Migrația, fenomen vechi de când lumea, mecanism de supraviețuire a speciei umane--interviu cu Patricia Engel

20 de ani de istorie familială distilați în 208 pagini, pariul cîștigător, turul narativ de forță al unei magiciene a nuanței. Un cvintet de personaje, părinții, Elena și Mauro, copiii, Talia, Karina și Nando,  surprinși, dintr-o multiplicitate de unghiuri într-un ritual universal dar și intens personal, migrația. Celor care mai cred în artificiul graniței, Patricia Engel le opune mitul străvechi al trecerii, al traversării, al  infringerii de opreliști care este viața umană.  Fiecare dintre personaje, adulții și copiii în egală măsură, sunt jucării ale destinului; fiecare transcende, în felul sau, această condiție.  Migrația, act vital fundamental, este un exercițiu de libertate și demnitate ce redă planetei rostul, sensul ei inițial de țară infinită.

Patricia Engel:  ȚARĂ INFINITĂ este a patra mea carte. Primele trei au explorat, în modalități diferite, temele imigrației și diasporei. De asta dată mi-am propus să narez istoria unei familii aflate în plin  proces al  migrației--realitatea experienței și cum este ea trăită de fiecare dintre cei cinci membri ai familiei. Am dorit să aprofundez evoluția fiecăruia, la nivel personal și în contextul mai general al tranziției și schimbării.

Reporter:  Talia, adolescenta care e personajul central al  romanului, se naște în Statele Unite dar e trimisă îndată după naștere  în Columbia și crescută de tatăl ei, Mauro, care fusese deportat,  și de bunica paternă. Tranziția, schimbarea despre care vorbeați,  pare destinul familiei. Ce ați aflat la capătul acestei explorări a rătăcirilor cvintetului familial  în căutarea unei vieți mai bune?

Patricia Engel:  E ceva foarte obișnuit ca familiile de imigranți, în special cele fără statut legal, să fie despărțite.  În multe cazuri, părinții întră cu viză turistică și decid să rămînă după expirarea ei. Nu se consideră imigranți dar devin, prin decizii care se acumulează în timp. Anii trec, și pot interveni deportări sau hotărîri de a diviza familia, unii membri rămînînd, alții întorcîndu-se în țara de baștină. Ce m-a surprins după apariția cărții este numărul mare de cititori care s-au recunoscut, personal și familial, în acțiunea romanului. Mi-au scris să-mi spună că e prima oară cînd  regăsesc  într-o operă de ficțiune  propriile experiențe reflectate într-un mod  intim, realist,  autentic,  să-mi spună cît de mult a  însemnat pentru ei ȚARĂ INFINITĂ.

Reporter:  A însemnat mult, îmi imaginez, pentru că experiența migrației este una universală, însă cu trăsături intens personale și naționale. Ce este diferit,  specific columbian,  în experiența umană pe care o narati?

Patricia Engel:  Columbia a suferit decenii de-a rîndul urmările conflictului civil, instabilității, violenței provocate de narcotrafic. E deci multă durere în sufletul columbienilor confruntați cu dificila decizie de a-și părăsi țara în căutarea unei vieți mai bune pentru ei și cei dragi. Mulți nu știu cîtă tristețe înseamnă emigrația, cîtă pierdere, cît dor de cei lăsați în urmă. Aceasta a fost experiența copilăriei mele, a cunoștințelor mele care au trecut prin experiența emigrației. Sunt deseori copleșiți de îndoieli, de întrebarea dacă hotărîrea lor a fost bună, dacă și cînd ar trebui să se întoarcă.

Reporter:  Universală este, printre altele, experiența singurătății.  Cînd vine, după 15 ani de așteptare,  vestea că a primit în sfîrșit biletul de avion cu care să se întoarcă în America, Talia se află într-o școală de corecție. Ce impact psihologic are fragmentarea familiei asupra Taliei, fratelui și sorei ei rămași cu mama în New Jersey? Anii Trump au fost bintuiti de narațiunea copiilor violent separați de părinți la frontiera sudică.

