Academia Franceză criticată pentru că l-a admis ca membru pe Mario Vargas Llosa

În timpul unui recent interviu prin videoconferință cu José Antonio Kast, candidatul de extremă dreapta care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din Chile, scriitorul a surprins pe toată lumea în clipa în care i-a oferit explicit sprijinul.

"Ceea ce se întâmplă în Chile este absolut fundamental pentru toată America Latină", susține Mario Vargas Llosa, conform site-ului ActuaLitté. ,,Ochii Americii Latine sunt ațintiți asupra Chile. Nu există altă alternativă ...", a spus noul academician, care crede că victoria lui José Antonio Kast ar permite țării ,,să arate ce presupun orientarea de centru-dreapta, libertatea, sprijinul pentru antreprenori, deschiderea către investiții străine".

Într-o rubrică publicată pe 8 decembrie în ziarul Libération, mai mulți profesori și cercetători universitari francezi și străini au denunțat comiterea unei ,,erori” prin această decizie: ,,Poate că Academia a considerat că scriitorul peruan întruchipează idealul scriitorului devotat din vremea Iluminismului, dar această hotărâre pune serioase probleme etice...

Ne exprimăm uimirea față de această decizie și ne gândim că poate concetățenii noștri nu sunt la curent cu unele detalii ale situației politice din America de Sud, un continent în care suntem specializați, prin prisma disciplinelor pe care le predăm”, subliniază semnatarii, între care și lingvistul César Itier, geograful Évelyne Mesclier și antropologul Valérie Robin Azevedo.

Autorii apelului au reamintit angajamentele anterioare ale scriitorului, în special față de președintele columbian Ivan Duque, care a pus capăt acordurilor de pace semnate în 2016 între guvern și armata rebelă din Columbia (FARC), față de candidatul populist la alegerile prezidențiale din Peru, Keiko Fujimori, fiica fostului dictator Alberto Fujimori și amintesc de promisiunea sa din 1995 „de a îngropa trecutul” în Argentina, cu referire la crimele comise în timpul dictaturii militare.

„Anticomunism fervent” și „ultraliberalism economic”

Atras în tinerețe de revoluția cubaneză, Mario Vargas Llosa s-a dezis de ea în anii 1970. A devenit apoi unul dintre cei mai virulenți critici ai anumitor regimuri autoritare latino-americane, precum Venezuela lui Hugo Chavez. De asemenea, a avut o carieră politică, candidând la alegerile prezidențiale din Peru în 1990, cu o orientare de dreapta, propunând opinii liberale controversate, neagreate de o bună parte a electoratului.

Recent, a fost suspectat de evaziune fiscală. Potrivit dezvăluirilor mai multor publicații în cadrul Pandora Papers, Mario Vargas Llosa a fost acționar între 2015 și 2017 al unei companii din Insulele Virgine Britanice, un paradis fiscal. El neagă orice intenție de a evita plata impozitelor. Pentru criticii săi, dogma scriitorului se bazează așadar pe un „anticomunism fervent” și un „ultraliberalism economic”.

,,Oferindu-i această poziție, academicienii francezi au comis o greșeală care pătează imaginea Franței în America Latină, unde pozițiile extremiste ale lui Mario Vargas Lllosa sunt bine cunoscute și stârnesc respingeri puternice”, concluzionează contestatarii săi.

Și fostul premier francez Manuel Valls și-a exprimat recent nedumerirea într-o postare online: ,,Așadar, pentru a deveni membru al Academiei, trebuie să fi fost un susținător al lui Castro, Chavez sau al Cărării Luminoase (Sendero Luminoso  - Partidul Comunist din Peru). Cercetătorii ar putea să cumpănească mai mult aupra calităților literare ale lui Mario Vargas Llosa, în loc să acorde un titlu nevrednic”, a scris el.

Pentru Jean-Jacques Kourliandsky, specialist în America Latină și Spania, cele două domenii nu trebuie amestecate: „Personal, nu am nicio afinitate pentru poziția politică a lui Vargas Llosa, dar îl consider un scriitor de mare valoare. A fost ales în Academia Franceză pentru calitățile sale de scriitor. Angajamentele sale politice trebuie criticate separat."

Un academician care nu scrie în franceză

Deși Vargas Llosa vorbește fluent franceza, operele sale literare sunt scrise exclusiv în spaniolă. Potrivit lui Jean-Jacques Kourliandsky: ,,Academia Franceză este responsabilă de asigurarea calității limbii și a scrierii Dicționarul limbii franceze. Dacă a aplicat, a fost pentru că s-a simțit nu doar motivat, ci și capabil să răspundă la ceea ce se așteaptă de la el, anume o contribuţie literară”.

Scriitorul, născut la Arequipa, în sudul statului Peru, la 28 martie 1936, și-a explicat atașamentul special față de Franța prin faptul că, de mic copil a fost fascinat de literatura franceză: „M-am înscris la Alliance Française în același timp în care am intrat la Universitatea din Lima, iar la sfârșitul anului 1953, datorită lecțiilor magnificelei mele profesoare, doamna Del Solar, am reușit să citesc în limba lui Molière”, scria el în revista literară latino-americană Letras Libres. ,, Am devorat cărțile bibliotecii, care mi-a deschis porțile unei lumi bogate ce m-a marcat pentru tot restul vieții”.

La sfârșitul anilor 1950, s-a mutat la Paris, unde a lucrat ca jurnalist la secția spaniolă a AFP: „La Paris, am scris primele mele povestiri, mi-am văzut primele cărți publicate și am descoperit tipul de scriitor ce mi-am dorit să fiu.”

Talentul său l-a făcut remarcat drept una dintre figurile emblematice ale  literaturii latino-americane, cu opere celebre precum „Orașul și câinii” sau ,,Vremuri grele”.

Nu este prima oară când unui scriitor străin i se propune să facă parte din Academia Franceză. Alți 19 academicieni care nu s-au născut în Franța s-au alăturat instituției. Primul, elvețianul Victor Cherbuliez, a fost ales în 1882. Apoi: americanul Julien Green, argentinianul de origine rusă Joseph Kessel, algerianul Assia Djebar sau haitiano-canadianul Dany Laferrière în 2013. Academia nu mai întâmpinase în schimb un laureat al Premiului Nobel de la François Mauriac (1933). Din cele 40 de locuri disponibile, 5 rămân vacante, iar restul sunt ocupate de 29 de bărbați și 6 femei.

În lipsa unor candidați de valoare, Academia întâmpină dificultăți notabile în alocarea acestor locuri disponibile. Prestigiul ei nu mai este același ca în secolul precedent, iar mulți lingviști consideră opiniile sale irelevante.

Traducere de Irina Șerban după articolul publicat de France 24.