Noi vă spunem cât să mâncați! Viața pe cartelă în comunism

În aplicarea prevederilor acestui program se trasau sarcini specifice Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, altor ministere și organe centrale cu atribuții în producerea și desfacerea de bunuri de consum agroalimentare, consiliilor populare, Ministerului Educației și Învățământului, Consiliului Culturii și Educației Socialiste, organizațiilor componente ale Frontului Democrației și Unității Socialiste, Consiliului Național al Femeilor, Societății de Cruce Roșie, presei, radioului, televiziunii și chiar Consiliului de Miniștri.

Scopul acestor măsuri alimentare era asimilat celui ideologic al Partidului: „Creșterea continuă a bunăstării materiale și spirituale a oamenilor muncii, a gradului de civilizație și a calității vieții întregului popor”.

În realitate, planul avea legătură cu situația economică la zi, din ce în ce mai dezastruoasă, cu proiectele megalomanice și costisitoare ale dictatorului și ambiția lui de a plăti întreaga datorie externă. De partea cealaltă, statisticile oficiale vorbeau exclusiv despre progres economic, general și constant.

La data de 19 decembrie 1980 a apărut „Legea pentru constituirea, repartizarea şi folosirea pe judeţe a resurselor pentru aprovizionarea populaţiei". Decretul stabilea raţionalizarea consumului de alimente în funcţie de judeţ, iar cartelele la zahăr şi ulei erau diferenţiate pe categorii de populaţie. Pentru a justifica reducerea porţiilor, preşedintele Nicolae Ceauşescu a inventat un „program ştiinţific”.

 Potrivit programului, românii au nevoie doar de 2.700 - 2.800 de calorii. Pentru asta aveau voie, anual, de cel mult 60-70 de kilograme de carne şi produse din carne, 8-10 kilograme de peşte şi produse din peşte, 210-230 litri de lapte sau produse din lapte, 260-280 de ouă, 16 kilograme de grăsimi, ulei, margarină, 170-180 de kilograme de legume, 70-90 de kilograme de cartofi, 304 kilograme de legume boabe, 65-95 kilograme de produse din fructe, 22-26 de kilograme de zahăr.

 Raţionalizarea culminează în 1982 când se aprobă Programul de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei. „Specialiştii” au stabilit că românii ar fi nişte „îmbuibaţi“ care consumă zilnic 3300 de calorii, astfel că acesta a fost redus la 2700 – 2800 de calorii.

În sprijinul hotărârii se venea cu recomandări medicale privind raportul dintre înălţime şi greutate. Astfel, pentru un bărbat de 1,65 m înălţime, cu vârsta între 30 – 39 de ani, greutatea optimă era de 67,5 kg; pentru unul de 1,80 m, cu vârsta între 40 – 49 de ani, greutatea trebuia să fie de 80,5 kg. La femei, standardele erau cam de tipul: înălţime 1,57 m / vârsta 30 – 39 ani / greutate 56,6 kg; înălţime 1,68 m / vârsta 40 – 49 ani / greutate 66,9 kg“, se arată pe comunismulinromania.ro.

Prin decret, în 1984, s-a adoptat un nou standard alimentar şi mai redus. Românii aveau, anual, dreptul, la 39 de kilograme de carne, 78 de litri de lapte şi 166 de kilograme de legume. Uleiul şi zahărul se dădeau o dată pe lună, raţia fiind de un kilogram.

Proviziile de alimente erau considerate speculă  şi se pedepseau aspru sub vechiul regim. Ceauseşcu inventase legi care pedepseau datul pe sub tejghea al alimentelor sau strângerea de provizii. Decretul Consiliului de Stat 306/1981 privind ”măsuri pentru prevenirea şi combaterea unor fapte care afectează buna aprovizionare a populaţiei” din octombrie 1981 stabilea pedepse pentru românii care făceau provizii de alimente:

”Constituie infracţiune de speculă şi se pedepseşte potrivit prevederilor Codului Penal cu închisoare de la 6 luni la 5 ani cumpărarea de la unităţile comerciale de stat şi cooperatiste, în scop de stocare, în cantităţi care depăşesc nevoile consumului familial pe o perioadă de o lună, de ulei, zahăr, făină, mălai, orez, cafea, precum şi de alte produse alimentare a căror stocare afectează interesele celorlalţi cumpărători şi buna aprovizionare a populaţiei”, prevedea articolul 1 al decretului 306.  

Pedepse aspre erau prevăzute şi pentru vânzătorii care vindeau mai mult decât prevedea raţia. ”Personalul unităţilor comerciale este obligat să vândă cumpărătorilor produsele alimentare prevăzute la art. 1 numai în cantităţile şi condiţiile stabilite de consiliile populare. Nerespectarea prevederilor alin. 1 constituie infracţiune şi se pedep-seşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”, arată articolul 4 al aceluiaşi decret.

Fiecare român era arondat unei alimentare din cartierul în care avea adresa din buletin, singura din țară de la care putea cumpăra, brânză, parizer, zahăr, etc. Capul familiei trebuia să meargă la gestionar cu „cartea de imobil”, o cărțulie format A4 în care erau completate numele celor care locuiau în imobilul respectiv, domnul, doamna, copiii, bunicii și dacă era cazul și chiriașii. Completarea corectă a cărții de imobil era verificată sistematic de către sectorist, milițianul care răspundea de zonă și chiar avea un birou în cartierul respectiv. În baza datelor din cartea de imobil, gestionarul calcula câte alimente se cuvin familiei de pe strada „x”, numărul „y”. Dacă erau mama, tata și copilul, primeau de 3 ori câte un kilogram de zahăr, orez, mălai și făină albă și câte un litru de ulei, de 3 ori câte 8 ouă,  de 3 ori câte un kilogram de produse, care putea fi parizer sau salam „Victoria” (ambele cu soia și multă apă) și rațiile triple de telemea, de  pulpe de pasăre sau de „frații Petreuș”,

Exemplu:

Cartelă alimentară, 1986, Galați

Pâine- 300 de g/zi (4 lei pâinea de 500-600 de grame)

Carne de pasăre: 1 kg (20-27 de lei kg.)

Carne de porc sau vită: 500 de g. (21-27 de lei kg.) În caz de lipsă, conserve din URSS sau Cehoslovacia

Mezeluri (sau preparate): 800 de g sau la alegere peteu de ficat

Telemea: 500 de g. trimestrial

Unt: 100 de g (6,5 lei pachetul)

Ulei: 750 de g. (9,5 lei)

Zahăr: 1 kg. (15 lei kg.)

Mălai: 1 kg (4 lei kg. grisat)

Făină: 1 kg trimestrial

Ouă: 8-12

Supliment muncitori cu muncă grea: 300 de g/ lună diverse