Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Albert Camus: algerian, francez sau doar un... Străin?

camus.jpg

Albert Camus la Paris, în 1953
Sursa imaginii: 
Arhiva AFP via rfi.fr

La șaizeci de ani de la declararea independenței Algeriei, Albert Camus, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1957, născut la Mondovi ( în prezent Dréan), poate fi considerat un scriitor algerian cu drepturi depline sau un străin? Dezbaterea dintre intelectualii de pe ambele maluri ale Mării Mediterane pe această temă continuă și azi, scrie rfi.fr.

Prin intermediul operelor și discursurilor sale, Albert Camus a subliniat întotdeauna legătura fidelă cu țara sa natală, Algeria. Însă Camus a murit în 1960, cu doi ani înainte ca Algeria să-și declare independența. Nimeni nu poate spune care ar fi fost reacția sa. "Îi datorez Algeriei nu numai lecțiile mele de fericire, ci și lecțiile mele de suferință și nefericire", a declarat laureatul Premiului Nobel pentru literatură din 1957.

"În favoarea unei Algerii drepte"

Camus, un om de stânga moderat, a afirmat întotdeauna că a avut o relație foarte strânsă cu Algeria, dar perioada de decolonizare avea să pună sub semnul întrebării această relație. Rămas orfan de tată de la o vârstă fragedă, băiatul din Belcourt [un cartier muncitoresc din Alger, numit în prezent Belouizdad, n.r.], a cărui mamă era o femeie de serviciu analfabetă, declara în decembrie 1957, la Stockholm, în fața studenților:

"Am fost și sunt în continuare un susținător al unei Algerii juste, în care cele două populații trebuie să trăiască în pace și egalitate. Am spus de nenumărate ori că trebuie să se facă dreptate pentru poporul algerian și că trebuie să i se acorde un regim complet democratic...

Am condamnat întotdeauna teroarea. Trebuie să condamn, de asemenea, terorismul care se desfășoară fără discernământ, pe străzile din Alger, de exemplu, și care, într-o zi, ar putea să o lovească pe mama sau familia mea. Eu cred în justiție, dar o voi apăra pe mama mea în fața acestei justiții...”

 Această ultimă propoziție l-a făcut să intre în dizgrația Frontului algerian pentru Eliberare (FLN). Spre deosebire de alți intelectuali europeni care au sprijinit direct lupta FLN, precum Germaine Tillion, Frantz Fanon și Jean Genet, el a fost respins de naționaliștii algerieni în momentul războiului din Algeria. Cu toate acestea, scriitorul a denunțat întotdeauna soarta algerienilor în timpul colonizării.

Încă din 1939, Camus a descris, într-o serie de articole din Alger républicain, intitulate "Misère de la Kabylie", mizeria economică a algerienilor, în principal a celor din munți, și a denunțat "disprețul general în care colonizatorul îi ține pe nefericiții din această țară".

Mai târziu, jurnalistul de la Combat a denunțat evenimentele de la Sétif din 1945 și torturile practicate de armata franceză. Însă dacă jurnalistul Camus evocă un sistem colonial inechitabil care a generat nedreptate, el nu revendică în mod vizibil ideea de independență a poporului algerian.

"Singurul nostru Premiu Nobel"

Iată de ce, la zeci de ani de la moartea sa, Camus continuă să provoace controverse între intelectualii de pe ambele maluri ale Mării Mediterane.

"Lui Albert Camus i s-a reproșat adesea detașarea de  poporul algerian cu care a trăit. În textele sale de ficțiune, în special în Străinul și Ciuma, care au avut loc în Alger și, respectiv, în Oran, se poate observa că arabii sunt absenți. Acest lucru i-a fost reproșat lui Camus, s-a spus chiar că ar fi negat existența lor. Dar dacă vrem să încercăm să înțelegem prezența trecătoare a algerienilor, trebuie să ne punem problema realității din acea perioadă. Algerienii și francezii trăiau unul lângă altul, dar exista o graniță între ei. Textele lui Camus corespund întocmai cu ceea ce se întâmpla la acea vreme", a explicat scriitoarea algeriană Maïssa Bey în L'Obs în 2009.

Inițial respins de intelectualii algerieni ai vremii, Camus a fost ulterior reintegrat de noua generație, la fel ca Yasmina Khadra, Boualem Sansal și Kamel Daoud.  

”Camus a fost un om loial", subliniază și Yasmina Khadra în L'Obs. ”Dar în niciun moment, algerienii nu au reușit să-l poziționeze clar pe Camus. Când scria  în presă, era ezitant. Se angaja, apoi se retrăgea, apoi revenea... Nu putea alege. Se agăța de această Algerie ca un naufragiat de epava sa. Avea un singur țărm: ca această țară să rămână ceea ce a fost întotdeauna pentru el.

