Poezia are de jucat un rol în salvarea democrației--interviu cu Martin Espada

Martin Espada citește fragmente de poeme din volumul PLUTITORI:

PLUTITORI are energie de fluviu și majestate de cascadă, ieșind din mătci formale cu superbie și aplomb whitmanian. E un florilegiu de autobiografie (Povestea Venirii Noastre în America, Scrisoare către Tatăl Meu, Flan,  Mazen Doarme cu Piciorul pe Dușumea, Morir Soñando), protest social (Minge De Fotbal în Zbor Deasupra Sârmei Ghimpate, Moartea Ia Liftul în Brooklyn sau poemul titular), istorie americană (Vă Declar Morți) și pamflet, cel mai tranșant, mai necruțător anti-trumpianul Nu Pentru El Lacul de Foc al Falsului Profet: "mâini inodore, fără sânge sub unghii, mîini de demagog", mâini răscolind patimile gloatei scandând, Zidul, zidul, înălțați Zidul--"ofrandă noului Conquistador". Două prezențe titulare în lirica lui Martin Espada, tatăl, Frank, și insula natală Puerto Rico, aflată din 1898, când a intrat ca trofeu de război în vitrina cu trofee a Statelor Unite, într-o relație ambivalentă, confuză, nevrotică până la violență cu metropola. Frank Espada e o sinteză a celor două lumi, pentru fiul său un pod între ele. Este esența, prea-plinul emoțional al poemului Scrisoare Către Tatăl Meu: "când eram copil, și tu erai D- zeu, am zburat în Puerto Rico./ Ai spus, Bunicul meu a fost primar la Utuado, îl chema Buenaventura,/ care înseamnă noroc.  Am crezut în bunicul tău/Ți-am spus, "Ai venit de pe o altă planetă. Cum ai reușit?/Mi-ai răspuns, În fiecare dimineață, înainte de a mă trezi am văzut munții din Utuado/Știu acum că nu ești D-zeu. Am dovada: Dzeu nu moare, dar tu ești cenușă, în urna de pe un raft al bibliotecii mele/Dar cât aș vrea să-mi fii iar D-zeu, să te ridici din mulțime, să-l apuci pe președinte de mâna/Să-i tuni obscenități în spaniolă, să-l surghiunesti în Utuado, pe ploaie, fără acoperiș/să se destrame, coală după coală,/până când nu mai rămâne din el decât  inima-i de carton./

Martin Espada:  E o poezie în primul rând despre  dreptate, în toate formele ei.

Reporter:  Scrieți, "Tăcerea nu este acceptabilă".  Poate fi auzită poezia în vuietul acestor vremi, este un antidot, sau e prea delicată, imaterială, ca să vindece bolile lumii?

Martin Espada:   Poezia nu este un antidot per se. Pe de altă parte, dacă aș fi crezut că e prea fragilă ca răspuns la suferințele lumii, n-aș scrie-o. Misiunea mea este să trezesc inimi și minți,  trezire care, știm cu toții, poate să ducă la schimbare în lume.

Reporter:  Există în viața dvs. o figură tutelară, o influență covârșitoare, tatăl dvs. Misiunea de a schimba lumea ați moștenit-o de la el. Vorbiți-ne despre Frank Espada.

Martin Espada:  Francisco Luis Espada, Frank Espada, s-a născut în 1930 în orașul montan Utuado din Puerto Rico și a murit în 2014 la Pacifica, în California. Ca imigrant a fost supus discriminării rasiale. A devenit activist, organizator, și în anii 1960--începutul anilor '70 lider--unii spun cel mai important--al comunității puertoricane din New York, care număra atunci aproape un milion de suflete. A fost de asemenea fotodocumentarist, cu mai bine de 40 de expoziții personale pe tot cuprinsul Americii. Operele sale figurează în colecțiile Muzeului Smithsonian de Istorie Americană, Muzeului Smithsonian de Artă Americană, Galeriei Naționale de Portrete și Bibliotecii Congresului. În copilăria mea lucrările lui atârnau pe pereții apartamentului nostru din cartierul East New York, în Brooklyn, deci atârnau și atîrnă încă pe pereții imaginației mele. Mi-a arătat, de când eram tânăr, conexiunea între artă și activism, m-a influențat deci ca poet și activist.

