Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Căutarea sensului vieții într-o lume lipsită de sens--interviu cu Dana Spiotta

spiottawritersmag.jpg

Dana Spiotta, romancieră, profesoară la Universitatea Syracuse
Dana Spiotta, romancieră, profesoară la Universitatea Syracuse
Sursa imaginii: 
WritersMagazine

Dana Spiotta, care predă arta ficțiunii la Universitatea Syracuse, este autoarea a cinci romane. Ultimul, DEREGLARE/Wayward, a apărut în luna iulie a acestui an la editura Knopf. MĂNÂNCĂ DOCUMENTUL, publicat în 2006, a fost finalist pentru Premiul Național al Cărții și a fost distins de Academia Americană de Arte și Litere,  iar ARABIA DE PIATRĂ (2011) a figurat în selecția finală pentru premiul Cercului Național al Criticilor Literari. Romanul ei de debut, FULGERE (2001) a fost inclus de  New York Times pe lista succeselor anului, iar INOCENȚII ȘI CEILALȚI (2016) a fost recompensat cu premiul literar al Universității St. Francis.

Dereglare/Wayward este o carte a consonanțelor. Multiple sunt formele dereglării,  personală (fiziologică), urbană--decorul este Syracuse, în nordul statului New York, urbe lăsată în paragină de progresul post-industrial--politic-națională (dizlocarea morală, haosul trumpian), ecologică, o conflagrație de crize  fără precedent.  Aventura protagonistei, Samantha/Sam Raymond, în miezul urban al epocii Trump este un semi-eșec plin de tâlc.  Ea părăsește certitudinea și comfortul familial  mânată spre alteritate de febre endocrine și nelinișți  provocate de imaginile unei lumi în  descompunere. O vreme are companie, sau iluzia companiei pe calea Golgotei:  cercurile feministe angajate în protest anti-trumpian sunt pline de suflete orbecăind în căutarea unui sens într-o lume fără busolă. E o mișcare a pașilor mărunți, ezitanți, pentru că altruismul cerut de implicarea autentică este obnubilat de egocentrisme, de "fanatismul auto-monitorizării, auto-ameliorării, auto-optimizării într-o lume, și o Americă,  aflate într-o stare jalnică".   E poate o dovadă de înțelepciune, de realism,  această formă de rezistență. "Cea mai americană dintre miopii, auto-contemplarea obsesivă", scrie Dana Spiotta, " atenția dată superficialului, aparenței",  retragerea, prăbușirea în sine, sunt de fapt  o repliere în singura sferă  controlabilă, cea a propriei persoane. E o repliere ce nu rezolvă  nimic,  un dans auto-amăgitor pe puntea Titanicului în derivă spre "Apocalipsa rasială și ambientală".

Dana Spiotta:  M-a interesat extrem de mult experiența mijlocului vieții, când părinții îți mor, copilul îți crește și pleacă, și pe deasupra treci printr-o  perioadă  de transformare biologică, menopauza.

Reporter:  Samantha/Sam Raymond este, biologic și istoric, la răscruce de drumuri, tulburările menopauzale în rezonanță cu cele politice și sociale ale epocii Trump.

Dana Spiotta:  Parte a suferinței maturității feminine este că-ți dai seama cât ești de complice cu status-quo-ul.  Când lumea se arată a fi atât de inechitabilă, de haotică, înțelegi că ai o parte din vină, că într-o anumită măsură ești implicată:  ai trăit 50 de ani și ceva, ai făcut compromisuri, ai luat decizii. Samantha, care locuiește într-o suburbie, într-o situație privilegiată, își da seama că nu a profitat suficient de darurile sorții, că ar trebui să fie mai exigentă cu sine.

Reporter:   În toiul "furtunii endocrine" și celei trumpiene, care-i tulbură ritmurile fizice și psihologice,  Sam decide,  impulsiv, să cumpere casa de registru istoric, în paragină însă, casa "neiubită și uitată, cu vedere spre un oraș neiubit și uitat" de pe strada Highland numărul 110.  De ce? Instinctul și experiența îi spun că e singurul lucru pe care-l poate renova?

Dana Spiotta:  Casa e un mod de ați aminti de trecut, de a-l înțelege. America suferă de un soi de amnezie. În orașe mai vechi,  precum Syracuse,  ruine ale trecutului sunt presărate peste tot; poți să le remarci sau să le ignori.  Această confruntare  cu trecutul se împletește în roman cu tentativa națională de a scoate la lumină  realități deseori ascunse sau uitate și la nivel personal cu încercarea de a formula întrebări fundamentale: sunt cine cred că sunt, ce mă face să fiu cine sunt, cine sunt acum.

Reporter:  Întrebările se pun dar, ca în viața reală, răspunsurile trebuie mereu reformulate.  Cumpărarea casei din mijlocul unui cartier "dificil" mi se pare și o formă de activism, de implicare în real. Sam Raymond încearcă o ruptură, o transfomare radicală.

