Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Scandal neurologic

Pe fondul multiplelor crize din sistemul sanitar, am aflat recent (și) despre concedierea intempestivă a unui fost coleg de liceu, Luca Lucușor Lucinschi, din postul de doctor neurolog (șef de secție) al unui important spital regional. Ce se întîmplase oare?

Lucalele (cum îi spuneam noi) a fost mereu un băiat de nota zece, cu o carieră medicală absolut remarcabilă. Personal, m-am mirat că a stat aici după 1990. Ei bine, istoria lui profesională, pe care mi-au relatat-o alți tovarăși din anii de școală, mai informați decît mine, m-a lăsat, pur și simplu, fără cuvinte, convingîndu-mă că fixațiile (de orice fel), în viață, fac ravagii chiar și la nivelele înalte. Obsesia dezvoltată de Lucușor, încă de la debutul în activitatea neurologică, fu patiseria. Aluatul, cum ar veni, în toate variantele sale posibile. Ca medic, găsise, credea, „piatra filozofală“ a patologiilor, localizînd-o în aparent inofensivul și simpaticul covrig. Își concentrase studiul, cu înverșunare – șopteau gurile rele pe la colțuri –, pe efectele carbohidraților asupra sistemului nervos și asupra sănătății omului în general. Concluzia: ei se dovedeau ucigașii nevăzuți ai lumii moderne, principalii vinovați în mișcarea individului de la statutul de ființă rațională către acela de legumă delabrată.

Inițial, mai-marii neurologiei au apreciat tenacitatea tînărului Lucinschi în detalierea unui principiu guvernant al maladiilor neurale și în stabilirea unui concept de derulare a proceselor terapeutice. A ajuns relativ repede șef de clinică și și-a susținut, cu entuziasm, la o vîrstă optimă, doctoratul. Tema disertației lui nu a uimit însă pe nimeni: Constituția cerebrală a consumatorului de carbohidrați. Apoi, unele semne de stranietate au început să fie sesizate la obstinatul Luca. Mai întîi, publicarea (într-o revistă cotată ISI) a unui articol determinat de teza doctorală, cu titlu cumva neașteptat: „Eșecul neurologiei în cazul mîncătorului de aluat“. Cum adică „eșecul“? – se întrebau somitățile spitalicești. Și lucrurile tot s-ar fi păstrat într-o zonă funcțională, dacă Lucalele s-ar fi limitat la titlul bizar, dar nu, colegul meu a mers mult mai departe. S-a complăcut în redactarea de textulețe medicale pentru suplimentul unui ziar local de scandal. Respectivul hebdomadar (tipăritura ieșea săptămînal, în week-end, ca anexă a cotidianului propriu-zis) se pretindea o „revistă de popularizare a științei“, cu toate că, în realitate, păstra stilul tabloid al publicației-mamă. Era o gazetă a ciondănelilor din „științe“, așadar, axată pe controverse și aiureli.

Citește continuarea articolului semnat de Codrin Liviu Cuțitaru în Dilema Veche