Rescrierea istoriei, onorantă pentru populații uitate, nocivă pentru democrație--interviu cu Joshua Cohen (II)

Subtitlul romanului FAMILIA NETANYAHU, Relatarea Unui Minor, În Ultimă Instanță Neglijabil Episod din Istoria Unei Extrem de Faimoase Familii, este o fină ironie  în cel mai pur stil cohenian, pentru că întîmplarea în cauză, descinderea cvintetului Netanyahu--tatăl, mama și trei fii atunci minori, dintre care doi vor deveni figuri majore ale istoriei israeliene și mondiale--asupra unei liniștite universități nord-newyorkeze, nu e nici minor nici neglijabil. Cele două personaje în direct conflict, Ben-Zion Netanyahu în căutarea unui post universitar și Ruben Blum, care-l găzduiește cu naivă generozitate și care, în calitate de membru al comisiei de angajare, i-l poate oferi, întruchipează două tipologii evreieșți, două raportări la istorie cu semnificative ecouri contemporane. Netanyahu-tatăl, "istoricul abandonat de istorie", lăsat pe tușa celor două  evenimente evreiești majore ale secolului trecut--tragedia Holocaustului și înălțarea din cenușă prin nașterea statului Israel-- a predicat, deseori în deșert și cu pasiunea moștenită de la tatăl său, oratorul-ambulant rabinul Mileskovsky, o istorie alternativă, o nara-națiune (narațiune fondatoare de națiune) în care între 1492 și 1942 linia este dreaptă,  în care direcția întunecatului destin evreiesc se poate schimbă radical doar prin întoarcerea în Țara Sfântă.  Mulți au contestat această abordare, transfigurată cu accent militant în Sionismul revizionist al lui Jabotinsky-- dosarul de angajare, printre altele,  o probează cu multiple mărturii--mulți au văzut în ea un fanatism, o dogmă, dar re-centrarea, naționalismul, tribalizarea implicită pe care o propune este în ascensiune, provocînd derive autoritare și "războiul asupra istoriei" pe cale de a deveni mondial.

 Joshua Cohen:  Sionismul exhibat pe Twitter, astăzi dominant și pe care mulți îl consideră apartheid, ideologie rasistă, este de fapt un curent cândva marginal. Ben-Zion Netanyahu a fost un acolit, apoi un soi de secretar al lui Vladimir/Ze'ev Jabotinsky, lider al așa-numitei aripi revizioniste a Sionismului. Revizioniștii erau inamicii tuturor, arabilor și britanicilor deopotrivă. Spre deosebire de Sionistii laburișți,  adepți ai așteptării pînă cînd marile puteri le inmineaza o țară, Revizioniștii erau de părere că negocierile sau presiunea politică asupra Marii Britanii sau Statelor Unite nu sunt calea de urmat:   statul e o chestiune de supraviețuire, deci trebuie luat, nu lăsat la bunăvoința Occidentului.  Jabotinsky a fost pînă la urmă exilat din Palestina Mandatului, iar Ben-Zion Netanyahu, devenit practic persona non grata, petrece primii ani după Independența Israelului în suburbiile New York-ului și Philadelphiei,  cotropit de resentimentul că "impăciuitorii", socialiștii,  sunt la putere în noul stat.  Fiii săi  cresc  în acest climat de resentiment și mînie, ascensiunea și  preluarea puterii de către Bibi Netanyahu fiind,  din această perspectivă,  întoarcerea celor reprimati, triumful ultim al ideologiei revizioniste.

Reporter:  Pe Ben-Zion Netanyahu, personajul, îl descrieti ca pe un "istoric abandonat de istorie". E chiar atît de simplu? Abordarea sa narativă, Israelo-centrică, diasporafobică, este în ascensiune, transmutată în tribalismele și naționalismele prezentului. Acest marginal a triumfat, și nu doar grație fiului său mijlociu.

