea rigid identitatea și etnicitatea--interviu cu Francisco Goldman (II)

goldmangroveatlantic.jpg

Francisco Goldman, romancier și jurnalist
Francisco Goldman, romancier și jurnalist
Image source: 
GroveAtlantic

Romancier, jurnalist de investigație, intelectual angajat,   recunoscut cu premiul Femina Étranger pentru romanul ROSTEȘTE-I NUMELE,  cu premiul pentru debut al Academiei Americane de Arte și numeroase alte distincții și onoruri,  Francisco Goldman a fost publicat în periodice prestigioase precum New York Times, New Yorker și Harper's,  operele sale, traduse în 16 limbi, bucurîndu-se de un considerabil succes de public și stimă. Ultimul său roman, MONKEY BOY/MAIMUȚOI, publicat în luna mai a acestui an la editura Grove, este o incursiune transparent autobiografică în secretele unei familii mulți-etnice, multi-culturale, reflectînd contradicțiile și sensul destinului american contemporan.

În MAIMUȚOI, istoria rupe zăgazurile narațiunii intimiste, năvălește, cotropitoare, în ungherele cele mai ascunse ale existenței familiale. Prin Maria Xum, una dintre fetele în casă trimise din Guatemala de bunica maternă a protagonistului pentru a se îngriji de familia fiicei aflate în suburbiile Boston-ului, se insinuează iar episodul obsedant al istoriei guatemaleze contemporane, asasinarea episcopului-militant pentru drepturile omului Juan Gerardi, găsit la 26 aprilie 1998--o zi de duminică--în garajul casei parohiale a bisericii unde pastorea,  San Sebastian,  într-o baltă de sînge, cu craniul fracturat sălbatic în 36 de locuri.   San Sebastian,  aflată în inima topografică a puterii guatemaleze, la cîțiva pași de reședința prezidențială și sediile celor mai importante servicii secrete, loc cu o profundă rezonanță familială și personală pentru Francisco Goldman, devenea astfel, într-un joc al coincidenței și predestinării, un loc simbolic al luptei naționale pentru responsabilitate și dreptate. Cu două zile înainte de oribila omucidere--subiect tratat în ARTA CRIMEI POLITICE, apărută în 2007--Oficiul Arhidiocezan pentru Drepturile Omului (ODHA), fondat în 1989 și prezidat de Monseniorul Gerardi, publica un raport de 1.400 de pagini (în patru volume) despre crimele comise în perioada lungului război civil care a început în anii 1960--după răsturnarea de la putere, printr-o lovitură de stat orchestrată de la Washington, a președintelui Jacobo Arbenz--și a luat sfîrșit în decembrie 1996 printr-un fragil tratat de pace a cărui implementare era monitorizată de Națiunile Unite.  Concluziile investigației ODHA, confirmate în linii generale în februarie 1999  în ancheta finalizată de Comisia ONU de Reconciliere și Clarificare Istorică, atribuie o responsabilitate copleșitoare pentru atrocitățile comise împotriva populației civile, precumpănitor indigene, autorităților militare și paramilitare, serviciilor de informații ale armatei și Gărzii Prezidențiale. La sfîrșitul lungului și labirinticului proces Gerardi, acestea din urmă, temutele G2 și respectiv El Archivo, au fost demascate drept comanditare ale eliminării lui Juan Gerardi.

