Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Nepotul lui Andy Warhol scoate la licitație două lucrări ale artistului

James Warhola, nepotul artistului Andy Warhol, va scoate la licitație două lucrări lucrări din 1948 ale unchiului său.

James Warhola, nepotul artistului Andy Warhol, va scoate la licitație două lucrări lucrări din 1948 ale unchiului său.
Sursa imaginii: 
Timothy A. Clary/AFP via France 24

Nepotul lui Andy Warhol va scoate la licitație două lucrări ale regretatului său unchi, licitația având loc marți, în New York, estimându-se că pe ambele se vor obține sute de mii de dolari, potrivit AFP, citată de France 24.

Cele două picturi au fost create când Warhol, fiul unei familii de imigranți de clasă muncitoare din estul Europei, nu era decât un student la arte în vârstă de 20 de ani, în natalul Pittsburgh, Pennsylvania.

Autoportretul „Nosepicker 1: Why Pick on Me” și „Living Room”, amândouă din 1948, vor fi scoase la licitație marți seară, la casa de licitații Phillips din New York.

Mult mai cunoscutul „Shot Sage Blue Marilyn”, care o înfățișează pe celebra Marilyn Monroe, a fost vândut în mai pe 195 de milioane de dolari – un record pentru operele de artă ale secolului XX.

Phillips estimează că „Nosepicker 1” se va vinde pe 300.000-500.000 de dolari, iar „Living Room”, pe 250.000-450.000 de dolari.

„Aceste două tablouri sunt în familie de mai bine de șaptezeci de ani. Și ne-am bucurat de ele mulți ani”, a spus James Warhola, nepotul în vârstă de 67 de ani al artistului, ilustratorului și realizatorului de filme Warhol, care a decedat în 1987.

Tatăl lui Warhola a fost fratele mai mare al lui Warhol, artistul alegând să renunțe la „a”-ul din numele de familie.

„Părinții mei au murit, așa că a sosit timpul să vindem tablourile și să împărțim veniturile”, a spus Warhola pentru AFP, menționând că are șase frați.

Autoportretul din tinerețe al lui Warhol cu degetul în nas, la fel și pictura sufrageriei sale din Pittsburgh au fost expuse de mai multe ori în întreaga lume, dar au fost cât pe ce să fie pierdute.

Potrivit Phillips, la sfârșitul anilor ’70, mașina familiei Warhol a fost furată, cele două lucrări fiind în vehicul.

„Din fericire pentru familie și pentru iubitorii de artă din întreaga lume, mașina a fost recuperată, iar operele de artă au rămas intacte”, a declarat casa de licitații.

Nimeni nu se așteaptă ca aceste lucrări timpurii ale lui Warhol să ajungă la suma colosală cu care s-a vândut, pe 9 mai, lucrarea Pop Art cu imaginea lui Marilyn Monroe.

„Nu ne vine să credem că operele sale au devenit atât de valoroase”, a spus Warhola pentru AFP.

„Ba chiar cred că unchiul meu Andy ar fi, cumva, flatat”.

Traducere și adaptare de Andrei Paraschiv de pe pagina în limba engleză a France 24.