Patricia Engel:  Mulți se concentrează, cînd vine vorba de părinți despărțiți de copiii lor,  asupra ultimilor patru ani. Adevărul este că separarea familiilor în centrele frontaliere de detenție este un fenomen mult mai vechi.  Marele semn de întrebare este impactul acestei traume asupra indivizilor și familiilor. Mi se pare interesant că ieșim dintr-un an și mai bine de pandemie, perioadă în care atîția oameni au fost separați de cei dragi din motive independente de voința lor; uneori n-au avut voie să-i viziteze nici pe cei aflați în aceeași localitate, n-au putut participa la sărbători, nunți, inmormîntări. Cred că unii care pînă acum n-au trebuit să se gîndească la asta au început să înțeleagă,  de o manieră poate mai directă, ce înseamnă să fii despărțit de familie în timp și spațiu, ce  înseamnă să trăiești în  incertitudine. Dragostea e mai puțin reală, familia mai puțin familie?  Nu.  Familia rămîne familie, dragostea învinge timpul, distanța,  incertitudinea și  orice fel de graniță, reală sau imaginară, falsă sau adevărată.

Reporter:  Simbolul dragostei ce depășește cu mare demnitate și spirit de sacrificiu toate obstacolele este bineînțeles mama, Elena, obligată de soartă și birocrație să-și crească,  singură în America,  ceilalți doi copii, Karina și Nando.

Patricia Engel:   Interesant la personajul Elena mi s-a părut că n-a dorit deloc să plece în Statele Unite. L-a urmat pe Mauro, pentru că așa a vrut el, și a sfîrșit prin a rămîne singură în Statele Unite, devenind mai puternică decît și-ar fi imaginat sau se credea capabilă.  Și asta e ceva foarte comun. Sistemul american de imigrație tinde a separa familiile vizîndu-i de obicei pe bărbați:  cel mai des tatăl e cel deportat, mama rămînînd să se îngrijească de copii.

Reporter:  Ce se pierde, ce se  cîștigă atunci cînd te dezrădacinezi, cînd îți părăsești țara natală? Merită? E întrebarea obsedantă a imigrației.

Patricia Engel:  O viață ar trebui ca să înțelegi ce se pierde, ce se cîștigă, ce merită mai mult sau mai puțin. E o negociere emoțională de fiecare zi, și nu-i niciodată ușor. E o experiență lăuntrică extrem de complexă.  Nu-i vorba doar de geografie, economie sau decizii practice--direcția în care merg de regulă conversațiile despre imigrație. Sper că ȚARĂ INFINITĂ va ajuta la înțelegerea tribulatiilor personale,  deciziilor cu care fiecare persoană, lăsată deseori să se descurce singură,  are a trăi în procesul imigrației.

Reporter:  Complexitatea pe care o reliefati,  nuanțările pe care le aduceți unui subiect atît de mediatizat, explică succesul cărții. Despre complexitatea experienței migrației ați vorbit cel mai recent într-un interviu acordat radioului public american NPR. În ce constă complexitatea? Ce este omis, sau excesiv simplificat, în tratarea  temei?

Patricia Engel:  Migrația a fost politizată, pentru că bineînțeles unii profită reducînd-o la legi și legalitate. Adevărul este că această mare dizlocare, este un fenomen absolut natural, parte a istoriei planetei, modul în care specia umană a reușit să supraviețuiască. S-a impămîntenit cumva, nu știm cum, ideea că oamenii trebuie să rămînă  pe loc.  Doar cînd începem să regindim tot ce am fost învățați despre ea, cînd o înțelegem ca pe un proces natural, în ordinea firească a lumii, vom putea  examina migrația dintr-o perspectiva mai omenoasă, mai umană.