
Cultură
Cine a ajuns primul în America?
amerigo_vespucci.jpg

Cristofor Columb a realizat patru călătorii în Lumea Nouă, ajungând până în Caraibe și pe coasta Americii Centrale. În schimb, Amerigo Vespucci a atins coasta de nord a Americii de Sud și a mers de-a lungul țărmului până în golful în care se află astăzi Rio de Janeiro.
Pe baza observațiilor și schițelor lui Vespucci, cartograful german Martin Waldseemuller a realizat în 1507 o hartă a Americii de Sud în care era utilizat pentru prima dată termenul “America”. Este probabil ca Waldseemuller să fi văzut denumirea de America și pe alte hărți anterioare ale Lumii Noi care nu s-au păstrat și să fi urmat acest exemplu. Poate de aceea în variantele ulterioare ale acestei hărți a înlocuit America cu Terra Incognita.
Există posibilitatea ca numele contientului american să vină de la Richard Amerike, un negustor bogat din Boston și nu de la Amerigo Vespucci. Amerike a finanțat călătoriile lui John Cabot, care a ajuns până în peninsula Labrador. În 1497, cu doi ani înainte de prima expediție a lui Vespucci în Lumea Nouă, Cabot a navigat de-a lungul coastei nord-americane de la Noua Scoție până în Newfoundland. Conform tradiției, a botezat noul tărâm descoperit după finanțatorul său.
Există foarte rare excepții când astfel de toponime își au originea în prenumele cuiva. Astfel, urmând cutuma, dacă noul continent ar fi fost denumit după exploratorul florentin, el ar fi trebuit să se numească Vespuccia, nu America.
O altă controversă este legată de descoperitorul Lumii Noi. Primii non indigeni care au pus piciorul în actuala Americă de Nord au fost populațiile din Siberia, care au trecut acum 20.000 de ani în Alaska prin strâmtoarea Bering. 10.000 de ani mai târziu populația Ainu, indigeni din nordul Japoniei au călătorit și s-au stabilit în Lumea Nouă.
Primii europeni care ajung pe continentul american sunt vikingii conduși de Leif Erikson la începutul secolului al XI-lea. El a plecat din Groenlanda și a acostat în capătul nordic al Newfoundland în 1002 sau 1003, în zona cunoscută astăzi ca L’Anse aux Meadows.
Cum a ajuns Cristofor Columb să fie considerat descoperitorul Amercii? Răspunsul este simplu. Datorită Revoluției Americane. În secolul al XVIII-lea descoperirile siberienilor, japonezilor sau vikingilor nu erau cunoscute. Asfel a fost o alegere între doi italieni: Cristofor Columb și John Cabot. Columb ajunse cu 5 ani înainte lui Cabot, dar nu a atins decât teritorii din America Centrală. În schimb, Cabot a pus piciorul pe țărmul Americii de Nord. Dar nu a contat doar cronologia. Cum John Cabot a fost finanțat de englezi, iar americanii detestau tot ce avea legătură cu Anglia, alegerea a fost clară.
În timpul Revoluției Americane, revoluționarii se refereau la țara lor ca „Teritoriul lui Columb” sau „Teritoriul Columbia”. De aici vine astăzi denumirea Districtului Columbia, zona în care se află Washington, capitala Statelor Unite ale Americii.
Sunt Rareș Hăbeanu și până la următoarea noastră întâlnire, nu uitați: istoria ne ajută să înțelegem prezentul și să facem alegeri corecte în viitor.