Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Evreii în conștiința lumii: trecut uitat, trecut edulcorat--interviu cu Dara Horn

dara-horn-people-like-dead-jews-cover.jpg

În septembrie trecut Dara Horn a publicat la editura WW Norton and Company volumul de eseuri PEOPLE LOVE DEAD JEWS/Lumii Îi Plac Evreii Morți (ilustrație)
În septembrie trecut Dara Horn a publicat la editura WW Norton and Company volumul de eseuri PEOPLE LOVE DEAD JEWS/Lumii Îi Plac Evreii Morți (ilustrație)
Sursa imaginii: 
Facebook / Dara Horn (colaj)

Dara Horn, romancieră și eseistă  cu masterat în literatură ebraică la Universitatea Cambridge și doctorat în literatură comparată, idiș-ebraică, la Harvard, a predat literatură și istorie evreiască la o serie de prestigioase instituții academice americane. Primele ei două romane, IN THE IMAGE/Pre Chipul și THE WORLD TO COME/Lumea De Apoi, apărute în 2002 și respectiv 2006, au fost răsplătite cu Premiul Național al Cărții Evreiești. În septembrie trecut Dara Horn a publicat la editura WW Norton and Company volumul de eseuri PEOPLE LOVE DEAD JEWS/Lumii Îi Plac Evreii Morți, care a fost finalist la premiul Kirkus.

Foto: Facebook / Dara Horn

LUMII ÎI PLAC EVREII MORȚI este titlul provocator al unui mănunchi de eseuri despre destinul evreiesc și reflectarea sa, deseori în oglinzi roz, deformante. "Dementialele teorii conspiraționiste care au mănat la violență antisemită trădează  teama de libertate autentică. Societățile care-i acceptă pe evrei au înflorit, cele care-i resping s-au ofilit, s-au pierdut în întunericul istoriei. În orice societate, existența evreilor este dovada că libertatea este posibilă", reamintește Dara Horn.  Vreme de milenii, "acceptarea" a fost o iluzie, realitatea mai degrabă una a prigoanei și anihilării. "Urâți în viață", marginalizați, ghettoizati, supuși discriminărilor, evreii sunt "iubiți" doar după moarte,  argumentează, polemic dar justificat autoarea. Uneori iubirea postumă e din auto-conservare, auto-flatare sau nevoia de iertare, deseori e din interes. Morți sau vii, evreii sunt incomozi, pentru că reamintesc cât de încărcată, de vinovată este conștiința europeană.   Varian Fry e onorat ca "drept între popoare" de Yad Vashem, Muzeul Holocaustului de la Ierusalim, dar a fost uitat de personalitățile evreiești europene pe care le-a salvat de la moarte și trecut în penumbră de cultura occidentală  pentru că reamintește cât de rară fost inflexibilitatea morală care ar fi putut opri infernala mașinărie exterminaționista nazistă.  Trecutul de tăcere sau complicitate al societăților ne-evreiești poate fi rescris, deformat, zugrăvit sau acceptat selectiv. E ce explică, în viziunea Darei Horn, popularitatea unor Elie Wiesel sau Anne Frank, care au pansat plăgile conștiinței europene, și marginalizarea în uitare a celor care au refuzat s-o facă.

Dara Horn: Subiectul este rolul pe care evreii din trecut îl joacă în imaginarul societăților precumpănitor ne-evreiești. Explorez ideea că narațiunile despre evreii morți sunt construite pentru o mai bună imagine de sine a naratorilor și că deseori aceste istorisiri necesită obnubilarea evreilor vii.  Exemplul emblematic este ce s-a petrecut în 2018 la Casa Memorială Anne Frank din Amsterdam. Unui tânăr angajat evreu i s-a interzis să poarte kippa la vedere:  l-au obligat s-o ascundă sub o șapcă. Tânărul a făcut recurs pe lângă consiliul director, care după patru luni de deliberări a contramandat decizia inițială. Patru luni ca să decizi, la Muzeul Anne Frank,  dacă e o idee bună să forțezi un evreu să se ascundă? E foarte mult.  Modalitățile de comemorare a evreilor morți sunt într-un sens menite a flata societățile ne-evreiești estompând identitatea evreiască actuală.

Reporter:  Unde nu-i flatare e exploatare a trecutului anihilat sau alungat. Exemplul frapant în acest sens este Harbin, unde statul a refăcut cartierul evreiesc, unele clădiri impozante ale Străzii Centrale, și a strămutat o parte  a cimitirului evreiesc Huangshang. Un "sat Potemkin" reconstituit pentru profit.

