Robert Carsen, probabil cel mai prolific regizor de operă din lume (AFP)

Canadianul în vârstă de 68 de ani, autor a zeci de producții în ultimii treizeci de ani, nu se limitează la lumea lirică: se ocupă atât de punerea în scenă, cât și de lumini, și pregătește, pentru luna noiembrie, o nouă producție a musicalului „Cabaret”, cu ocazia redeschiderii celebrului teatru de cabaret Lido2Paris.

La Opera Bastille, versiunea sa reinterpretată a operei „Flautul fermecat” de Mozart (până pe 19 noiembrie), s-a adăugat în program operei „Les Capulets et les Montaigu” de Bellini, opera pe care a creat-o tot el, acum 26 de ani.

În septembrie, versiunea lui „Orfeu și Euridice” de Gluck a fost readusă la viață la Teatrul Champs-Elysées, în timp ce Opera din San Francisco a prezentat opera „Evgheni Oneghin” de Ceaikovski. În ianuarie, a reluat, la Opera din Rouen, propria versiune a operei „Visul unei nopți de vară” de Benjamin Britten, urmată de „Jenufa” de Janaceck la Sevilla. Apoi s-a întors la Opera din Paris pentru o nouă producție „Ariodante” de Händel.

Cum reușește? „Aparentele sunt înșelătoare, nu alerg de la o opera la alta”, spune el într-un interviu acordat AFP.

„O lume intensă a emoțiilor”

Deși se deplasează personal uneori pentru a supraveghea modul în care se desfășoară lucrurile, spune că se bazează mai ales pe „asistenții mei extraordinari pentru a aduce la viață aceste opere”. „Uneori nu are leătură cu mine, deoarece aceste producții aparțin acestor teatre de operă care uneori le programează în același timp”.

Indiferent dacă producțiile sale sunt sau nu apreciate de critici, acestea au un punct comun: încearcă întotdeauna să transmită un mesaj publicului.

Opera sa este adesea descrisă ca fiind lizibilă și stilizată (de exemplu morminte deschise pe o peluză verde în opera Flautul fermecat, frumosul joc de oglinzi prezentat în opera Rusalka, contrastul de culori al costumelor din multe alte producții), spre deosebire de alți regizori considerați extremi, chiar extravaganți. Remarci care nu par să-l încânte prea mult.

„Când spui o poveste, ceea ce contează nu este să fie coerentă sau ușor de înțeles, ci să producă emoție. O poveste frumoasă nu e menită să placă turiștilor sau să-i impresioneze pe burghezi ... opera nu trebuie să fie un spectacol care să mulțumească, ci mai degrabă unul care să stimuleze spectatorii”, spune maestrul.

Însă fără a-i provoca: "A provoca este ușor. Scopul este ca spectatorii să privească spectacolul de parcă ar fi prima oară. Astfel se creează o conexiune cu publicul".

De la 10 ani...

O conexiune pe care o cunoște încă din copilărie, când părinții săi l-au dus prima oară la Canadian Opera Company din Toronto. „Mi-a plăcut să merg acolo pentru că nu am mai fost obligat să mă culc devreme”, glumește el.

„Dar am descoperit încă de la zece ani că îmi place; eram fascinat de faptul că mergeam la școală ziua” și descopeream „lumea operei noaptea”, adaugă el.

A vrut să fie actor, studiind în Canada înainte de a se alătura școlii de teatru Bristol Old Vic din Marea Britanie. „Atunci, într-o zi, un profesor mi-a spus că sunt făcut să fiu regizor”.

Speră să ajungă la sufletele oamenilor prin intermediul operei „Cabaret”, prezentată în premieră în Franța, în versiunea originală în limba engleză. Acțiunea are loc într-un club de noapte din Berlin în anii 1930.

„Evocă ascensiunea fascismului, abordează chestiuni care ar putea fi încă actuale”, spune el.

Traducere de Adriana Petrescu după un articol publicat de France24