Jazz la Gărâna. Festivalul din Poiana Lupului, după 26 de ediții

În 1997, la Hanul La Răscruce din Gărâna, în Caraș-Severin, a avut loc un jam session improvizat, care a schimbat pentru totdeauna viața în această parte de țară. Și nu numai. De atunci, povestea continuă și crește, transformând micul sat de pemi din Munții Semenic în locul în care are loc, an de an, cel mai important festival de open air jazz din Europa Centrală și de Est.

Au cântat, de-a lungul timpului, aici, artiști care au scris istorie în jazzul mondial și au venit zeci de mii de spectatori. Gărâna Jazz Festival 2022 a însemnat patru zile pline, cu 27 concerte, trei proiecții de film și o lansare de album. Totul. în Poiana Lupului, unde e scena principală, dar și în Biserica Catolică din Văliug.  Primele trei seri au fost dedicate jazzului nordic, cu muzicieni din Norvegia, Finlanda și Suedia. Au fost și în acest an, muzicieni de legendă: Charles Lloyd, în ultimul său turneu european,  sau Frank Gambale. Concertul Soft Machine, din ultima seară, a marcat 55 de ani de existență ai unei trupe de legendă. 

Festivalul de jazz de la Gărâna poartă amprenta neobositului Marius Giura. Privește mereu cu ochi critici tot ce se întâmplă în Poiana Lupului, pentru că vrea ca totul să fie perfect. Nu iese întotdeauna așa, dar, pentru spectatori, nu contează cât de greu e să pui cap la cap un astfel de eveniment. 

Sursa imaginii: 

RFI / Otilia Ghițescu

Ediția din 2022 e prima după doi ani de pandemie și ai fi putut crede că lucrurile au mers șnur. Poate din afară așa s-a și văzut. În realitate, a fost complicat. „Este incredibil, am avut și câțiva artiști care n-au putut să vină, noroc că între ei există o anume solidaritate și s-au sprijinit, s-au înlocuit unii pe alții, dar au fost situații în care și-au pierdut instrumentele, n-au avut pe ce cânta, au trebuit aduse de la București, de la Timișoara, de prin toate părțile, din Ungaria, ca să suplinim (…) Artiști pe care trebuia să-i luăm de la Timișoara au zburat la Sibiu… S-a întâmplat ca un artist foarte-foarte mare, Frank Gambale, să ajungă la scenă cu jumătate de oră înainte de concert și să plece la avion în jumătate de oră după concert”, spune Marius Giura.

Mai e ceva care nu lipsește niciodată la Gărâna, dincolo de jazz. Încă de la primele ediții, care au avut loc în august, și până acum, când festivalul s-a mutat la început de iulie, trebuie neapărat să plouă un pic. Așa zice… legenda. În 2022 a fost un pic altfel. Din nou, Marius Giura: „La ediția asta n-a plouat, a plouat în timpul zilei, dar probabil am avut doi îngeri deasupra și la ora 6 fix, în zilele în care a plouat, ploaia s-a oprit (…) În 26 de ani, dacă s-a întâmplat de vreo 8-9 ori, legenda cu ploaia la Gărâna persistă”.

A plouat totuși puțin în timpul concertelor de duminică seară, dar numai atât cât spectatorilor să nu le pară rău că au purtat bocanci sau cizme de cauciuc, „echipament” obligatoriu aici. E liniște acum la Wolfsberg și urmează câteva zile de respiro. Apoi, începe munca pentru ediția cu numărul 27. Cât va mai face Marius Giura asta? „Păi dacă m-a ținut nebunia 25 de ani… trebuie să țină până la capăt. Până pot. După care… are cine să-l ducă mai departe”, vine răspunsul.

La Gărâna e simplu: se stă pe butuci și se ascultă muzică. Se respiră adânc, se leagă prietenii și se pleacă mereu cu dorința de a reveni. Așa au pățit o mulțime de oameni, care au venit o dată, din curiozitate, și apoi, s-au tot întors.