Timp de aproape două minute, ecranul este acaparat de animale care se împiedică unele de altele, pufăiturile lor guturale umplând coloana sonoră și transportând publicul chiar în mijlocul unui uluitor spectacol natural.
Scena, piesa centrală a unui film de 25 de minute despre modul în care schimbările climatice afectează lumea naturală, ilustrează modul în care documentarele de scurtmetraj au explodat ca formă de artă și de ce mari publicații, precum The New Yorker și Netflix, vor să se implice în acest nou mod artistic.
„Filmul este un mediu foarte puternic și, în acest moment, modul în care mulți oameni își obțin informațiile despre lume”, a declarat Soo-Jeong Kang, director executiv de programe și dezvoltare la The New Yorker, pentru AFP.
„Companiile media tradiționale recunosc din ce în ce mai mult că acest lucru este atât o modalitate de a ajunge la noi audiențe, cât și ca o profundă platformă de a spune povești”.
„Haulout”, în care nu se vorbește aproape deloc, produs de echipa fraților Maxim Arbugaev și Evgenia Arbugaeva, care au petrecut trei luni în coliba rudimentară a lui Chakilev, este exact genul de conținut de top care se potrivește cu ficțiunea de lux și reportaje profunde marca The New Yorker, a spus Kang.
„Este o experiență pur cinematografică, în care nu ai nevoie să se rostească vreun cuvânt pentru a ști despre ce este povestea respectivă... o prelungire a acelei intersecții dintre artă și jurnalismul extraordinar”.
„Haulout” concurează pentru Premiul Academiei pentru cel mai bun scurtmetraj documentar împotriva altor patru filme nominalizate, iar varietatea acestor concurenți demonstrează amploarea unui format pe care publicul îl îmbrățișează din ce în ce mai mult.
Un alt film apreciat de The New Yorker, „Stranger at the Gate” spune povestea unui veteran american, al cărui serviciu militar l-a lăsat plin de ură, dar a cărui primire călduroasă la moscheea pe care plănuise să o arunce în aer îl reconectează cu umanitatea sa. Laureata Nobelului pentru pace, Malala Yousafzai, este producătorul executiv al scurtmetrajului.
„How Do You Measure a Year?” îmbină interviuri pe care regizorul Jay Rosenblatt le-a realizat în fiecare an cu fiica sa, începând când aceasta avea doi ani, pâna la vârsta de 18 ani.
„The Elephant Whisperers” de la Netflix este o explorare plină de bucurie a dragostei împărtășite de un cuplu indian pentru puii de animale aflați în grija lor.
Cel de-al doilea film produs de Netflix nominalizat în această categorie este „The Martha Mitchell Effect”, o colecție de imagini de arhivă despre o femeie aflată la marginea scandalului Watergate.
Documentarele Netflix sunt doar două dintre zecile de documentare disponibile pe platformă, unele dintre ele apărând în mod regulat ca cele mai vizionate recomandări.
Categoria documentarelor a fost, în ultimele decenii, sub dominația producătorilor mari, precum postul britanic, finanțat public, BBC sau PBS din America, ambele organizații adoptând o abordare didactică. Dar, în ultimii ani, genul cinematografic și-a etalat puterile de divertisment.
„Making a Murderer” de la Netflix și „The Jinx” de la HBO, thrillere despre criminali din viața reală, apărute în 2015, au fost esențiale în popularizarea formatului în era streamingului.
Și, cu un astfel de ritm rapid, care poate fi urmărit cu ușurință, genul documentar continuă să crească în popularitate: cu mult înainte ca un juriu juridic să denunțe un avocat din Carolina de Sud vinovat de uciderea soției și a fiului său cu o săptămână înainte, Netflix a declarat că „Murdaugh Murders: A Southern Scandal” a fost una dintre cele mai populare serii ale sale.
Dar chiar și recomandările mai solicitante au ratinguri bune, deoarece subiectul important, în special despre schimbările climatice și identitate, rezonează cu telespectatorii.
The New Yorker spune că înregistrează aproape 11 milioane de vizionări lunare la videoclipurile de pe canalul său YouTube și newyorker.com, documentarele fiind în fruntea listei, atât în ceea ce privește vizionările totale, cât și numărul mediu de vizionări per videoclip.
Audiențele tot mai mari se observă din ce în ce mai mult reflectate în tipul de documentare care sunt realizate, deoarece îmbunătățirea tehnologiei reduce barierele care permit să aproape oricui să producă un astfel de film.
„În ultimii ani, datorită accesibilității la software-uri de editare și la camerelor de înaltă calitate necostisitoare... oricine visează să facă un documentar, are acum acces la instrumente”, spune Kang.
„Este o democratizare a acestui gen cinematografic, care permite oamenilor din toate categoriile sociale să facă o poveste despre experiențele lor”.
Pentru regizori precum Arbugaeva, a cărei cinematografie uimitoare elevează „Haulout”, această democratizare este cheia autenticității și intenției focusate cerute unui documentar bun.
„Când povestitori locali spun povești despre mediul lor, este ceva foarte personal”, a spus ea pentru AFP.
„Vorbești despre propria-ți inimă și inima care se frânge a comunității tale”.
Traducere și adaptare de Andrei Paraschiv de pe pagina în limba engleză a RFI.
Revista Presei
Top articole
