Aspecte inedite din biografia scriitorului germano-român Oscar Walter Cisek (1)

Apariţia nuvelei Tătăroaica în 1929, în Germania, şi propunerea de a-i acorda autorului Premiul Kleist, l-a transformat pe Oscar Walter Cisek (n. 6 decembrie 1897 în Bucureşti – d. 30 mai 1966 în Bucureşti) într-un scriitor cunoscut şi în afara graniţelor României. Nuvela a fost apreciată pozitiv, iar pentru Cisek s-a deschis perspectiva de a-şi publica scrierile în afara spaţiului românesc. Din ceea ce a publicat, în reviste de limbă germană şi română, se desprind anumite afinităţi cu programe estetice tradiţionaliste şi anti-moderniste. Concepţiile sale au facilitat apropierea de revista Gândirea şi de linia poetului şi teoreticianului ultranaţionalist Nichifor Crainic (1889-1972). 

Crainic tradus de Cisek:

Sursa imaginii: 

Cultura, 1924

Deja la începutul anilor 1920, Cisek a tradus în germană texte semnate de Crainic de care se simţea legat prin afinităţi elective evidente, cît şi printr-o amiciţie ce depăşea interesele artistice comune. Această dublă relaţie nu s-a destrămat nici după ce Cisek a intrat în diplomaţie şi nici după război, cînd Nichifor Crainic a fost condamnat (în contumacie) împreună cu alţi publicişti pentru „provocarea dezastrului ţării”, în cursul unui proces al criminalilor de război (ce s-a desfăşurat la Bucureşti, între 22 mai şi 4 iunie 1945). 

În ce măsură s-a identificat Cisek cu scrierile cultural-politice şi ideologice semnate de Crainic este greu de evaluat. Prezentarea tardivă a relaţiei sale cu ministrul propagandei Crainic drept pur profesională sau calificarea propriilor sale contribuţii în Gândirea drept piese inocente de care nu trebuie să-i fie ruşine sînt aserţiuni conjuncturale din perioada postbelică. 

Activitatea sa ca diplomat în cadrul ambasadelor României la Viena, Praga, Berlin şi, după război, la Berna, cît şi cea în cadrul Ministerului Propagandei, i-a provocat lui Cisek necazuri politice majore. Deja în 1939-40 este denunţat Marelui Stat Major de către un anonim care semnează „un român nea[o]ş, pe care germanii nu au putut să’l corupă, cu tot aurul lor” şi „un român veritabil”. În aceste denunţuri se afirmă că Cisek colaborează cu servicii secrete germane. Dovezi pentru aceste acuzaţii nu au fost găsite în urma investigaţiilor făcute mai tîrziu de Corpul detectivilor (1946) şi apoi nici de Securitatea comunistă. (ACNSAS, I 210842, vol. 3, ff. 111-128).

Cu toate că era o prezenţă constantă în publicaţiile culturale germane şi române, frecventînd cercurile unor scriitori, în presa cotidiană numele lui Cisek apărea doar sporadic. Din relatările presei despre activitatea sa din perioada cînd a lucrat la Ministerul Propagandei se poate deduce că a încercat să evite declaraţii de proslăvire a regimului lui Antonescu, limitîndu-se la simple comunicări, discret impregnate de frazeologia vremurilor.

Sursa imaginii: 

Presa nazistă, anii 1940

Articole din presa nazistă despre Cisek, 1941-1943 (colaj) 

Este citat cu o astfel de declaraţie chiar în Völkischer Beobachter, oficiosul Partidului Muncitoresc Naţional-Socialist German (NSDAP), din 19 noiembrie 1941, cu prilejul deschiderii unei expoziţii de artă populară românească la Viena. Pentru presa de limbă germană din România Cisek aproape că nu exista. Într-o amplă relatare dedicată deschiderii expoziţiei Cartea germană la Bucureşti, pe data de 1 octombrie 1940, prezenţa lui Cisek nici măcar nu e amintită, deşi a rostit şi el o alocuţiune.

Mesajul principal din articolul din Banater Deutsche Zeitung, din 2 octombrie, dedicat evenimentului, este cuprins în citatul din cuvîntarea ministrului legionar al învăţămîntului, Traian Brăileanu, în care acesta invocă înfrăţirea cămăşilor verzi cu cele brune (adica a legionarilor cu naziştii). 

(Va urma.)