Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Mohammed Kabbaj : ”Nu sunt librar, ci buchinist. E o mare diferență”

buchinist_bun.jpg

Mohammed Kabbaj, buchinist din Maroc
Sursa imaginii: 
© Victor Mauriat/RFI

Mohammed Kabbaj este un buchinist specializat în istoria veche a Marocului și este stabilit în Essaouira de 14 ani. În acest oraș de coastă încărcat de istorie, acum concentrat pe turism, bărbatul de 69 de ani și-a redescoperit dragostea pentru cunoaștere.

,,Eu nu sunt  librar, ci buchinist. Există o mare diferență. Un librar este o persoană care vinde cărți noi. Eu sunt buchinist... vând cărți care au vechime, valoare, cărți cum nu se mai fac acum”, spune el.

Scena este pregătită. În micul oraș Essaouira, unde vântul nu se oprește niciodată, librăria ,,La Bibliographie" a lui Mohammed Kabbaj este situată undeva pe străduțele înguste, departe de agitația nenumăratelor magazine de pe bulevardele principale. Albastrul fațadei magazinului abia se observă, atât de aproape este de zidurile înalte ocru ale bastioanelor. Cărțile și posterele expuse par la fel de vechi ca și decorul orașului.

Înăuntru, mirosul de cărți vechi se amestecă cu cel al pietrelor vechi ale magazinului. În spatele unui birou din dreapta, un bărbat cu barbă și păr cărunt pare absorbit de sortarea cărților. Pare mic lângă toate aceste cărți îngălbenite de timp.

Cu o pipă în gură, vocea lui răgușită răsună printre pereți în timp ce își întâmpină clienții. Mohammed Kabbaj emană o căldură binevoitoare dar și o notă de răutate. În spatele ochelarilor, ochii îi strălucesc de îndată ce vorbim despre meseria lui. ,,Sunt specializat în cărți despre istoria Marocului, înainte și în timpul protectoratului francez", spune el.

Nașterea unei vocații

Mohammed Kabbaj și-a dezvoltat foarte devreme pasiunea pentru cărți. Născut în 1953 într-o familie modestă din Casablanca, nu provenea dintr-un mediu educat. ,,Tatăl meu a fost orfan și nu a urmat studii, dar am avut un unchi care era autodidact, avea multe cărți acasă și mergeam acolo în fiecare weekend", spune el.

În copilărie, a fost martor la demonstrațiile reprimate cu violență din 23 martie 1965. ,,Eram într-un cartier foarte cald”. Mișcarea a început cu elevii de liceu care își apărau dreptul la studiu, amenințat de o reformă în curs de desfășurare. Mobilizarea a luat amploare, iar studenților li s-au alăturat părinții lor, muncitori, șomeri și locuitori ai mahalalelor.

Represiunea s-a soldat cu cel puțin o mie de morți, potrivit presei străine, iar regele Hassan al II-lea declara sus și tare: ,,Nu există un pericol mai grav pentru stat decât cel al unui așa-zis intelectual. Ar fi fost mai bine dacă ați fi fost cu toții analfabeți".

Aceste evenimente au dat o primă direcție vieții tânărului Mohammed : ,,Ne aflam sub gloanțele generalului Oufkir, care conducea represiunea, am fost foarte emoționat de ceea ce am trăit. Eram preocupat de inegalitățile sociale și acest lucru a avut un mare impact asupra mea. Mai ales la nivel emoțional. Am asistat la un asasinat, de exemplu, un demonstrant ucis cu un revolver de un soldat. A fost o perioadă foarte dureroasă”.

Aceste evenimente i-au întărit interesul pentru filosofie, științe politice și marxism. ,,A fost un adevărat semnal de alarmă", spune el. ,,Nu înțelegeam tot ce citeam, dar aveam multe trăiri”.

Mohammed Kabbaj îi citește pe Descartes, Camus...,, Îndoiala și absurdul", spune el cu amuzament. Are o singură idee în minte: să studieze aceste texte la universitate. Pentru a face acest lucru, ar fi trebuit să meargă la Rabat, dar mijloacele familiei sale nu i-au permis să schimbe orașul.

Prin urmare, a decis să studieze științe politice la Universitatea din Casablanca. ,,O mare dezamăgire", spune el. ,,La acea vreme, tot ceea ce era socio sau filozofic era considerat subversiv. Așadar, toate aceste subiecte au fost golite de esența lor politică. Mai mult, generația noastră nu a ținut cont de diplomă, pentru că nu exista o preocupare pentru muncă, aveam alte motivații, și anume aceea de a fi culți”.

Așa că a renunțat la universitatea marocană și a zburat la Paris, unde a obținut o bursă la vârsta de 24 de ani. Gilles Deleuze, Nicos Poulantzas, François Chatelet... Între filozofia la celebra Universitate Paris 8 din Vincennes și sociologia de la Sorbona, Mohammed Kabbaj este un om împlinit: ,,În cele din urmă am fost interesat de cursuri.’’

După câțiva ani, a început să scrie o teză despre mareșalul Lyautey, administrator al protectoratului francez asupra Marocului între 1913 și 1925. ,,Am avut un curs despre legitimitatea politică", spune el. ,,Mi-am pus apoi întrebarea dacă Lyautey a reușit să stabilească legitimitatea franceză în Maroc și, în timp ce lucram la această perioadă, mi-am dezvoltat pasiunea pentru aceste cărți vechi”.

 

Articolul rfi.fr complet aici

Traducere de Antonia Dinu