Francisco Goldman:  Gerardi marchează tranziția de la Războiul Rece--perioada genocidului facilitat de guvernul Statelor Unite, cînd armata guatemaleză a ucis zeci de mii, unii spun pînă la 200.000 de persoane--la democrație.  În timpul tratativelor de pace, atît învingătorii, forțele armate, cît și gherilele s-au autoamnistiat în tentativa de a scăpa  de eventuale inculpări pentru crime de război sau încălcări ale drepturilor omului.   Intelegînd că fundamentul tranziției către democrație este recunoașterea într-o formă sau alta a culpabilităților, activarea unui sistem în care victimele să-și poată găși dreptate despăgubire sau alinare,  și ruperea ciclului impunității în care ucigașii influenți sunt protejați de un stat corupt, episcopul Gerardi a declanșat, sub egida Bisericii, o remarcabilă anchetă.  Două nopți după publicarea concluziilor Juan Gerardi a fost ucis. A fost o crimă extraordinar de complexă, executată cu întunecată, diabolică dibăcie, înscenată pentru a compromite, disimula, deruta. Fapta a fost comisă în vremuri de pace dar avea rădăcini în războiul civil, și miza investigației  a fost de a dovedi că dreptatea este posibilă. A fost o confruntare care a  necesitat un curaj incredibil, cum n-am mai văzut: toți cei implicați în cazul Gerardi au fost amenințați și s-au aflat sub protecție polițienească. De la crimă pînă la ultimul recurs au trecut 9 ani.  Am avut marea onoare de a  consemna desfășurările, de a deveni foarte apropiat de atîția oameni care au investigat sau instrumentat dosarul.  Drumul către dreptate este foarte anevoios  de cînd Trump, pentru a-i fi pe plac unui președinte aflat în vizorul legii pentru corupție extremă,  și-a folosit malefic puterea pentru a destructura cele mai importante instituții juridice guatemaleze.    Sensul luptei din Guatemala a fost întărirea cadrului legal,  sprijinirea  procurorilor curajoși și a comisiei internaționale de investigare a corupției și impunitatii, comisie desființată la ordinul lui Trump. Joe Biden promite să înființeze ceva asemănător. Rămîne de văzut. Cazul Gerardi a marcat începutul bătăliei, al unei noi ere, dar lucrurile merg foarte prost. Guatemala este practic un narco-stat.

Reporter:  Eliminarea fizică a episcopului Gerardi, pe care o numiți, în  cartea pe care a-ți consacrat-o cazului­-­- o "fărădelege de stat, cel mai important, mai aprig controversat, mai sumbru-spectaculos, mai incîlcit caz juridic din istoria Guatemalei", a fost doar un episod, cel mai important pînă acum cei-i drept, al implicării dvs. politice ca jurnalist și intelectual. Ce loc a ocupat și  ocupă politica, si cu deosebire cea sud și central-americană, în viața dvs.?

Francisco Goldman:  Un loc  central. Adevărata mea universitate au fost anii petrecuți ca jurnalist independent în America Centrală, scriind în paralel primul meu roman. Am fost acolo din 1979, anul revoluției sandiniste din Nicaragua, pînă la invazia în Panama și alegerile din Nicaragua în 1991.  E un subiect tiranic, politica. Ai vrea să abordezi subiecte mai frivole, dar ești prizonierul sentimentului că asiști la ceva  monumental, mișcător și important. Este extrem de frustrant că atîția nord-americani  nu vor să știe de America Centrală, deși propriul lor guvern a jucat un rol atît de mare în tragediile de acolo, ale căror efecte le observă la frontiere. E o luptă, acest adevăr, și o parte a ființei mele.  Figurează în tot ce am scris,  inclusiv în MONKEY BOY,  roman pe care l-am scris, printre altele, pentru a încerca să mă îndepărtez de politică, să-mi privesc viața într-o lumină nouă.

Reporter:  Traiectoria dvs. biografică, Statele Unite--Guatemala--Mexic, este cea a sute de mii de migranți anual. Care este sensul acestei călătorii existențiale, care trebuie să fie înțelesul ei pentru restul lumii?

Francisco Goldman:   Sensurile sunt multiple. Pentru majoritatea imigranților de astăzi sensul e exprimat în suferința, nedreptatea, greutățile și nesiguranța care-i fac să fugă în Statele Unite, nu de dragul Statelor Unite ci pentru a-și asigura siguranța familiei și a-și cîștiga existența. Cartea iluminează și modul în care migranții trăiesc în America de Nord și Centrală, cei care călătoresc, cei care emigrează și apoi se întorc. În special în Mexic, înainte ca pandemia să izbucnească și să se instaleze iar criza,  cînd situația economcă se ameliora foarte mulți se întorceau  după ani și ani trăiți în Statele Unite. Oamenii vor să trăiască în țara lor. Pentru mine, unul dintre sensurile majore este că mă simt mai mult sau mai puțin acasă în fiecare dintre cele trei țări.  Înțeleg că națiunile există, că ideea de națiune trebuie respectată, dar cred că am devenit prea rigizi în modul de a gîndi aceste concepte, prea tribalizati în privința etnicității, a identității. În America de Nord,  Mexic și America Centrală suntem amestecați, îngemănați, și mi-am asumat misiunea de a scoate în relief acest lucru. Suntem, într-un fel, cu toții împreună.

 

Toate interviurile realizate de corespondentul RFI în SUA, Radu Tudor: https://www.rfi.ro/tag/interviu-sua

 
Francisco Goldman intervievat de Radu Tudor, corespondent RFI în SUA