Ficțiunea, șansă de a imagina un viitor mai bun pentru toți--interviu cu Matt Bell

1799, 2070, 3070...Trecut, viitor apropiat, viitor îndepărtat. Trei fire narative împletește cu măiestrie Matt Bell în SĂMÎNȚĂ DE MĂR.  America "destinului manifest" în primul, cu două personaje, Chapman și companionul sau uman, Nathaniel,  sădind livezi de meri în calea colonizatorilor Vestului; America pustiită de catastrofe naturale în al doilea, o lume post-apocaliptică dominată de o întunecată mega-corporație dictatorială cu năluciri de extindere extra-planetară și care, la vest de Mississippi, zămislește o lume distopică de "nano-albine", plante și animale modificate genetic, super-livezi, macro-ferme,  și imprimante 3-D care pot reconstitui totul, chiar și casele în care trăiesc refugiații climatici. America post-glaciațiune în al treilea, în care o creatură hibridă cu elemente antropomorfice,  reciclabilă, creată logaritmic la imprimantă din bio-cerneală și polimeri, caută în crevasele "zonei profunde" a calotei continentale relicve ale "lumii ce-a fost". "Sfîrșitul lumii nu există, doar sfîrșitul poveștii", spune naratorul. În ultimul refugiu al umanității în forma actuală, ultima formă de viață, cea creată din biomasă și polimeri, descoperă un protocol de reconstituire a biosferei și o mega-imprimantă programată să reconstituie toate speciile, vegetale și animale. Din păcate, programul a dispărut fără urmă.  Speranța învie însă într-un chip neașteptat, natura devastată promite să renască, ciclul luxurianței și decăderii stă să reînceapă. E miracolul naturii, sau poate doar al imaginației romancierului.

Matt Bell:  Cele trei personaje principale sunt Chapman--o versiune mitică, la 1799, a lui Johnny-Sămînță-de-Măr înfățișat ca un faun din mitologia greacă și romană, parte om, parte animal--apoi, în viitorul apropiat, John--om de știință devenit revoluționar ambiental--care încearcă să zădărnicească  un complot geo-climatic urzit de o megacorporatie dominantă în producția mondială de alimente-- și în sfîrșit, o mie de ani în viitor, C-432,  clona biogenetică,  singur într-o stațiune de cercetare de pe calota glacială care acoperă continentul nord-american. C-432 crede, la începutul romanului, că ar putea fi ultima ființă rămasă în viață pe Terra.

Reporter:   Imaginația cataclismică, post-apocaliptică, este prezentă în cîteva povestiri--una dintre ele intitulată chiar CATACLISMOLOGUL--și în romanul dvs. anterior, SCRAPPER/Negustorul de Fier Vechi/, unde acțiunea este plasată în Detroit-ul unui viitor distopic. Ce loc ocupă romanul APPLESEED în opera dvs., cum l-ați clasifica?

Matt Bell:  Cli-fi și sci-fi, deci ficțiune de anticipație climatică și științifică, narațiune speculativă, mitologizantă. Ca scriitor mă consider agnostic în materie de gen literar, dar în decursul scrierii cărții m-am gîndit mult, m-am raportat la autori precum Ursula Le Guin, Octavia Butler, Iain M. Banks, practicanți ai prozei de anticipație. Pentru că asta am intenționat să scriu.

Reporter: Ce este "zona vestică de sacrificiu", descrisă în tonuri sumbre în călătoria lui John spre Ohio, ce sunt VAC-urile de felui celei în care același John este forțat să fie voluntar? Cum s-a născut ideea corporației EARTHTRUST?

Matt Bell:   O carte care m-a influențat în această privința este DOCTRINA ȘOCULUI  de Naomi Klein. Tema era acolo ascensiunea unui capitalism de catastrofă naturală sau antropogenica Autoarea  își propune să probeze că dezastrele, de ambele tipuri, sunt pentru capitalism un  prilej de profit. Eury Mirov,  lideră, în viitorul apropiat, a unei companii numite EARTHTRUST, folosește dereglarea climatică și apoi un cutremur catastrofal în California pentru a prelua controlul asupra vestului Americii. Termenul "zonă de sacrificiu" l-am împrumutat din industria mineritului, unde are sensul de zonă unde extracția de cărbune folosind explozivi pe coamă de munte sacrifică  plantele și animalele acelui habitat.  VAC-urile sunt "comunități agricole voluntare" populate cu refugiați climatici-- forme de aservire în care oamenilor li se propune un târg:  renunțarea la drepturi civice în schimbul traiului în siguranță. Aceste comunități ar putea fi utile, ar putea proteja într-un context climatic vitreg, dar evident că nu reprezintă viitorul pe care ni-l dorim.

Reporter:  Un element-cheie în trama pe care o urziți și pentru înțelegerea distopiei pe care o creați este prăbușirea grandioaselor planuri ale concernului EARTHTRUST de salvare, tehno-salvare a lumii. Ce n-a mers?