Reporter:  Sunteți un fiu credincios, cum o dovedește o întreagă viață de angajament civic, începută ca avocat în serviciul imigranților indigenți în Chelsea, Massachusetts, și continuată prin opera dvs. lirică și eseistică. Sub o zodie duală această viață. Cât și cum a contat latura puertoricană a identității dvs.?

Martin Espada:  Puertoricanii au avut de înfruntat o feroce discriminare rasială în Statele Unite.  Dovada o am în gură: cîțiva dinți rupți. Ești definit de relația colonială dintre Statele Unite și Puerto Rico și animozitatea rasială cu care s-au confruntat imigranții de pe insula.

Reporter:  Aveați 15 ani când v-a lovit pentru prima oară, literalmente, această animozitate, cu pumnul unui calabrez sau sicilian, Donald de Blasio. Momentul e prins în poemul PE POD LA DOLCEACQUA: "el centurion păzind ultimul avanpost al imperiului, eu barbar, străin de tribul lui,  puertorican fără cuțit, fără giacă, fără gașcă".

Martin Espada:  Marea ironie a acelui poem este că am sfârșit prin a mă îndrăgosti și căsători cu o italiancă din New Jersey. Ca-n Romeo și Julieta, dar cu  deznodământ fericit. În dragoste, nu se știe niciodată.

Reporter:  Ați avut șansa și capacitatea de a depăși condiția de victimă. Mulți n-au avut această șansă, cei ce dorm pe străzi, umbrele, uitații, disprețuiții, transfrontalierii prinși și deținuți în spatele sârmei ghimpate, cei morți în traversare, cei dezumanizați, cei despuiați de tot, până și de nume. Lor le dedicați câteva poeme, începând cu cel titular. Ce importanță mai au numele?

Martin Espada:  Importanța numelor supraviețuitorilor și victimelor nu trebuie subestimată.  În Statele Unite și în restul lumii oameni sunt dezumanizați ca preludiu la oprimare, exploatare, uneori ucidere. Cred că e datoria poeților angajați social să restituie numele pierdute, să-i re-umanizeze pe dezumanizați. E ceea ce am încercat în poemul PLUTITORI, care documentează moartea a doi imigranți salvadoreni-- cunoscuți doar sub numele de Oscar și Valeria--care s-au înecat încercând să traverseze Rio Grande înspre Statele Unite.

Reporter:  O incantație, numele lor întregi, Oscar Alberto Martinez Ramirez, Angie Valeria Martinez Avalos. Xenofobia, discriminarea, violentul sentiment anti-imigraționist au avut și ele un prenume de-a lungul vieții dvs.: Donald. Altădată deBlasio, în ultimii ani Trump, pe care, în poemul NU PENTRU EL LACUL DE FOC AL FALSULUI PROFET îl etichetați "demagog". Trump a părăsit puterea,  trumpismul bântuie în continuare. Are poezia puterea de a exorciza acest rău?

Martin Espada: Să fie clar: Trump e malefic, dar e unul singur. Să nu uităm că milioane de americani--aproape la fel de mulți ca votanții Biden--l-au plebiscitat pe Trump. Rezultatul a fost extrem de strâns. Milioane de oameni continuă să creadă că lui Trump i s-a furat victoria, amăgiți de mitul perpetuat cu succes de el și mass-media de dreapta. Trumpismul dăinuie, de fapt prosperă: milioane de americani așteaptă să-l voteze încă o dată. Ce poate face poezia?  Am avut un profesor la Universitatea statului Wisconsin-Madison, Herbert Hill, care spunea că "ideile au consecințe". Paradoxul e că scrierea unui poem politic e un act de credință: trebuie să crezi că pe undeva o să conteze. Avem o nevoie disperată să ne organizăm în opoziție la trumpism și partidul Republican, care ar putea--și are toate șansele--să revină la putere. Trebuie să ne mobilizăm dacă e să salvăm democrația, și cred că poezia are de jucat un rol în acest proces.