Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Timișoara 2023: A doua capitală culturală europeană din România își începe oficial călătoria

timisoara.jpeg

Piața Unirii, Timișoara, februarie 2023
Sursa imaginii: 
RFI / Otilia Ghițescu

Timișoara intră oficial în anul său de capitală europeană a culturii. Până duminică vor avea loc peste 130 de evenimente, în centru, dar și în cartiere. Vor fi concerte, expoziții, tururi ghidate, proiecții video, spectacole de teatru, pentru toate vârstele și gusturile. Președintele Klaus Iohannis nu vine la deschidere, însă s-a anunțat în ultimul moment premierul Nicolae Ciucă, iar premiul Melina Mercouri va fi înmânat orașului de comisarul european Adina Vălean.

Un weekend pentru un an: peste 130 de evenimente, gratuitate la transportul în comun și un oraș pregătit pentru a fi luat la pas. Așa sună, pe scurt, următoarele trei zile la Timișoara, care devine oficial capitală europeană a culturii în 2023. E al doilea oraș din România care deține acest titlu, după Sibiu în 2007. Primarul de atunci al Sibiului, actualul președinte al României, Klaus Iohannis, nu va onora invitația trimisă de administrația locală. 

La Timișoara va ajunge, totuși, premierul Nicolae Ciucă, a cărui prezență a fost anunțată joi după-amiază. Sunt așteptați ambasadori și diverse oficialități din 41 de țări, transmit reprezentanții primăriei. Premiul Melina Mercouri, care confirmă că orașul și-a îndeplinit angajamentele asumate în dosarul de candidatură, va fi înmânat primarului Dominic Fritz vineri seară, de comisarul european Adina Vălean. 

A ajuns încă de joi la Timișoara ministrul Culturii, Lucian Romașcanu. Acesta a declarat, la sediul PSD Timiș, că nu vrea să politizeze capitala culturală și a explicat rolul ministerului în acest proiect: „Ministerul Culturii este un facilitator care nu face decât să folosească, să dea, să servească mediul cultural cu bani și cu infrastructură. În rest, cultura funcționează foarte bine în spațiul independent și încercăm la nivelul autorității să fim doar sprijin și să nu fim piedică”

Suma alocată de Ministerul Culturii pentru programul Timișoara 2023 este de 52 de milioane de lei pentru proiecte culturale și 114 milioane de lei pentru infrastructură. Banii au ajuns în Banat abia în decembrie 2022.

Timișoara trebuie luată la pas

Capitala Culturală începe oficial vineri, 17 februarie, la ora 19, în Piața Unirii, cu un eveniment în care vor urca pe scenă Implant pentru Refuz alături de invitații lor, Taraf de Caliu și invitații lor, iar la final, DJ-ul berlinez Fritz Kalkbrenner. Muaré Experience este un performance care îmbină muzica trupei Duchamp Pilot și show-ul aerian al companiei spaniole Voalá Project. Secvențele coregrafice originale realizate în aer, puse în scenă cu ajutorul sistemelor de siguranță și al macaralelor, sunt absolut spectaculoase.

Accesul la evenimentele din piețele centrale este gratuit. Tot gratuit este și transportul în comun, pe toată durata weekendului 17 -19 februarie. Unele străzi din zona centrală vor fi închise, astfel că timișorenii sunt invitați să-și lase mașinile acasă și să se bucure de spectacolul oferit de orașul lor, văzut la pas. 

Care e miza

În 2023, la Timișoara vor avea loc peste 1.000 de evenimente, la care sunt așteptați în jur de 2.500 de artiști. Anul de capitală culturală este, evident, o șansă extraordinară de a arăta întregii lumi potențialul pe care îl are Timișoara, care devine o mare scenă culturală internațională. Cu ce rămânem după?

Încearcă un răspuns președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica: „Avem mai multe tipuri de moștenire. Avem moștenirea hard, infrastructura culturală. Suntm în muzeul de artă, în care s-au investit foarte mulți bani, tocmai pentru a putea fi gazda unei expoziții de anvergură, dar poate cea mai importantă moștenire este cea soft, capacitatea acestui muzeu, de exemplu, de a organiza astfel de evenimente și relaționarea muzeului cu alte instituții de cultură de prestigiu din Europa, care iată, cu prilejul expozițiilor Brauner și Brâncuși, vor avea încredere că noi suntem capabili să organizăm astfel de evenimente”.

Cum se văd lucrurile dinspre primarul Dominic Fritz? „Se simte o efervescență extraordinară în oraș și ăsta până la urmă este rezultatul muncii multor oameni, timp de mai mulți ani. Nu a fost un drum ușor, unii au crezut că nu vom avea succes, dar cred că este evident că această capitală va transforma nu doar Timișoara, ci va fi o nouă șansă pentru România de a-și redefini locul pe harta Europei. Aceasta este miza capitalei și nu am niciun dubiu că acolo ajungem și ne bucurăm cu toții de ea”, spune acesta.

Primul pas în orice călătorie este mereu cel mai important. Timișoara își începe, așadar, aventura de capitală europeană a culturii în stilul propriu: curajos, controversat și foarte viu. Cum va fi? Rămâne să descoperim împreună în următoarele zece luni.