Dana Spiotta:  Adevărul este că transformarea nu se petrece repede sau ușor.  Sam încearcă să-și caute un rost nou pentru o nouă etapă a vieții. La începutul cărții traversează o perioada narcisică, în care micile ei probleme, corporale sau familiale,  au întâietate absolută. Spre sfârșitul romanului ajunge să simtă că e okay să nu fii  buricul pământului,  dobândește o înțelegere mai clară că nu va salva lumea, va juca doar un mic rol în ea.

Reporter:  Criza Samanthei nu e doar climacterică. Dereglarea e, fără îndoială și poltitica. Pentru ea, victoria lui Trump, șocul nopții de 8 spre 9 noiembrie 2016,  a fost "încă un cataclism într-o furtună de dezastre planetare". În noaptea alegerilor  a simțit cum "lumea s-a contorsionat, s-a sluțit într-o formă nouă, ciudată".

Dana Spiotta:  Pentru Sam,  complexitatea momentului alegerilor ține de aspectele sale contradictorii: pe de o parte, caracterul misogin al verdictului urnelor--Sam spune că lumea s-a întors mai mult împotriva ei decât a soțului ei--pe de alta cel rasial, că majoritatea femeilor albe, în special cele din categoria ei de vârstă,  l-au plebiscitat pe Trump.  Complicitatea femeilor albe în alegerea lui Trump m-a interesat foarte mult--ideea că poți fi simultan privilegiată și subjugată. N-am rezolvat această contradicție în roman, dar am vrut s-o înfățișez în toată complexitatea ei.

Reporter:  Una dintre consecințele victoriei lui Trump a fost scindarea generațională a mișcării feministe. Sam înțelege repede ironiile și limitele feminismului contemporan, handicapat de diviziuni care-l împiedică să facă front comun împotriva trumpismului, dar și de paradoxul că activismul feminin, cum îl cunoaște ea, este concentrat mai mult pe auto-schimbare, auto-ameliorare și "optimizare",  decât pe schimbarea lumii.

Dana Spiotta:  Cred că e multă satiră în carte--că în această epocă a simplificărilor orice poziție adopți conține o contradicție intrinsecă.  Ideea consumerist-capitalistă că totul e rezolvabil rapid prin achiziții sau prin "ajustări cosmetice" coexistă cu faptul, interesant din acest unghi,  că un corp care îmbătrânește este, în multe feluri,  aruncat, marginalizat de cultura dominantă. E parțial de ce decorul romanului este Syracuse, un oraș mic pe care economia l-a părăsit dar în care oamenii continuă să trăiască.

Reporter:  Încă un paradox de adăugat la o listă lungă. Sam se zbate, vremelnic, să transceandă limitele activismului cu slabă aderență la realitate. Trăiește în centrul abandonat și periculos al urbei,  participă la întâlnirile unui grup civic, depune mărturie într-un caz de violență polițienească, dar nu realizează prea mult. În final, singurul lucru pe care-l reface este relația cu fiica ei,  Ally.  Impactul ei asupra realității este neglijabil.

Dana Spiotta:  Da. Este ineficientă. E important pentru ea să nu fie doar o spectatoare, se gândește la ce înseamnă să fie martoră, nu doar spectatoare. Ar fi putut să schimbe lumea, sau pe ea însăși, brusc, peste noapte? N-ar fi fost realist, nu așa se petrec lucrurile. Trebuie să încerci, cu bună credință--așa am gândit personajele mele. Nu înseamnă neapărat că reușești, dar nu trebuie să renunți.

Reporter:  Arhetipul activistei moderne, egocentrice, este în roman MH, cofondatoare a unui grup secretos, cvasi-kafkaesc, acționând precumpănitor în mediul virtual.  Chestionată de  Sam, care-i reproșează dezangajarea de realitate, MH este suficient de cinică--dar și onestă, poate--pentru a răspunde: "Să-mi pese? Că dezastrul care a fost civilizația umană se stinge? De ce să-mi pese de noi? De ce nu ne putem resemna cu ideea extincției? Nu suntem așa de cruciali cum ne credem. Am fost, noi oamenii, doar o zvâcnire în imensitatea timpului, o eroare, un eșec". Are dreptate MH? Riscă umanitatea o epuizare a activismului, o recunoaștere a zădărniciei, o tentație de a lăsa lumea să gonească spre extincție?

Dana Spiotta:  Acest soi de nihilism conține întotdeauna un grăunte de adevăr, dar e și calea minimei rezistențe. E o cinică, MH, o persoană compromisă,  o intrigantă. Sam vede în ea ce vrea să vadă: aroganța puterii, pe are o găsește atrăgătoare, seducătoare. MH are trăsăturile unui lider de cult precum cel, care apare în carte, liderul comunei United. Una dintre problemele momentului este atracția pe care o exercită tipul autoritar care pretinde că are de oferit certitudini.  Sam are abilitatea de a străpunge perdeaua de fum a înșelătoriei certitudinilor, de a se distanța de ea. N-o sfârșește în nihilism, ajunge la poziția că da, lumea e compromisă și foarte complicată, ceea ce nu înseamnă că nu trebuie făcut ceva pentru a schimba situația.

 
Dana Spiotta intervievată de Radu Tudor, corespondent RFI în SUA