Joshua Cohen:  A trăit pînă la 102 ani, a reușit deci să vadă triumful fiului. În timpul unei perioade cruciale a istoriei evreilor, anii 1940, deceniul în care șase milioane au fost măcelăriți în Europa și apoi statul Israel a devenit realitate, Ben-Zion Netanyahu n-a fost nici în vagoanele de vite ale Holocaustului nici la întemeierea statului evreiesc. Simțămintele provocate de această absență l-au însoțit pînă în anii 1970, mai exact pînă în '76,  cînd fiul lui cel mare, Yoni, murea la Entebbe,  în Uganda lui Idi Amin, în fruntea  comandoului Sayeret Matkal trimis să elibereze pasagerii unui zbor Air France care fusese deturnat de teroriști palesninieni. Yoni devine martir și erou național, iar Bibi, ințelegînd și profitînd de  valoarea și impactul sacrificiului fratelui său,  se lansează în politică. Din 1976 încoace Ben-Zion Netanyahu asistă la ascensiunea filozofiei revizioniste--o formulare rece  avînd în vedere că această ascensiune a fost facilitată de moartea  fiului  mult prețuit.

Reporter:  Unul dintre motivele pentru care FAMILIA NETANYAHU este un roman atît de rezonant, de relevant, este că dramatizează, printr-o întîmplare veche de peste șase decenii, o chestiune de mare actualitate: războaiele, conflictele pentru controlul narațiunii istorice. Ben-Zion Netanyahu personajul spune la un moment dat, "evreii au fost primii care au înțeles imposibilitatea unui adevăr împărtășit de toți. De ce să-ți pese de fapte cînd nu le poți crea?" De ce toate aceste tentative recurente--de la comunism la trumpism la "istoria critică a rasei"-- de a re-scrie, distorsiona, îngropa, pune stăpînire pe istorie?

Joshua Cohen:  E chestiunea centrală a epocii noastre. S-au inventat uimitoare tehnologii, capabile să disemineze, într-o măsură fără precedent, istorii alternative sau divergente. Ideea că există texte primare care dăinuie, luminate iar și iar prin continuă re-interpretare, e fără îndoială în centrul tradiției în care eu-însumi am crescut. O tradiție care a aparținut însă întotdeauna unei minorități. Cînd interpretai Torah sau Mishna,  cînd studiai Talmudul, erai nu vreun rege, duce sau baron ci un simplu rabin într-o cămăruță. Cînd însă relativismul interpretativ, amplificat de noile tehnologii,  este pus în slujba unor proiecte mari, ziditoare de națiune, el devine în esență pirghie de putere. Ben-Zion Netanyahu, născut la Varșovia,  a fost martor al dezintegrării imperiului Austro-Ungar, percepind-o ca o consecință a naționalismelor conflictuale și derivînd ideea că imperiile mulți-etnice, mulți-culturale, se năruie cînd nu reușesc să recunoască și să onoreze identitatea constituenților.  Netanyahu-tatăl a crezut că popoarele cad în tribalism, îmbrățișează noțiuni proprii asupra istoriei, cînd nu li se face loc în istoria generală. A văzut  acest lucru în variile "desteptă ri" naționale înainte și după Primul Război Mondial, iar  după Al II-lea Război Mondial în crearea statului Israel. Astăzi, cînd se manifestă o dorință  arzătoare de a rescrie istoria pentru a o conforma nemulțumirilor prezente, trebuie să ne reamintim că interpretarea istoriei conferă putere. Revizuirea istoriei e deci greu de condamnat în bloc, pentru că este în egală măsură utilă, onorantă pentru populații uitate,  și nocivă, corozivă pentru democrație.

Reporter:  Netanyahu-tatăl vede în această luptă  pentru controlul narațiunii istorice sămânța posibilei decăderi, dezintegrări a imperiului american.

Joshua Cohen:  Ben-Zion Netanyahu a exprimat în scrierile sale opinia că imperiul american e un model fascinant.  A susținut că arabii, palestinienii,  sunt echivalentul "indienilor", indigenilor americani, albii care au colonizat Lumea Nouă fiind agentul civillizator. E un model pe care l-a crezut pozitiv, exemplu pentru ce trebuie făcut în Israel. A folosit deci o istorie americană dominantă pentru a crea o istorie sionistă revizionistă. Cînd vede simptomele posibilei prăbușiri a imperiului american el spune, în esență, că dacă îngăduim istoriei populațiilor aborigene să devină parte a istoriei generale abandonăm tot progresul, toată civilizația noastră, întreg viitorul nostru.