Iubea teribil această țară. Și era gata să facă orice sacrificiu. Chiar până la a-și sacrifica sufletul pentru Algeria sa. Întotdeauna am spus că un scriitor nu ar trebui să se implice niciodată în altă parte decât în textul său. Camus, atunci când scrie, este o divinitate. Continuăm să îl iubim. Este un mare scriitor de origine algeriană. Este singurul nostru laureat al Premiului Nobel...”

Reproșurile lui Kateb Yacine

La rândul său, Boualem Sansal spune: "I s-a reproșat discreția sa față de poporul algerian, faptul că nu și-a exprimat empatia într-un mod mai clar, mai direct. Și cred că a făcut această alegere din cauza unui sentiment de vinovăție.

Camus era sfâșiat. El observa o colonizarea pe care o denunța. La acea vreme, starea de urgență era incredibil de complexă. Toată lumea punea întrebări, chiar și Camus. Și trebuia să fim atenți la ceea ce se spunea. În calitate de persoană care trăiește astăzi în Algeria, am aceeași reticență în a vorbi în public. Fără îndoială, de teama de a nu jigni sensibilități. Iubit de unii, urât de alții, Camus s-a aflat într-o situație care l-a obligat să își menajeze cuvintele”.

Din această perioadă sunt, desigur, ciocnirile cu Kateb Yacine. Ambii scriitori au aderat la Partidul Comunist Algerian și au scris în coloanele ziarului Alger républicain.

Deși angajamentele politice ale celor doi bărbați erau indiscutabil apropiate, Kateb Yacine era în favoarea eliberării țării, în timp ce Camus susținea o Algerie franceză "dreaptă" cu toți "copiii" săi.

În ceea ce privește ideile și angajamentul politic, Kateb Yacine s-a opus lui Camus în perioada 1956-1957:

"Prefer violența creatoare a lui Faulkner moralismului lui Camus. În romanele lui Camus, nu există algerieni. În Lumină de august, eroul, Christmas, este un negru. Totuși, atât Camus, cât și Faulkner se aflau într-o poziție falsă față de țara în care trăiau. Dar Faulkner a strigat. S-a zbătut. El i-a făcut pe oamenii din țara sa să trăiască, iar ura lui față de negri nu este atât de departe de dragoste. Nu există așa ceva în opera lui Camus, ceea ce este păcat", scria Kateb Yacine într-o scrisoare adresată unui student în 1968.

"Camus a primit multe reproșuri pentru că a evitat problema independenței. Ne putem imagina că, dacă ar fi cunoscut independența, i-ar fi plăcut. Nu vom ști niciodată. Îl văd în primul rând ca pe un scriitor din Alger, un oraș cosmopolit mediteranean. Chiar și atunci când a plecat, se gândea mereu la Alger. Acest oraș i-a rămas în minte.

În calitate de scriitor din Algeria franceză și de scriitor care a crescut în Algeria, este dificil să separăm cei doi termeni. Evident, văzut din străinătate, când primește premiul Nobel, este un scriitor francez. Când își ține discursul, el aduce un omagiu școlii Republicii Franceze", a declarat la RFI Hugues Honoré, șeful secției de editare a departamentului de cultură al Agenției France-Presse (AFP).

O "reabilitare a Algeriei franceze"

În 2010, la cincizeci de ani de la moartea lui Camus, intelectualii algerieni s-au opus, printr-o petiție, trecerii "Caravanei Albert Camus" prin opt orașe din Algeria. Inițiativa acestui omagiu a aparținut Centrului Cultural Algerian din Paris.

Semnatarii au denunțat o "reabilitare a discursului Algeriei franceze" prin intermediul omagiilor aduse autorului cărții Omul revoltat. "Din 1937 până în 1939, Camus nu a încetat să ceară măsuri de caritate pentru a le trage preșul de sub picioare naționaliștilor, culminând cu acoperirea procesului lui Messali Hadj în 1939. În 1945, a rămas tăcut [făcând aluzie la masacrele de la Sétif, Guelma și Kherrata din 8 mai 1945]", acuză semnatarii.

"Am iubit cu pasiune acest pământ în care m-am născut, am extras din el tot ceea ce sunt și nu am despărțit în prietenia mea pe niciunul dintre oamenii care trăiesc acolo...", scria Albert Camus.

 

Traducere de Vrabii Nadina, după articolul postat de rfi.fr

Editor: Șerban Georgescu