Matt Bell:  Multe. EARTHTRUST mizează în principal pe geo-ingineria stratosferică, mai precis infuzia de aerosoli reflectorizanți care să reducă lumina solară. E o soluție climatică de care auzim des, în special din cercuri să le spunem tehno-utopice, de la cei convinși că soluția tuturor problemelor este  inovația tehnologică. Eșuează, multe dintre aceste proiecte,  pentru că sunt ne-realiste și nu cer nici adaptarea comunităților umane, nici  reforma economică sau politică. Ce propun este inerția, continuarea pe același drum, în același mod. Andrew Young, candidat la prezidențialele din 2020, avea în programul său ecologic un astfel de corectiv geo-climatic.

Reporter:   Miliardari precum Elon Musk și Jeff Bezos au planuri de același tip;  Bill Gates, cel mai mare proprietar funciar din Statele Unite, se plasează în aceeași tradiție cu proiectul său de oraș-model în deșertul arizonian.

Matt Bell:  Da, absolut. E același tip de gândire. Gates crede că Arizona deșertică, în care trăiesc eu însumi, e un pustiu, un loc sterp care poate fi făcut să rodească folosind un model de-al sau. În loc să amelioreze orașul în care trăiește, va sfîrși, pentru a-și materializa o fantezie personală asupra viitorului,  prin a provoca daune peisajului, ecosistemului arizonian.

Reporter:  Precum alți izbavitori și izbăvitoare cu de la sine putere și cu impulsuri megaloman-autoritare, Eury Mirov se auto-distruge în izolarea absolută a unui buncăr din Munții Negri.  E sfîrșitul pe care-l imaginați, dar care nu este  inevitabil. Este modelul mirovian de control absolut, tehnologic, singurul prototip de salvator al planetei? Există modalități democratice de salvare a lumii de la extincție?

Matt Bell:  Multă vreme am fost îngrijorat că democrația reacționează prea lent la aceste crize. De la Ursula Le Guin am învățat că fiecare utopie cuprinde o distopie, fiecare distopie o utopie. Fictionalizarea eșecurilor capitalismului, ale democrației, ale gândirii tehno-utopice este, pentru mine ca scriitor și pentru cititor,  o șansă   de a imagina alternative. Multe soluții sunt cunoscute--în orice caz  aceasta este impresia--întrebarea este dacă avem voința politică de a le pune în aplicare. Sper că vor fi implementate în mod concertat, la nivelul democrațiilor naționale dar și la nivel planetar. Sper că viitorul aparține soluțiilor democratice.

Reporter:  Este însă capitalismul liberal asociat sistemelor democratice, și pînă acum, ca să parafrazăm un personaj, "interesat mai mult să domine lumea decît să trăiască în ea" capabil să genereze aceste soluții?

Matt Bell:  Evident că epoca istorică pe care o trăim este una a capitalismului și creșterii nelimitate, dar cred că în multe locuri, în multiple medii sociale și  într-o măsură din ce în ce mai mare, începem să conștientizăm dezavantajele, natura distructivă,  inegalitățile generate de viziunea astăzi dominantă. Dacă ne-am putea închipui un viitor mai bun l-am tranforma în realitate. Ficțiunea ne poate ajuta în acest sens: să ne imaginăm trăind într-un viitor mai bun pentru toți.

Reporter:  Poate fi "reparată" lumea?  Cum va fi rezolvat, în lumea reală,  conflictul central al romanului SĂMÂNȚĂ DE MĂR? Cui îi va aparține viitorul? Transumanității? Post-naturii designer, artificializate? Este posibilă întoarcerea în Grădina Raiului, cum își imaginează Chapman și John, sau este acea lume definitiv pierdută, cum cred Nathaniel și Eury Mirov?

Matt Bell:  Ce rezultat dorim? Întoarcerea la o stare de puritate imaginară, greu realizabilă, păstrarea  în starea de astăzi sau dintr-un moment anume? Încercăm să imaginăm o stare viitoare mai bună decît cea existentă astăzi? Revenirea la Grădina Raiului e imposibilă teoretic și practic, dar asta nu înseamnă că nu există un alt Eden de zămislit. Sunt curios cum va arăta, ce vom fi dispuși să facem pentru a-l preface în realitate.

Reporter:  Sunteți un distopic optimist. E speranță în efortul multor personaje ale romanului de a re-învia, re-imagina lumi ruinate sau pierdute, și în imaginea mărului ce crește irepresibil din materia sintetică a ultimei clone C, a "splendorii noi ce se înalță, început născut din uitare".

Matt Bell:  Criza climatică, distructivă pentru mediu și modul de viață al multora, nu va însemna sfîrșitul vieții pe pămînt. Va fi, poate, sfîrșitul vieții umane, al tipului nostru uman, care va fi înlocuit cu altul. Viața va dăinui. E un soi ciudat de speranță pentru că e posibil să nu includă umanitatea pe care o știm. Chapman, John și C încearcă, fiecare în felul său și în epoca respectivă, să amelioreze situația, să trăiască mai bine în lume, cum o înțelege și cum se pricepe. John vrea doar să știe ce trebuie făcut; dacă ar ști, și-ar da viața pentru a o face.  Mulți sunt ca el, gata să facă ce-i necesar și bine. Cînd mă gîndesc la posibilitățile viitorului sunt optimist, plin de speranță. Poate că vin vremuri grele, dar putem răzbi. Dacă vrem.