Dara Horn:  Harbin, situat în nord-estul Chinei, e un oraș construit în mare parte de evrei ruși în procesul de extindere a TransSiberianului. 20.000 de evrei au construit practic întreaga infrastructură a localității la sfârșitul secolului al XIX-lea--începutul secolului XX.  De-a lungul secolului trecut regimurile care s-au perindat au făcut viața evreilor din ce în ce mai mizerabilă până când, în 1962, guvernul israelian a evacuat ultimul evreu din Harbin. Dar, acum 15 ani, autoritățile locale au decis să cheltuiască 30 de milioane de dolari americani pentru a reconstrui sau renova obiective istorice evreiești. Uimitor este că nu și-au ascuns motivele. Declarațiile publice ale epocii afirmă că  evreii-s bogați--în orice caz așa se aude-- deci trebuie atrași să vină ca turiști și investitori. Planuri bazate clar pe un stereotip antisemit. Două familii evreiești sunt cu deosebire scoase în relief la Muzeul de Istorie a Comunității: Kaspe și Skidelsky. Joseph Kaspe, om de afaceri, a construit Hotelul Modern--centru cultural important, unde s-a aflat și primul cinematograf din China--și a lansat marca de înghețată Modern. Hotelul functioneaza în continuare iar înghețata să vinde peste tot, în oraș și la aeroport. Fiul lui Joseph Kaspe a fost ucis în 1931 de ocupanții japonezi ai Manciuriei iar Joseph a înnebunit și a sfârșit-o în Europa, unde familia sa a pierit în Holocaust. Aceeași poveste cu familia Skidelsky. Mari proprietari și patroni, aveau majoritatea minelor de cărbune din regiune și au jucat un rol major în funcționarea caii ferate trans-siberiene. În 1945, membri ai familiei au fost expropriați și trimiși în lagărele Gulag-ului.  Un descendent, pe atunci copil, Lordul Skidelsky, s-a întors din Anglia în 2006 ca să-și revendice averea. S-a ales cu un cec de 20.000 de lire sterline. La Muzeul de Istorie a Comunității evreiești din Harbin nimic nu explică de ce acea minunată comunitate nu mai există.

Reporter:  Baronul Skidelsky nu s-a ales cu mare lucru, ceea ce nu se poate spune despre Ehud Olmert, ai cărui tată și bunici paterni sunt originari din Harbin.

Dara Horn:  Da. Ehud Olmert, care a fost premier al Israelului, era vice-prim-ministru în 2004, când a întreprins o vizită de stat acolo. Au ridicat o sinagogă înaintea vizitei, au restaurat pietrele funerare ale membrilor familiei sale. Sinagoga construită în onoarea lui rămâne goală.  Ce au făcut autoritățile chineze e un soi de parodie a istoriei.

Reporter:  Unul dintre eseurile cărții este consacrat modului în care evreii înșiși reflectă trecutul-- uneori pentru a se conforma așteptărilor și sensibilităților publicului creștin--și recepția foarte diferită a acestor relatări în lumea occidentală. Nu-i întâmplător că Anne Frank a dobândit o notorietate mondială în vreme ce Zalmen Gradowski este practic uitat, cum uitată este și extraordinara trilogie a Chavei Rosenfarb,  ARBORELE VIEȚII, una dintre cele mai vii și autentice cronici a atrocitatilor din ghetto-ul din Lodz, poartă a Infernului. Zaboviti însă asupra unui exemplu extrem de instructiv, cel al lui Elie Wiesel și cărții sale NOAPTE.

Dara Horn: A fost publicată inițial în idiș sub titlul ȘI LUMEA A TĂCUT. Trama e aceeași--un adolescent supraviețuiește lagărelor de concentrare în care familia sa este exterminată--dar mânia este îndreptată  asupra societăților ne-evreiești care au îngăduit genocidul.  În versiunea franceză,  adaptată sub îndrumarea scriitorului de confesiune catolică François Mauriac, laureat al premiului Nobel pentru literatură, și publicată sub titlul NOAPTE,  mânia este re-orientată către D-zeu. O soluție extrem de abilă.  Cartea apărea în franceză în anii '50.  Care cititor francez ne-evreu vroia atunci să afle că societatea sa are o răspundere?  Nu-i de mirare că acea versiune este celebrată, altele nu. La fel cu Anne Frank. Scrie într-o limbă occidentală; citatul cel mai remarcat este, "cred în continuare, în pofida a tot ce se întâmplă, că oamenii  sunt buni la suflet". Pentru cititori e flatant:  tânăra evreică i-a iertat. Anne Frank a scris acele rânduri cu trei săptămâni înainte de a  întâlni oameni care nu erau deloc buni la suflet:  a fost arestată și deportată la Auschwitz. Un alt autor de jurnal, Zalmen Gradowski a avut o istorie foarte similară--jurnalul său, ținut în timpul războiului, a fost găsit după moartea sa. Diferența este că el a ținut jurnal la Auschwitz, unde a fost membru a ceea ce naziștii numeau sonderkommando, unitate de prizonieri evrei forțați să conducă alți evrei spre camerele de gazare și apoi să le arunce cadavrele în cuptoarele crematoriului. Scrie, Gradowski, despre această experiență, despre faptele barbarilor,  fără citate naive stil Anne Frank, fără să se întrebe, contemplând infernul, "de ce". Gradowski spune că incendiul a fost provocat de sălbaticii lumii în speranța că lumina flăcărilor va alunga brutalitatea din propriile lor vieți.  Acesta este adevărul despre Holocaust, adevăr pe care lumea nu vrea să-l audă.

 
Dara Horn intervievată de Radu Tudor, corespondent RFI în SUA