Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


EuRoCultura: festival românesc la Bruxelles

eurocultura_2016.jpg

EuRoCultura 2016
Deschidere Festivalului EuRoCultura 2016 la Bruxelles
Image source: 
@RFI

Mai mulți artiști români participă începînd cu 10 octombrie timp de patru zile la Festivalul EuRoCultura la Bruxelles ,"o piață a artelor " gândită de  europarlamentarul Mircea Diaconu. Artiști plastici, regizori de film, actori , iată câteva din prezențele românești la Bruxelles în această săptămână. Festivalul, aflat la a doua ediție, este găzduit de Palatul Artelor Frumoase, BOZAR și organizat împreună cu organizația Dacin Sara și Institutul Cultural Român.

Inițiativa îi aparține eurodeputatului și actorului Mircea Diaconu, care a avut anul trecut  ideea de a exporta cultura românească în sânul Europei. Pentru RFI, el explică aceasta la deschiderea săptămânii românești la Bruxelles.

"Eu am mai făcut prostia asta încă o dată prin 1994 în București când am constatat că în jur era gri și-am zis hai să facem așa o trăsnaie! Si-am făcut carnavalul  "Bucureștii la 1900"  care a avut un succes nemaipomenit timp de cinci ani. Acum, eram deja la Bruxelles de un an și jumătate și mi s-a părut totul iarăși că e un gri românesc pe aici. Sigur, sunt întâmplări foarte interesante, dar mici și separate, nelegate între ele. Și am zis să încercăm să facem un fel de piață a artelor, un fel de punct românesc vizibil".

Festivalul se află la a doua ediție și prin urmare oferta de genuri culturale a crescut față de anul trecut când totul a fost "brodat pe Teatru Nottara", după cum explică Mircea Diaconu.

Festivalul debutează cu vernisajul expoziției de sculptură a artistului George Pavel și colecția de bjuterie contemporană de inspirație dacică a lui David Sandu.

Filmul "Acasă la tata" în regia lui Andrei Cohn va fi proiectat în seara de 11 octombrie. Aceasta este de altfel o seară dedicată cinematografiei, când vor fi proiectate și fimele Faleze de nisip, regizat de Dan Pița și 03.Bypass regizat de Nap Toader.

Evenimentul este acompaniat de o întâlnire cu Dan Pița, Serban Marinescu și alții.

Spectacolul teatrului Ion Creangă Spaima Zmeilor este și el prezent în programul acestei zile.

Urmează în 12 octombrie o seară dedicată teatrului cu proiecția spectacolului teatrului Bulandra, "Marmură", în regia lui Yuri Kordonsky și avîndu-i în rolurile principale pe Victor Rebengiuc și pe Marian Râlea.

Ideea este, bineînteles, aceea de a-i face cunoscuți pe artiști unui public larg și cosmopolit. Toate aceste producțiii vor avea subtitrare în engleză sau franceză.

Cât este însă de grea realizarea unei săptămâni culturale la Bruxelles?  Mircea Diaconu spune că autoritățile române "se mișcă greu".

"E o problemă de finanțare aici și nimeni n-a inventat încă teatrul rentabil și deci dacă nu e finanțat și dacă nu se vrea și nu se finanțează, nu funcționează".

”Ne aflăm acum la ceva mai mult de doi ani până când România va prelua Președinția UE , în 2019. Pentru aceasta, un astfel de festival ar merita să se dezvolte”, spune același Mircea Diaconu care este convins că ideea are toate ingredientele unui succes

"Vreau să aprind o lumănare, o flacără culturală în mijlocul Europei și ea să crească, să crească, măcar până în 2018 când avem și marea sărbătoare, o sută de ani de la România Mare. Deci ar merita!"

Corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghisan