Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Premiul TV5MONDE, RFI România, Institutul Francez din România, un secret până la Gala TIFF de sâmbătă

Juriul Tinerilor Francofoni la TIFF.jpeg

Juriul Tinerilor Francofoni la TIFF 2021, alături de ambasadorul Franței în România, Laurence Auer
Juriul Tinerilor Francofoni la TIFF 2021, alături de ambasadorul Franței în România, Laurence Auer

La Cluj-Napoca, Festivalul Internațional de Film Transilvania este în plină desfășurare. Ca în fiecare an, tineri din toată lumea sunt selectați să facă parte din Juriul Tinerilor Francofoni, care va acorda premiul patronat de TV5MONDE, RFI România, Institutul Francez din România.

Cinci tineri din România, Franța și Chile care trăiesc la Cluj alcătuiesc anul acesta Juriul Tinerilor Francofoni. Ei au vizionat șapte filme de limbă franceză din cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania și au decis câștigătorul Premiului TV5MONDE, RFI România, Institut Français de Roumanie. Premiul constă în achiziția dreptului de difuzare a filmului în cinematografele din România.

Selecția celor cinci membri ai Juriului a fost coordonată de Dora Mănăstire, responsabilă de cooperare universitară a Institutului Francez din Cluj-Napoca.

Mentorul Juriului Tinerilor Francofoni TV5MONDE este Corina Șuteu, critic de teatru, manager cultural, expert în politici culturale și fost ministru al Culturii. 

”A fost la fel de interesant ca anul trecut, chiar, într-un fel, prin specificul filmelor din acest an discuția a fost mult mai înflăcărată, pentru că a fost mai dificil de luat, de selectat filmul care a câștigat, dar și grupul de anul acesta cred că a depus un efort mai mare în a nota în detaliu care sunt argumentele pro și contra, deci a fost o discuție extrem de interesantă și de complexă despre film, despre cinema, despre rolul cinema-ului, despre ce ne spun filmele”, a spus pentru RFI Corina Șuteu.

Fostul ministru al Culturii, a mai declarat că a fost plăcut impresionată de modul de gândire al tinerilor selectați pentru a face parte din acest juriu.

”Argumentele pe care le-au adus, adică felul în care argumentează alegerile pe care le fac dovedesc pe de o parte sensiblitate și pe de altă parte o capacitate de a înțelege demersul creativ, logica creativă, ceea ce - eu am impresia - că dispare din ce în ce mai mult la generația mai tânără, dar uite că nu e chiar așa. Uite că de fiecare dată se regrupează cei care au pasiuni, cei care doresc să privească experiența artistică ca pe o experiență în primul rând interactivă, ca pe o adevărată experiență de cunoaștere”, a mai spus Corina Șuteu.

Din juriu a făcut parte și o studentă franceză la Medicină. Blanche spune că legătura dintre medicină și film trece mai departe de pasiunea ei pentru cinematografie.

”Aș putea spune că principalul motiv pentru care există o legătură dintre medicină și film este că oamenii sunt adesea subiectul și pentru fiecare pasiune este o nouă descoperire, o nouă personalitate, o nouă construcție cu un trecut, un prezent și un viitor diferite, deci trebuie să ne adaptăm să avem o nouă privire asupra lucrurilor, pentru a le putea aprecia, cu adevărat. Experiența TIFF a fost, ca de obicei, absolut incredibilă, am trecut de la un film la altul, foarte diferite, deci ne-am ”plimbat” prin toată lumea. Am avut sentimente și senzații foarte diferite și e un lucru foarte frumos. Face plăcere ochilor”, spune Blanche Peuch, studentă la Medicină la Cluj.

 

Din juriu a mai făcut parte și o absolventă de Litere, Mădălina Timu, care spune despre experiența TIFF, dar și despre ce a însemnat pentru dezvoltarea ei personală cunoașterea limbii franceze.

 

Deși Juriul Tinerilor Francofoni de la TIFF a deliberat deja, numele filmului câștigător va fi făcut public în mod festiv, în cadrul galei de închidere, care ava avea loc sâmbătă, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, de la ora 20:30.

 
Cum a fost la TIFF 2021 pentru Juriul Tinerilor Francofoni